Întrebarea nu e dacă merită să ajungi la Casa Timiș, ci cât de repede ar trebui să ajungi acolo. Că ar cam trebui, dacă tot zici că-ți plac mesele în deplasare. Văzut de afară, locul e lovit zdravăn de niște superbitate de-aia bună, naturală, fără dușmani creați de om în jurul său. Adică e în mijlocul unei podgorii care se întinde cât vezi cu ochii. Am ajuns acolo puțin după mijloc de noiembrie, în primul weekend cu nori, ceață și niște ploaie rece pe final, și recunosc că m-a cam durut puțin sufletul. Simt că am ratat una dintre cele mai bune terase de vară de prin locurile astea.
Deși are aproape 100 de ani, Casa Timiș a reușit să-și recapete libertatea în fața turiștilor cu puțin timp în urmă. Înțeleg că anul trecut a fost preluată de către familia care deține afacerea Cris-Tim. La prima vedere, pare că a ajuns pe mâinile cui trebuie. Ba chiar și la a doua vedere pare cam la fel.
Chiar dacă eu sunt în căutarea unor locuri unde să-mi beau paharul cu vin în lumina soarelui și bătaia vântului, m-am simțit foarte bine și la interior, deși genul ăsta de restaurant nu intră neapărat în zona mea de confort ospitalier. Ușor pretențios pentru gusturile mele, am avut tot timpul senzația că o cămașă mi-ar fi prins mai bine, dar asta nu înseamnă că e ceva rău acolo, dimpotrivă, ține strict de tipul de confort al fiecăruia. Altfel spus, e mai puțin pe young, e mai degrabă pe family. Eu fiind între astea două, mă pot adapta ușor, dar sufletul meu se simte mai bine în prima dintre situații, asta e tot.
Ca să vă faceți o idee despre cum e, de fapt, interiorul, aici v-aș indica pozele de pe site-ul Casa Timiș. Asta e cu ce se vede. Pentru atunci când vine vorba despre ce se aude, aici e o mare provocare. M-am bucurat ca un copil pentru momentul live de țambal și acordeon, dar am înlemnit când a început playlistul cu Azucar Moreno și Rafaga. Am mai spus-o, pentru un restaurant cu pretenții, alegerea playlistului poate fi mult mai dificilă decât alegerea meniului. Din fericire, muzica a rămas într-o zonă discretă, îți poți vedea de mâncare cu puțină bunăvoință.
Care mâncare s-a încercat din șase feluri, plus un starter din partea casei, suficient, zic eu, cât să fie evident că bucătarul chef știe bine ce are de făcut. De menționat că prețurile nu sunt ele cele mai mari, dar sunt peste medie, ar fi bine să treceți pe acolo după ziua de salariu. Mai ales dacă e pe foame, și ar fi bine să fie.
Recomand borșul de cocoș cu tăiței de casă, ăsta ne-a rupt pe toți. Nici ciorba de perișoare nu ne-a lăsat indiferenți, aici doar să zicem că la mine acasă perișoarele sunt ceva mai afânate, aveam eu alte așteptări, dar foarte gustoasă oricum. Iar mușchiul de vită, pulpa de rață și cea de miel ne-au făcut ziua mai frumoasă. Cred că a și dat soarele la un moment dat, nu-s foarte sigur. Toată carnea bine făcută, sosurile foarte bine potrivite pentru fiecare farfurie, am fost 3 oameni, ne-am dat câte puțin la fiecare, din fiecare, am fost ca frații, ne-am dat și cu părarea, a rămas că la primăvară mai venim sigur. Și pentru terasă, dar și pentru mâncare.
Doar supa de roșii a rămas o mare enigmă pentru toți trei, a fost una dintre cele mai mari provocări culinare întâlnite vreodată în viață. Am avut senzația că cineva a desfăcut o conservă de roșii, i-a pus sare, ulei, a dat-o prin blendăr, a încălzit-o puțin și ne-a adus-o la masă. Mie îmi plac roșiile din conservă, cum sunt ele acruțe puțin, mai ales dacă sunt gustoase, și alea chiar erau. Dar aici probabil ceva s-a întrerupt brusc în procesul de creație.
La deserturi nu ne-am mai dedat că a fost suficient prin câte probe trecusem între timp.
Listă bună și lungă cu vinuri, deși la momentul respectiv n-am găsit niciun demisec roșu, ceea ce m-a surprins puțin, pun și asta pe seama faptului că bea lumea în draci demisec roșu de au rămas cu beciul descoperit.
Fie că e doar pentru o după-amiază liniștită, fie că e pentru plimbat cu bicicleta sau evenimente corporate, Casa Timiș e o opțiune excelentă. Țineți doar cont că oamenii sunt la început, e o mare și continuă investiție, e și multă intenție bună acolo, bucurați-vă de loc, orice ați găsi, și dați lumii mai departe. Mă bucură nespus să văd că din ce în ce mai mulți oameni sunt interesați de acest tip de turism culinar la margine de oraș. Fie că e el București sau nu.
Casa Timiș e foarte aproape de Ploiești, coordonatele gps le găsiți aici. Pagina de Facebook e aici.
Proiectul Unde mâncam la marginea Bucureștiului a început de la o întrebare pusă aici.
Până acum au mai fost:
1. Grădina Vlahiia.
2. Vinalia – Conacul Ceptura
3. Laguna Verde
