care e faza cu leurda. și adevărul despre ea

Dom’le, chiar așa, care e faza cu leurda? Ce v-a apucat pe toți deodată? Zici că leurda e planta vieții și trebuie neapărat ocrotită, iubită, adulată de-a dreptul și consumată cel puțin o dată-n an. Că altfel mama dracului vă ia.

În fapt, lucrurile sunt simple. Leurda doar a avut parte, fără ca ea să fi făcut nimic în sensul ăsta, de un PR mai bun decât orice altă plantă de primăvară. Și, în general, a avut mai mult noroc în viață. Cum de s-a întâmplat asta? Ar fi câteva explicații.

În ultimii ani există un trend vizibil în creștere în rândul tinerilor de a se îndrepta către tarabele din piață. Procentul e mic, dar zglobiu. E destul de evidentă tendința asta, așa că atracția pentru produsele pe care hipermarketurile fie nu le au, fie nu le le împing în față, a venit pe cale naturală. Eu, să vă spun sincer, n-am văzut niciodată leurdă la hipermarket. Sau untișor. Sau urzici. Or fi fost, nu zic nu, dar n-am văzut. Și eu fac des cumpărăturile în genul ăsta de magazine. Practic, plantele astea au devenit vedetele piețelor prin neprezentare în magazinele mari.

Bine, dar ce e cu leurda? De ce a ajuns ea în pole-position? Aici vine o a doua explicație. Datorită bicicliștilor. Mountain bikerii de pădure. După ani de relație directă cu secta Sfântului Pedalie, vă spun foarte sigur că aici comunitatea e și ea din ce în ce mai puternică și în creștere de la an la an. Sunt vreo 5-6 ani, poate și mai mult, de când bicicleta și-a depășit nivelul de nișă și a devenit un mijloc de masă pentru sport și recreere. Despre posibilitatea ca bicicleta să devină și alternativă la transportul urban, într-un alt episod. Însă mai mult decât existența în sine a bicicliștilor, „de vină” pentru imaginea leurdei e mai ales Prima Evadare. Concursul ăsta a adus prin pădurile de la marginea Bucureștiului mii de oameni în aproape fiecare an. Foarte multe mii de oameni. Mirosul de usturoi din traseu e ceva atât de specific acestui concurs încât eu aș folosi leurda ca simbol pe orice semn al Primei Evadări. Și cred că toată lumea ar fi de acord cu asta. Recunosc, eu tot așa am aflat de existența leurdei. În urmă cu vreo 9 ani. Și ca mine sunt foarte mulți alții. De fapt, acum, în 2019, pot estima fără marjă de eroare că sigur nu ești din București, sigur nu ai bicicletă și sigur nu ai fost la Prima Evadare dacă nu știi ce e aia leurdă.

O a treia explicație e că leurda apare foarte devreme în lista plantelor dătătoare de salate, pestouri și alte amestecuri. Leurda e ghiocelul bucătarilor. Așa cum sunt cireșele pentru vară, strugurii pentru toamnă, cum e varza murată pentru iarnă, cam așa e leurda pentru primăvară. Vezi leurdă, știi că e cazul să-ți verifici sandalele. Și să-ți ascunzi izmenele.

Iar a patra explicație e că în țara asta pur și simplu există mulți oameni care au usturoiul în sânge. Moldovenii. Suntem mulți și asta mă face foarte fericit. De altfel, leurda chiar așa se numește, usturoi sălbatic. Dar gustul e al usturoiului și credeți-mă pe cuvânt, s-ar putea să fie o provocare mai mare decât multe dintre mujdeiurile pe care le-ați încercat vreodată.

Și aici o să explic și partea cu adevărul din titlu despre leurdă. Pentru că nu, ăla nu era un titlu de tip clickbait. Chiar există un adevăr despre leurdă. Care trebuie spus, cu toată suferința pe care o va genera această dezvăluire. Dacă sunteți la începutul relației voastre cu leurda, voi trebuie să știți. Da, nene, leurda te rupe la miros! Îți pute gura de te dărâmă dacă bagi în tine câteva legături. Și o să bagi, că e multă lipsă de usturoi în ultima vreme în organismele noastre. Prea ne-am aruncat toți pe mâncare de-asta făcută politically correct.

Găsiți o rețetă cu leurdă aici. Care e și cu urzici. Și încă una tot cu leurdă aici. Asta e și cu leuștean. Și vor mai veni. Multe.

Long Live Leurda!