Și mai exact, sunt pulpe de pui prăjite cu smântână și ciuperci. Și toate câte or mai fi în lista de ingrediente. Un fel de tocană franțuzească, pentru că de la francezi a plecat fricassee în varianta inițială. Deși dacă te uiți la ingrediente, e destul de evident de unde vine ea.
O tonă de calorii, o masă de neuitat. Genul de promisiune cu care mie îmi place să mă lupt în viață.
Dacă te bate gândul să luptăm împreună umăr la umăr și baionetă la furculiță pentru o tigaie ca asta, ține cont că:
- am folosit pulpe superioare cu os aici, dar la fel de bine poți folosi și pulpe întregi sau piept de pui.
- cantitatea de lichid s-ar putea să pară cam multă. nu e. dar asta doar dacă faci ce scriu eu mai jos. lingura aia de făină e esențială aici, din ea faci rântașul cu care vei lega acest sos. se poate și fără, mai scazi din cantitatea de lichid. iar aici fierberea e la fel de importantă, tocmai pentru a putea lăsa ca lichidul să se mai evapore. așa că e obligatoriu ca tigaia să fie ținută pe foc o jumătate de oră , cel puțin.
- mâncarea asta vine din Franța, denumirea ei e fricassee. pui fricassee sau fricassee de pui, n-am înțeles foarte bine care e varianta corectă, dar recunosc că nici nu mi-am bătut capul să aflu. găsești puțin despre istoricul ei aici.
așadar, fricassee să fie la toată lumea!

INGREDIENTE:
(pui prăjit cu smântână și ciuperci – fricassee)
- 700 g pulpe superioare cu pieliță și os
- 80-100 g unt
- 1 lingură ulei floarea soarelui
- 250 g ciuperci brune – recomand doar pălăria, fără picior
- 1 ceapă mare tocată mare – fâșii, 200-250 g
- 2+1 căței tocați mărunt
- cimbru proaspăt aprox. o lingură
- 2 foi de dafin
- 1 lingură făină
- 400 ml supă stock de pui
- 100 ml vin alb sec
- 250 ml smântână de gătit
- 100 g baby spanac
- sare
- piper

Condimentează puiul cu sare și piper.
Topește untul peste ulei în tigaia încinsă la foc mediu, dar nu mai jos de mediu. Rumenește mai întâi pulpele cu pielea în jos, până devine aurie. Măcar vreo 4-5 minute.
Întoarce pe cealaltă parte și fă același lucru și aici.
Scoate pulpele și pune-le deoparte. În untul rămas, sotează ceapa, 3-4 minute, ciupercile, încă 4-5 minute. Pe final, pune cei doi căței de usturoi tocați. Adaugă făină și omogenizează bine, aproximativ un minut.
Toarnă vinul, apoi supa stock, cimbrul și frunzele de dafin.
Adaugă înapoi în tigaie pulpele cu pielea în sus. Pune capac peste tigaie și lasă acoperit cam 10-15 minute. Dă capacul deoparte după acest timp și mai lasă la fiert până se fac 30 de minute în total.
Scoate din nou puiul și pune-l deoparte.
Adaugă smântâna. Vezi de mai trebuie sare sau piper. N-am mai trecut la ingrediente, dar eu aș lua în calcul și vreo 100 grame de ceva brânză maturată. Rasă, pusă la un loc cu smântâna. Eu așa aș face, poate că exact așa am și făcut, n-o să știm niciodată, te las pe tine să decizi aici.
După ce pui smântâna, mai lasă 1-2 minute să fiarbă.Pune apoi ș frunzele de spanac, amestecă bine și adaugă pulpele la loc. Tot așa, cu pielea în sus. Mai ai nevoie doar un mic și scurt clocot.
Cam aici se termină toată treaba asta, ai în față o superbă tigaie cu pui și smântână numa bună de pozat. Dar și de atacat, pentru că mai dă-le-n colo de poze, suntem aici pentru mâncare!
