E foarte posibil ca la români chestiunea clătitelor să ajungă subiect de studiu pentru genetică. Eu cred că există niște aluat subțire care se scurge prin sângele nostru, transmis din generație în generație, probabil de la daci, ar putea fi o explicație pentru iubirea asta profund românească, uriașă și impresionantă, pentru clătite. Cum de s-a ajuns aici, doar noi putem înțelege, clătitele au fost ani întregi cel mai accesibil desert făcut în casă din perioada comunistă, dacă excludem aici pâinea muiată în lapte și tăvălită prin zahăr. Era normal ca preparatul ăsta să intre profund în memoria noastră afectivă.
Am văzut atât de multe și uriașe cozi la clătite în ultimii ani încât eu cred că asta poate fi varianta rapidă de îmbogățire. Ar fi nevoie doar de o rețetă bună și un vad corespunzător. Cu rețeta se rezolvă, o găsiți mai jos, de vad vă ocupați singuri.
În ceea ce mă privește, am luat cam personal relația cu clătitele, fără să-mi fi propus asta, o relație a cărei intensitate s-a și stins zilele trecute, probabil pentru multă vreme.
Am făcut 502 clătite în decursul a 12 ore, după un maraton în care am lucrat la 4 plite, am folosit peste 10 kilograme de făină, 120 și ceva de ouă, peste 20 de litri de lapte, mai multe batoane de vanilie decât am folosit în tot restul vieții mele, plus un număr nedefinit de borcane cu dulceață, gemuri, miere sau brânză. Și ce-o mai fi fost în umplutură, asta ar putea s-o spună doar ciocolatășivanilie, fără de care n-aș fi reușit să ajung în aceeași zi acasă.
Și dacă tot sunt la capitolul mulțumiri, un gând bun merge și către prietenii mei de la Samsung care m-au susținut în nebunia asta. Sau ȘI în nebunia asta, că lista provocărilor e departe de a se fi încheiat.
Și mai mulțumesc mult și celor care au venit în număr atât de mare și care m-au susținut, chiar dacă numărul clătitelor a fost nedrept de mic. Estimez că dacă aș fi făcut vreo 3-4 mii de clătite probabil doar așa ar fi ajuns la toată lumea.
Sau uite ce simplu fac eu acum legătura către rețeta promisă. Când nu avem, ne mai facem și singuri. Și zău că nu e greu.
INGREDIENTE:
(pentru 12 clătite și o tigaie cu diametrul de 25 cm)
- 3 ouă
- 250 g făină
- 550-600 ml lapte sau 400 ml lapte + 150-200 ml apă minerală
- sare
- o jumătăte până la o lingură întreagă cu zahăr (asta intră la opționale, deși în cazul meu e la obligatorii)
- o jumătate sau chiar o păstaie întreagă de vanilie
- o jumătate de ceșcuță cu ulei de floarea soarelui pentru uns tigaia (aici v-ar fi de mare folos o pensulă siliconată)
Sunt două lucruri, zic eu, esențiale pentru ca sesiunea de clătite să fie o experiență reușită. Tigaia și spatula de silicon. O tigaie cu diametrul de 25 cm, pentru clătite, e o investiție care o să vă ajute mult în viață. Despre spatula de silicon ar trebui scrise cărți, îl consider un obiect vital în bucătărie și foarte util pentru clătite.
Ouăle se bat într-un castron încăpător, apoi se pun sarea, vanilia și zahărul. Știu că multă lume sare peste etapa zahărului, ceea ce consider eu că e o greșeală și o decizie nedreaptă. În primul rând, rețeta aici de față este concepută ca un desert. Așa sunt clătitele pentru mine, așa vor rămâne pentru totdeauna. Iar faptul că ele vor fi umplute ulterior cu dulceață, de exemplu, consider că nu justifică lipsa cantității de zahăr (oricum foarte mică). Nimic mai neplăcut ca o clătită goală, neîndulcită. Că uneori ai chef și de așa ceva. Însă cum spuneam, zahărul intră în lista de opționale, nu va influența în vreun fel aluatul, în afara faptului că la prăjit vor apărea petele maronii-negre de la caramelizare, specifice clătitelor.
Așadar, după ce ați bătut ouăle, ați pus sarea, vanilia și ați decis dacă puneți sau nu zahăr, urmează făina și laptele, puse alternativ, câte un sfert din fiecare, în timp ce se amestecă bine cu un tel. Dacă aveți mixer și vă e mai ușor așa, nu mai e nevoie să faceți împărțirea asta, e ok dacă se pun la un loc toate ingredientele. În final aluatul trebuie să fie fără cocoloașe.
Dacă decideți să micșorați cantitatea de lapte și să înlocuiți cu apă minerală (găsiți cantitățile la ingrediente), sfatul meu e ca apa minerală să fie rece, de la frigider, și amestecată în aluat, foarte puțin, abia la final, după ce ați încorporat deja ouăle, făina și laptele.
Tigaia trebuie bine încinsă, iar înainte de a turna aluat cu un polonic, se unge puțin cu o pensulă dată prin ulei. Dacă nu există pensulă, se poate și cu un șervețel de hârtie muiat în ulei. Tigaia fiind nonaderentă și făcută special pentru clătite, vă veți întreba, pe bună dreptate, de ce ar trebui să mai existe și această operațiune. Cel mai simplu e să aflați singuri răspunsul, experimentând. Faceți o clătită cu tigaia unsă cu ulei și una fără. Vă asigur că diferențele vor fi evidente și că răspunsul îl veți primi pe cale de consecință.
O clătită ar trebui să stea aproximativ două minute pe un foc iute, pe fiecare parte, dacă e folosit doar lapte în aluat. Însă dacă se pune și apă minerală, timpul scade.
De cele mai multe ori, chiar dacă o clătită e făcută pe o parte, ea nu se va desprinde de tigaie doar prin simpla ei mișcare. Ăsta e momentul în care, pentru a o întoarce, intervine spatula de silicon. Pentru începători, instrumentul ăsta o să vă facă viața mult mai ușoară. Și cam asta e tot.
Dacă ați jost în J’ai atunci când mi-am bătut recordul, dacă v-au plăcut clătitele, să știți că exact după rețeta asta au fost făcute. Se pot face multe modificări în aluat, se poate pune mai multă apă minerală, se poate pune doar apă minerală sau chiar apă plată, mai puține ouă, sau mai multe, vă sfătuiesc să vă jucați și să experimentați, durează mai puțin de o oră să faceți 12 clătite și e mai simplu decât credeți.
eu când fac în tigaia specială non-aderentă, pun un pic de ulei în aluat și sar etapa cu unsul tigăii. e absolut perfect.
Adauga tura viitoare si 2 linguri de whiskey.
[…] de clătite e aici, poți folosi cu încredere, e îndelung […]