Am ajuns la The Carnival hotărât să mănânc, dar să și scriu apoi despre asta. Ceea ce uite că și fac, chiar dacă inițial eram chitit exclusiv pe mâncare. M-am luat însă cu observația, iar mâncarea a căzut pe locul doi. Spre trei.
Două detalii mi-au atras atenția. The Carnival a fost comunicat drept “cel mai mare festival de street food din Europa”. Ăsta e primul detaliu, moment în care o sprânceană pleacă sus de tot peste juma de frunte. Cu așa ceva nu prea te joci și nici măcar nu te alinți. Aici avem absolutul care nu lasă loc de intepretări. Că e o diferență între “cel mai mare”, care exact asta înseamnă, că e efectiv cel mai mare, și ceea ce ar fi putut fi “printre cele mai mari”, unde, de fapt, poate să-ncapă toată lumea, nu mai stă nimeni cu șublerul după tine. Însă ce înseamnă, mai exact, cel mai mare? Cel mai mare ca spațiu? Ca număr de vendori? Ca număr de concerte? Ca număr de evenimente inserate în cadrul evenimentului? Că sigur nu la toate astea e cel mai mare și serios că eu chiar aș fi vrut să știu.
Și apoi a mai fost ceva ce mi-a atras atenția. Pe pagina oficială a evenimentului, care așa amestecat cum e el, rămâne unul dedicat mâncării, n-am găsit nicio apreciere/notă/reacție legată de măcar un singur preparat din tot ce s-a vândut într-un weekend acolo. Și credeți-mă că am căutat. Să văd pe cineva care să fie leșinat după un burger, după niște cartofi, o clătită, o vafă, ceva, orice. Pe The Carnival, în zona de review-uri, sunt și reacții pozitive, dar totul e dat exclusiv la modul general, nimic concret. Nu zic că e ceva rău în asta, e doar o constatare ce ține strict de public. M-aș fi bucurat și mi s-ar fi părut oarecum firesc să citesc genul ăsta de reacții acolo. Îmi place să cred că fiecare și-a dus bucuriile pe paginile personale.
Dincolo de dilemele astea, care chiar nu-s deloc existențiale pentru viața acestui festival, în cazul meu a fost exact cum mă așteptam. Aglomerat, colorat, frumos, bun, gustos pe alocuri, zgomotos, dezamăgitor uneori.
Foarte mulți burgeri, în continuare foarte mulți burgeri, mai puțini vendori decât m-aș fi așteptat, lume relaxată, cam puține mese, o imensă provocare perioada de prânz când simultan îmi intrau în cap probele de sunet de la toate cele 3 scene, plus muzica de la cortul sub care mă așezasem. Eu știu că la genul ăsta de eveniment nu te duci pentru tihnă, că tot o căutam eu într-o postare zilele trecute. Dar totuși, parcă e puțin cam prea mult.
Mi-a plăcut ce s-a întâmplat pe cele două scene mari, cred că doar și pentru atât și festivalul ar fi meritat mai multă lume. Cel puțin în ziua de duminică, atunci când am fost eu. Și văzând ce a fost pe scenă, comparat cu ce a fost în public, chiar nu trebuie să fii specialist din industrie ca să îți dai seama că festivalul n-are cum să fi fost pe plus. Sper să nu fi fost vreun fel de pariu nebunesc, m-aș bucura enorm să vorbim de un festival de tradiție. În următorii ani. Și sper să devină suficient de mare încât mutarea lui într-un loc mai bun să vină firesc, pe cale de consecință. Deși habar n-am care ar putea fi locul ăla mai bun. Că sigur nu doar eu am aceeași dilemă.
M-am bucurat să văd coadă pentru mâncare la înălțime. Nu e chiar ce mi-aș dori eu să încerc în viața asta, să mănânc atârnat într-o macara, dar am văzut lume fericită coborând de acolo, pentru mine-i de ajuns.
Cât despre mâncare, eu m-am bucurat mult de pizza celor de la Camionetta. Bună rău, pe cuvânt. Au fost surpriza foarte plăcută a festivalului.
Și încă ceva. Suntem în 2019 și în continuare la un eveniment care include o listă lungă de artiști pe 3 scene, artiști mari, cei mai mulți dintre ei, lumea încă se plânge de biletul la intrare. Că de ce există, că de ce e prea scump. Biletul fiind 29 de lei. Sau chiar 19, dacă veneai până în 15.30. E jenant.
Sunt unul dintre cei care care caută festivalurile cu mâncare. De orice fel. Le iubesc și sunt dispus să merg oriunde după ele în țara asta. The Carnival e o promisiune imensă și mi se pare că îți trebuie un imens curaj – a se citi dileală – să te înhami la așa ceva. Dar am rețineri că vremea lui, la nivelul ăsta, de cel mai mare, e acum. În trendurile actuale, mâncarea e noua Cenușăreasă căreia i s-a găsit pantoful, dar cred și că Cenușăreasa asta mai are de consumat niște etape până când să fie recunoscută drept o femeie din lumea bună. Și simt că la ora asta nici măcar Bucureștiul nu e încă pregătit pentru un festival de street food de asemenea dimensiuni.
S-a vizitat. Pizza ia vot de la mine cu amandoua mainile. 😉 adaug si ginul de la Gintoneria cu nota mare.
Eu cred ca si-a pierdut identitatea. In primii ani a fost doar mancare. acum e festival de muzica si colturi cu mancare. Anii trecuti mancarea era primadona: se faceau demo de cooking, erau vedete acolo care faceau degustari, etc. Acu atractia muzicala primat. Si de aia mancatuol in macara a devenit senzational: era cel mai inedit colt de acolo. Nu a mai fost demarcat specificul f bine: anii trecuti era coltul mexican, coltul italian, etc acum mai amestecat asa. Pls spatiu pierdut pentru scene. Dar Fratelli stie ca din enterteiment si bautura se castiga banii:) din mancare mai putin.
Mi se pare relevant că cineva a scris cum a venit la festival pentru formații, fără să aibă habar că acolo e și street food. Nu există dovadă mai bună că indiferent ce a fost înainte, acum e cam haos. Și mai cred că un spațiu mai mare ar rezolva și problema asta.