chimen vs. chimion.

Zi-mi de câte ori mergeai cu colindul în copilărie ca să-ți spun ce relație ai cu chimenul. În Bacău, spre exemplu, de cele mai multe ori, atunci când gazda simțea nevoia să pluseze și să-și arate generozitatea, inevitabil îți întindea în față și platoul cu sărățele. Cu chimen. Cum maică-mea nu a făcut niciodată așa ceva, din convingere, concluzia mea a fost că sărățelele cu chimen oferite colindătorilor erau un fel de cod secret al gazdelor care voiau să transmită cu zâmbetul pe buze că “ia mai du-te învârtindu-te cu colindele tale, sper să-ți iasă pe nas, oricum ai cântat urât, Sărbători fericite!”.

Problema cu celebrele sărățele nu era că aveau chimen. Ci că aveau mult chimen. Intenția, de fapt, era una bună. Însă condimentul ăsta trebuie înțeles puțin înainte de a-l folosi. Dacă pui cât trebuie, poți să ajuți mult o rețetă. Sau dai cu ea de pământ. Chimenul are o aromă intensă și ascuțită care trebuie mânuită cu grijă.

O altă nedreptate care i se face chimenului e confuzia generală față de chimion. De fapt, e puțin cam invers. Se confundă la greu chimionul cu chimenul și asta pentru că rețetele în engleză sunt traduse greșit. 

cumin = chimion
caraway = chimen

Diferențele sunt așa: mari la gust, aproape deloc la formă și evidente la culoare. Am citit câteva comentarii pe internetul românesc, există destui convinși că cele două condimente sunt asemănătoare și nu necesită un deranj. Ceea ce e fals, dacă ești la nivelul ăsta mă tem că avem intenții cu totul diferite în bucătărie.
Sfatul meu ar fi să testați singuri diferențele, mergeți într-un magazin dintr-ăsta cu mirodenii, luați vreo 50 de grame din fiecare, o să vă coste probabil în jur de 2 lei și faceți inhalație direct din pungă. Abia atunci o să înțelegeți cât de importante sunt diferențele. Sau n-o să înțelegeți și, na, aia e. Dar să știți că un mojar tot vă trebuie să spargeți semințele astea.