dulceață de cireșe amare, plescăiala supremă

E foarte simplu de făcut dulceață, fie ea și de cireșe amare. Nu știu de unde legenda cu care am trăit eu atâta vreme cum că ai nevoie de măcar două facultăți plus un stagiu extins de pregătire undeva la țară ca să înveți cum se face corect o dulceață. Probabil mi-au rămas mie din copilărie traumele vagoanelor cu fructe pe care trebuia să le curăț pentru gemurile și dulcețurile de peste iarnă. Cred că am curățat livezi întregi cu prune pentru vestitul magiun, că tare bun mai era.

Dulceața de cireșe amare este, cred eu, în top 3, iar în funcție de stările interioare și de cum e vremea afară cred că ar putea ocupa frecvent și locul I. Am găsit cireșele astea în Obor, vă zic și vouă ce am învățat de acolo, sunt două soiuri, unele foarte amare, alea cu fffffffff în față, și mai sunt sunt și cele pe bază de altoire, aici amăreala scade considerabil, iar numărul mare de fffffff e doar la derută.

Am pus amestec între cele două, cantități egale, însă parcă ar fi trebuit să merg pe opțiunea amăreală full option. Se simte amar în gustul final, doar că aș fi vrut eu mai mult de atât. Dacă o să găsiți la piață ambele soiuri și nu sunteți convinși de intențiile finale, mixul între cele două e numa bun.

Ingrediente:

• 1,5 kg cireșe amare cu tot cu sâmburi (după curățare mie mi-a rămas fix un kilogram)
• 900 grame zahăr
• o lămâie
• 2-3 crenguțe mentă

Se poate înlocui menta cu vanilie, se pot pune și împreună, dar deja cred că mixul de arome devine mult prea mare, eu n-aș face asta. Mentă sau vanilie, una dintre astea. Acum am vrut mentă.

Am curățat cireșele (singura operațiune mai compplicată, adică ai nevoie de cel puțin o oră ca să le cureți), le-am amestecat încet cu zahărul într-o oală mai mare, le-am acoperit și le-am lăsat într-o magmă plină de iubire până a doua zi.

Apropo de zahăr, în mod normal se pune un kil de zahăr la un kil de cireșe. Cum era de așteptat, multă lume încearcă să ducă zahărul cât mai jos. Eu am renunțat acum la 100 de grame, a ieșit perfect. Probabil că dățile viitoare o să mai tot scad câte puțin.

Oala am pus-o pe foc mic, iar după ce zahărul s-a topit, am mărit focul spre mediu. Asta a făcut ca dulceața să fiarbă și să facă spumă. Care spumă trebuie îndepărtată. Cu o lingură curată și uscată. Am dat înapoi focul mic, cât mai mic, și cu el am mers așa până la capăt. Să tot fie cam o oră de fiert. Constant am învârtit cu un linguroi ca să mă asigur că nu se prinde.

Cu vreo 15 minute înainte să fie gata, am pus lămâia tăiată bucăți mari. În ultimele 5 minute am pus și menta. Eu am pus 3 crenguțe pentru că aveau puține frunze. Important e să nu exagerați cu menta, aroma trebuie să fie una mai degrabă subtilă.

E destul de simplu să-ți dai seama când e gata sau chiar să anticipezi că se apropie de final. Pe o farfurie foarte rece se pun câteva picături de dulceață și se atinge ușor cu buricul degetului. Când degetul se ridică, zeama aia din dulceață trebuie să devină elastică, să se întindă. Asta e tot.

Lămâia și menta au ieșit din schemă după ce am oprit focul, adică le-am aruncat, iar pe dulceață am încărcat-o în câteva borcane micuțe pe care care le-am strâns bine cu capac. Înainte de asta, pe borcane le-am spălat și apoi le-am ținut în tavă la cuptor, vreo 15-20 de minute, la vreo 180 de grade.

Săptămâna viitoare fac și clătite. Asta dacă o mai rămâne ceva din dulceață.