my name is (m)untișor. zeamă-ciorbă cu untișor

După ce luna asta am activat aici sfânta treime de urzici, leurdă și lobodă, închei acum (deocamdată) festivalul buruienilor din primăvara asta cu o zeamă-ciorbă de untișor. Simt că nu i se acordă suficientă încredere acestei plante pe care multă lume o confundă cu năsturelul. Bine, și mai multă lume nu o confundă cu nimic, untișorul e încă o enigmă pentru mulți dintre noi.

Am primit zilele trecute o sugestie pentru o zeamă-ciorbă (i-am zis eu) cu untișor de la o unguroaică cu suflet mare (salut, Anca!), rețetă venită la rândul ei de la o bunică cu suflet la fel de mare și căreia mi-ar fi plăcut ca în viața asta să apuc să-i sărut mâinile pentru minunăția de mai jos. 

Până la rețetă, câteva indicații.

• ciorba asta, deși cu extrem de puține ingrediente, stă în 3 elemente. smântână, usturoi, oțet. frunzele de untișor o încarcă, îi dau ”carne”, iar restul de ingredienete, alea puține câte sunt, îi dau greutate.
• există destule articole pe net care confirmă că planta asta, ajunsă la maturitate, adică după ce îi dau florile, devine toxică. acuma, na, n-o să mă dau mai cunoscător decât sunt, zic doar din experiența mea cu rețete de untișor. într-adevăr, când frunza ajunge la maturitate, devine ușor amăruie. cât de toxică e ea de aici mai departe, pot doar a bănui. prin urmare, la salată folosesc frunze tinere, evit amăreala, iar la ciorbă, adică acolo unde intervine tratamentul termic, folosesc fără probleme și frunze mai mari.
• în rețeta de mai jos sugerez bază de apă, dar nu cred că ar avea ce să strice dacă în loc de apă s-ar folosi niște supă stock. să zicem stock de pui. chiar și parțial, sigur n-are ce să strice.

INGREDIENTE:                                                                 

• 4-5-6-7-8 legături de untișor tânăr, depinde cine face legătură și depinde cine-o vinde, dar ar trebui să ai undeva pe la 120-150 gr de frunze de untișor cântărite după ce i-au fost tăiate rădăcinile, partea albă
• 1,5 litri apă                                             
• o legătură serioasă de ceapă verde tocată mărunt
• 4-5 căței bine hrăniți de usturoi, pisat sau zdrobit la presă
• 200 ml smântână grasă, aia de 35% grăsime e numa bună
• 2 gălbenușuri 
• de la 4-5 linguri pline cu oțet în sus (asta ar fi limita minimă peste care își va drege ciorba fiecare după gustul lui)
• un ardei iute roșu tocat felii subțiri, dacă se dorește varianta picantă, și ce bine i-ar prinde dacă chiar s-ar dori varianta picantă (ardeiul roșu e bun de culoare și contrast, că nu-i bai de-i verde, iute să fie)
• 1 lingură untură de rață/gâscă –  sau se poate înlocui cu unt, caz în care eu aș pune chiar mai mult de o lingură
• 1 linguriță chimen proaspăt zdruncinat prin mojar
• piper/sare

 

Etapele prin care se face supa asta ard foarte repede, nu pierde timpul aiurea, cel mai bine ar fi ca înainte să te apuci de treabă să ai toate ingredientele deja pregătite pe masă. Trebuie să fii conștient că ai de gătit niște frunze cu un timp de expunere foarte limitat la fierbere. De-aia și ciorba asta nici nu are rădăcinoase sau alte legume care ar necesita un timp mai lung de preparare. 

Încinge untura la foc domol spre mediu, apoi călește ceapa verde tocată preț de două minute. 

Ai timp suficient să amesteci bine smântâna cu gălbenușurile, fă acum asta, o să te ajute mai încolo. 

Toarnă apa peste ceapă, dă-i un clocot scurt (un minut-două),  apoi adaugă pe rând usturoiul pisat, chimenul pisat și el (chimen, not chimion), pune acum și toate frunzele de untișor (spălate în prealabil), oțetul, dă-i cu sare, dă-i cu piper, și lasă totul la foc mititel să mai treacă peste toate astea câteva clocote. 2-3 minute de bolboroseală.

Cât fierbe zama, toarnă treptat, câte puțin, până la vreo două polonice din ciorba fierbinte peste amestecul de ou cu smântână, timp în care amesteci bine. După care torni totul în oală peste ciorbă, mai lași de încă un clocot, gustă, vezi de mai trebuie s-o dregi de sare sau oțet și asta e tot. 

Dacă pentru buruienile din farfurie am avut nevoie de lingură, zeama mai mult am leorpăit-o cu zgomot direct cu strachina la gură, cam cum am văzut eu într-un film cu japonezi. Sau era ceva cu niște barbari fericiți? Uite că nu mai știu exact.