Am întrebat pe Facebook exact așa, unde se poate mânca cea mai bună shaorma în București, iar ce a urmat apoi în mesajele cu recomandări mi-a dat complet așteptările peste cap. Și planurile.
Prea multă lume acolo convinsă că știe exact unde e cea mai bună shaorma din București, am zis că e păcat să reduc intenția mea la o singură experiență, așa că am transformat totul într-un raid. 4 zile consecutive, 4 shaormării diferite din București, aș mai fi avut vreo două la care să merg să testez, doar că am și eu limitele mele. 4 shaorme (de fapt au fost 5) mâncate în 4 zile înseamnă dublu shaormelor mâncate de mine în ultimii 5 ani. Din momentul ăsta o să mai vorbim despre shaorme peste alți vreo 2-3 ani.
Și acum să fac niște precizări, ca să pun puțin lucrurile în context.
- cum ziceam, nu sunt vreun mare shaormar, mă apucă rar pofta de așa ceva, am avut și o perioadă când haleam una aproape zilnic, dar asta se întâmpla cu mult timp înainte, shorma nu e punctul meu forte în radarul de dorințe culinare, de vreo 10 ani încoace. doar că atunci când mă lovește, doare și clar trebuie să fac ceva în sensul ăsta. cum a fost și în acest caz.
- am să le numesc generic pe toate șaormării/shaorme. știu că au apărut și aici sensibilități, sunt destui cărora li se umflă lipia dacă faci confuzie între o donărie, shaormărie, kebapărie sau gyroserie, înțeleg reacția, însă aș propune să trecem peste doar la articolul ăsta. dacă se poate. dacă nu se poate, aia e, o să stăm să ne stuchim prin comentarii.
- postarea de la care am primit toate recomandările de mai jos e aici. dar acolo lista cu recomandări e mult mai mare, dacă ai timp de explorat, recomand să dai un ochi și pe acolo.
- mă așteptam să găsesc shaorme bune, nu mă așteptam să am și revelații. și totuși s-a întâmplat. hai să le iau pe rând, exact cum au venit.
Circus Doner
iubire pe viață, love forever. și nu-s ironic, chiar vorbesc serios
- aici nu vreau să explic prea multe. faptul că cineva în bucurești face și vinde un preparat pe bază de organe și mațe de miel, nu doar că mă umple de bucurie, respect și invidie, dar are susținerea mea necondiționată. kokoreç este numele acestui preparat cu amestec de organe de miel și mațe, nu e tocmai o mâncare pe care s-o duci în mainstream, trebuie să ai un istoric clar, solid și asumat pe partea asta culinară, caz în care, dacă te știi aventurier profesionist pe zona de organe și mai ales pe carne de miel, dă-i bătaie, mergi cu încredere. eu am mai comandat și ceea ce se cheamă bursa classic doner pui, posibil ăsta să-mi fi plăcut chiar mai mult decât cocoreciul de mai devreme, mi-au plăcut cartofii, mi-a plăcut că au venit separat, chifla – care înțeleg că e făcută in house – e bestială, au și cafea la nisip, au meniu generos, o să revin aici fără ezitare și recomand locul tot fără ezitare, doar și pentru experiență. au o terasă mică, dar ferită de stradă, interacțiunea cu personalul a fost minimalistă, aici nu am de făcut aprecieri, aș da un 9 curat, fără alte completări.
Genin
clasic, dar nu prea. și asta e de bine
- dacă intri în postarea mea de pe Fb, o să vezi că acolo se vorbește mult despre genin. care e referință printre shaormari, locul ăsta vine din timpul generației de aur a shaormeriilor din bucurești. spui genin, spui istorie, dacă nu-ți place ce găsești acolo pare că problema e la tine. în cazul meu, a fost prima oară când am ajuns la genin, n-am cu ce să compar, am văzut multe comentarii de tipul nu mai e ce-a fost, doar că pe genul ăsta de reacții nici nu prea pun preț. pe scurt, mi-a plăcut, mi-a plăcut chiar mult, am luat o shaorma mare cu pui, cu sos curry picant, m-am bucurat că picantul aici e făcut cu simț de răspundere, îți cam bălăngăne puțin creierul de la iuțeală, dar asta am vrut, asta am primit. înțeleg că sosurile pe care le folosesc cei de la genin sunt și punctul forte, confirm lucrul ăsta, în amestecul ăla clasic de ingrediente, sosul a făcut diferența dintre o șaorma românească și una mai de la mamă-sa de acasă. locul nu e însă cel mai prietenos din lume, ideal ar fi să comanzi și să te cari cu shaorma în altă parte. mai degrabă mergi și o mănânci în parc. nu au terasă, iar la interior e cu multă agitație, mese doar vreo 5, doar în picioare, sunt și mari șanse să vină cineva cu mătura printre picioarele tale (am pățit) în timp ce te bucuri de mâncare, nu e chiar locul în care să-ți scoți iubita în oraș. dacă alegi să halești acolo ești efectiv pe hit and run, cam ca la cantină. altfel, shaorma de acolo merită toată atenția. nota 8 pe cinstitelea.
