socată fermentată cu stafide. și plăcințele de la doamna flori

Mai e o puțin din luna mai, timp suficient să mai faceți socată anul ăsta. Voi, cu mâna voastră, cu socul cumpărat din piață. Sau cules de prin copaci, anul trecut am făcut asta la vreo săptămână de la începutul lui iunie, eu zic că mai e timp destul.

E atât de simplu de făcut că-i tare păcat să rămâi și anul ăsta pe dinafară, doar cu poftele. Și știu că-s mari, că  văd și eu cu ce se mai plângea lumea pe Facebook zilele astea.

Ai nevoie, înainte de toate, de un borcan de sticlă, se poate și unul de plastic, gură mare, n-aș zice că e rău, apa nu e pusă fierbinte, nu cred că se produc reacții care să afecteze gustul. Însă chiar și așa, eu tot borcanul de sticlă îl recomand, acuși sunt gata castraveții de vară, numa buni de puși la murat.

Cum spuneam, e simplu de făcut, singura discuție aici ar fi doar cea legată de ajutorul pentru fermentare. Se folosește drojdie, orez sau stafide. Eu rețeta asta, cu stafide, o știu de la mama lui cicocolatășivanilie. Singurul ei dezavantaj, la varianta cu stafide mă refer, e doar detaliul inestetic de pe fundul borcanului. Bobițele alea care se umflă și se chiflicesc acolo nu-s tocmai prietenoase ochiului, însă dau un gust bun și reduc cam la jumătate perioada în care ea va fi gata.

INGREDIENTE:
(pentru un borcan de 4,25 l)

• 5-6 flori mari de soc spălate (doar floarea, fără tijele verzi, care pot da amăreală socatei, așa mi-a explicat mie tanti Maria din Obor, iar eu o cred pe tanti Maria.)
• 2 lămâi mari
• 300 g zahăr
• un pumn de stafide
• 1-2 steluțe de anason, dar astea intră la opționale, că nu toată lumea le acceptă aroma

Borcanul se spală bine (lucru subînțeles, da’ voiam doar să mă asigur), se pun florile de soc (o foarfecă e numa bună pentru a le tăia de tije), zahărul și stafidele. O lămâie se stoarce bine, bine de tot, iar cealaltă se taie felii cât mai subțiri care se pun în vas. Se toarnă apă plată până aproape de umplere, se amestecă viguros cu o lingură de lemn, se pune deasupra o farfurioară și se așteaptă. Până a doua zi când se amestecă din nou zahărul de pe fundul borcanului. Dacă nu s-o fi topit deja între timp.

Evident că poți folosi miere de albine, însă va trebui să învârți de multe ori, asta nu se dă așa ușor dusă de pe fundul borcanului.

Dacă folosești stafide, în cel mult două-trei zile ar trebui să fie gata. Și va fi, nu văd ce s-ar putea face greșit aici încât rezultatul să nu iasă conform planului. Dacă nu ai încredere în mine sau poate doar nu le ai la îndemână, nu mai pune stafidele, însă posibil să mai așteptați încă vreo două zile în plus. Apropo, e gata în momentul în care pișcă puțin pe limbă.

Și încă un detaliu legat de zahăr. De obicei, în rețetă se pun cam 500 de grame la borcanul de 5 litri. Consider că socata își poate obține savoarea și cu mai puțin zahăr. Mai ales cu mai puțin zahăr. 280-300 gr la un borcan de 4,25 l consider că e o limită acceptabilă pentru toată lumea, știu că zahărul e un bau-bau modern din calea căruia oamenii fug îngroiziți. Nu vă fie teamă, balaurul poate fi îmblânzit, vă trebuie doar cântarul potrivit.

Legenda spune că o socată lăsată mai multe zile în borcan se va acidula cu fiecare zi care trece, da’ eu nu cred că-i adevărat, n-ai cum să fii om cu suflet în tine și să lași o socată în borcan zilele întregi fără s-o bei. Apropo, când e gata, merge pusă în sticle și ținută la frigider.

Ps. Plăcintele astea sunt de la doamna Flori, de la cofetăria din sat. Am scris despre dânsa aici și aici. Dacă treceți vreodată pe la noi prin comună, găsiți aici cofetăria. Întrebați de doamna Flori și de plăcințelele cu mere și vișine.