supă cremă de mazăre cu mentă. și o problemă pentru acasă

E greu de crezut că o simplă supă cremă de mazăre îți poate aduce atâtea neliniști. Sunt deja câteva ore de când am încheiat socotelile cu ea, iar eu în continuare nu reușesc să mă lămuresc asupra unui detaliu lingvistic de bază.  Care este diminutivul de la mazăre?

Să nu ziceți că măzărel, că nu vă cred. Măzărel sună a nume de personaj mitologic din basmele românești, nu are cum să fie diminutiv. Și nici nu poți să-i spui copilului “mami, hai să-ți dau o supă cremă de măzărel”, riști să faci copilul ăla să plângă, o să creadă că ești sărac și că ai rămas fără loc de muncă. Sper că e toată lumea de acord cu asta, măzărel cade.

Măzărică ar fi poate cel mai apropiat de ceea ce caut eu aici, doar că, în mod paradoxal, e și foarte depărtat. Aproape că deja sunt alte cuvinte. De fapt, chiar sunt. Dex zice că măzărică înseamnă borceag, indrușaim, măzăriche, oreșniță, sângele-voinicului. Un cuvânt care se respectă nu poate fi, simultan, și diminutiv și numele unei plante. Plus că mai e și numele unui dans popular din Banat. Un cuvânt care se află într-o asemenea situație însemna doar că acel cuvânt a avut o campanie proastă de PR. Cade și ăsta.

Măzăriche, pe care probabil îl știe toată lumea, e în aceeași situație cu măzărica de mai sus. Ele fiind din aceeași familie tradițională românească de plante furajere. Încă unu care cade.

Problema rămâne deschisă. Așadar, care e diminutivul corect al lui mazăre?

Însă eu zic să vă gândiți la asta cât faceți rețeta de mai jos care-i cea mai bună supică cremă de mazăre dintre toate câte am încercat.

Ingrediente

• o conservă cu mazăre – una de-aia mare e la 800 de grame, după ce o scurgeți, după ce mai haliți voi pe ascuns niște boabe (tare-s bune așa goale), o să vă mai rămână cam 500 de grame, îs suficiente
• frunzele de la o legătură sănătoasă de mentă, să tot fie vreo 7-10 grame
• o ceapă ușor cam obeză și atât
• un morcov aflat la vârsta adolescenței și a întrebărilor esențiale despre viață, cam la 70 de grame
• o rădăcină de țelină (100 de grame)
• nu se supără nimeni dacă puneți și un pătrunjel verde rădăcină, micuț, să tot fie de vreo 30 de grame
• usturoi verde, tot cam 30 de grame
• 150 ml lapte
• 400 ml supă stock (pui sau legume)
• inima de la o salată verde (80 de grame)
• 2 linguri ulei de măsline
• sare/piper

Știu ce întreabă 8 din 10 oameni la o rețetă ca  asta. Da’ dacă nu avem zeamă de-aia stock mai iese la fel de bună? La fel n-o să iasă, dar bună vă asigur că va fi. Însă sugestia mea ar fi să aveți mereu niște rezerve de supă concentrată prin congelator, nici nu știți câtă bucurie subtilă vă poate aduce în farfurii. E doar alegerea voastră.

Am ales să mai scad din cantitatea de supă și să combin cu lapte. În caz că vă întrebați ce-i cu el acolo. Eu zic că bine am făcut, cred eu foarte mult în combinația asta de lapte cu mazăre și mentă, voi puteți sări peste lapte. Dar e musai să creșteți, în cazul ăsta, cantitatea de supă. Sau apă, dacă ați ales calea asta.

Am pus ceapa la călit într-o oală cu puțin ulei, cam două minute, am pus și usturoiul verde un minut împreună cu ceapa, apoi toate rădăcinoasele (morcovul, țelina și pătrunjelul tăiate cubulețe mici), am mai lăsat un minut-două, peste care am pus supa stock.

După vreo 10 minute de fierbere (foc ceva mai mic decât mediu) am pus laptele, mazărea, salata, menta, sarea și piperul, am mai fiert vreo 5 minute (verificați legumele înainte de a opri focul) și cam asta e totul. Înainte să vină blendărul. Și vine, na, ce să facă și el.

Dacă vi se pare că e prea groasă crema, urcați oala înapoi pe foc și mai puneți niște lapte. Sau smântână, asta ar fi chiar indicat. Și mai fierbeți vreo 2-3 minute.

Se mănâncă cu crutoane, cu lingura și cu zâmbetul pe buze.