Zi-mi de câte ori mergeai cu colindul în copilărie ca să-ți spun ce relație ai cu chimenul. În Bacău, spre exemplu, de cele mai multe ori, atunci când gazda simțea nevoia să pluseze și să-și arate generozitatea, inevitabil îți întindea în față și platoul cu sărățele. Cu chimen. Cum maică-mea nu a făcut niciodată așa ceva, din convingere, concluzia mea a fost că sărățelele cu chimen oferite colindătorilor erau un fel de cod secret al gazdelor care voiau să transmită cu zâmbetul pe buze că “ia mai du-te învârtindu-te cu colindele tale, sper să-ți iasă pe nas, oricum ai cântat urât, Sărbători fericite!”.
Problema cu celebrele sărățele nu era că aveau chimen. Ci că aveau mult chimen. Intenția, de fapt, era una bună. Însă condimentul ăsta trebuie înțeles puțin înainte de a-l folosi. Dacă pui cât trebuie, poți să ajuți mult o rețetă. Sau dai cu ea de pământ. Chimenul are o aromă intensă și ascuțită care trebuie mânuită cu grijă.
O altă nedreptate care i se face chimenului e confuzia generală față de chimion. De fapt, e puțin cam invers. Se confundă la greu chimionul cu chimenul și asta pentru că rețetele în engleză sunt traduse greșit.
cumin = chimion
caraway = chimen
Diferențele sunt așa: mari la gust, aproape deloc la formă și evidente la culoare. Am citit câteva comentarii pe internetul românesc, există destui convinși că cele două condimente sunt asemănătoare și nu necesită un deranj. Ceea ce e fals, dacă ești la nivelul ăsta mă tem că avem intenții cu totul diferite în bucătărie.
Sfatul meu ar fi să testați singuri diferențele, mergeți într-un magazin dintr-ăsta cu mirodenii, luați vreo 50 de grame din fiecare, o să vă coste probabil în jur de 2 lei și faceți inhalație direct din pungă. Abia atunci o să înțelegeți cât de importante sunt diferențele. Sau n-o să înțelegeți și, na, aia e. Dar să știți că un mojar tot vă trebuie să spargeți semințele astea.
Trist 🙁 pana si turcii ne-au spus ca sunt la fel, dar e bine cand noi suntem mai caposi ca turcii
E așa o diferență că papilele gustative țopăie de bucurie spre zări orientale când gustă chimion și se apleacă melancolic spre cutia cu amintiri balcanice când mușcă din chimen.
Să mai spun despre parfumul chimionului zdrobit? Aș dormi cu nasu-n el. 🙂
Cel mai epic a fost când marele Chef Florin Dumitrescu, pe vremea când era în juriu, a facut confuzia la Masterchef (ediția 1, singura la care m-am încăpățânat să mă uit). Cam ăsta ne e nivelul…
Referință către povestea de atunci, să nu zică cineva că fabulez: http://cemaivremuri.blogspot.ro/2012/05/masterchef-unde-s-chefs-i.html
Eu mă mir că fazele astea nu cad la montaj. Că au mai fost.
În afară de preferințe, care e “mai bun”?
M-am bucurat că am lucrat cu amândouă simultan, abia așa am realizat cât de puternic e chimenul, de fapt. Chimionul e mai versatil, dacă ar fi să aleg, aș merge pe mâna lui. Cu chimenul trebui să lovești exact acolo unde trebuie, dar mai ales cât trebuie, e important să-i cunoști bine locul și. Cam cum e cu ghimbirul, de exemplu.
N-am stiut treaba asta, la mine cuminul se cheama cumin sau chimion in cruce. Iar chimenului ii spuneam chimion. Folosit intotdeauna corect la gatit, numai la vorba nu. Multumesc pentru clarificare!
excelent comentariu.
asa-i cu chimenul, pui cat trbuie pe saratele, urci la cer, pui prea mult, cobori in iad.
chimionul e cu totul altceva si “incape” in alte bucate.
[…] dar nu renunța la boabele de coriandru și chimion (nu-i tot una cu chimenul – și găsești AICI explicații despre cum stă treaba cu el), fiindcă fix astea îi dau parfumul ăla […]