Doner Kebab Giulesti – by Nicu Balș
când clasic e fantastic, deși cam ai ceva de mers până acolo
- dacă nu știi cine e în poza de mai sus, sau dacă pur și simplu nu știi cine e nicu balș, știu eu ceva important despre tine. nu ești pe tiktok. nu e rău să nu fii pe tiktok, dar uite că uneori poți să pierzi distracția. nicu balș e un mare personaj acolo, unul dintre cele mai bune exemple despre cum să-ți promovezi o afacere, aflată la mama naibii față de publicul tău țintă, doar cu niște postări video pe o platformă socială. adevărul e că de aici a pornit totul în cazul meu, nicu balș, cu postările lui de pe tiktok, e cel care mi-a reactivat pofta de shaorma, ar fi fost nedrept să nu ajung taman la el. și la partea cu ajunsul aș vrea să mă opresc puțin. că e esențial. dacă vrei să mergi pe jos până acolo, cum am făcut eu, mănâncă bine înainte, orice, bea ceva, ia-ți la revedere de la cei dragi că o vreme bună n-ai să-i mai vezi. eu am fost cu metroul până la crângași, am luat-o după hartă printre blocuri, am mers, am tot mers, apoi m-am uitat pe telefon să văd și ce timp am până la destinație. am crezut că leșin. doar 40 de minute mă mai despărțeau de masa mea de prânz. sau cină, că nu mai eram foarte sigur. m-am dus la tramvai, 43 sau 44 te duc direct acolo, am mai așteptat vreo 20 de minute în stație, în soare, la un moment dat am luat în calcul că niște pufuleți de la mega poate n-ar fi chiar așa o variantă greșită. așadar, mergi acolo fie cu mașina, fie măcar cu bicicleta, fie comanzi, fie locuiești acolo, altfel, nu fă ca mine, riști să-ți cam stea în gât tot drumul ăla. concluzie, că deja m-am cam întins, shaorma de acolo mi-a adus aminte de shaorma mea preferată din anii în care băgam aproape noapte de noapte, pe când mă plimbam aiurea cu bicicleta prin oraș. cred că la dinesh se întâmpla asta. altfel spus, shaorma clasică, adică așa cum o știu eu ca fiind clasică, fără accente arăbești care să-ți rămână imprimate în mod special pe limbă sau suflet. o shaormă bună, chiar foarte bună dacă ți-e și puțin foame, dar pentru mine cam atât. aș mai adăuga și faptul că pe lângă shaorma am luat și o porție de chiftele cu sos. care vin din zona slăbiciunilor puternice pentru mine. mmmmm, cum să zic eu, cred că shaorma rămâne punctul forte al acestui loc. un aproape 8 pe care îl dau din toată inima.
Efendi – Centrul Vechi
sărumâna pentru masă, recunosc că nu mă așteptam
- la efendi în centrul vechi am primit cele mai multe recomandări în postarea de pe fb de care ziceam mai sus. părea că degeaba am inițiat demersul ăsta dacă nu trec pe acolo. de altfel, aș fi vrut chiar să încep cu ei, doar că, ce să vezi, lunea și marțea au închis. probleme de personal, am înțeles că acum e posibil să deschidă totuși marțea. dar de ținut cont, ar fi păcat să mergi până acolo și să nu-i găsești la fața locului. care loc, cum să zic, pe mine m-a pocnit rău. bine, nu locul în sine, cât ceea ce am mâncat. hai să rezum exact ce am simțit acolo, oricât de periculoasă ar părea afirmația asta. la efendi am găsit cea mai bună shaorma mâncată de mine vreodată. se cheamă kara durum berbecuț și, surpriză, chiar e de berbecuț. e posibil să fie și vina mea aici, pentru că shaorme de berbecuț chiar nu prea am încercat în anii ăia de început. nici nu prea găseai, să fiu sincer. de-aia zic, e posibil să n-am eu repere destul de multe și bine dezvoltate. o fi și asta, dar dincolo de subiectivism, cred că mă pricep suficient la gusturi încât să afirm fără marjă de eroare că preparatul ăsta e mult peste medie. iar pentru mine chiar e cel mai bun dintotdeauna până acum. și asta e tot, orice altceva în plus simt că e inutil să mai adaug, îmi doresc doar să nu apuc vremuri în care să zic că nu mai e nici efendi ce e era odată. așdar, pentru kara durum cu berbecuț, zece cu felicitări, ne vedem în curând la mărire!
