Pentru cineva cu o atitudine conservatoare față de gusturile strămoșești, și-s destui ăștia, halloumi e o mare provocare. În cel mai bun caz. De obicei, halloumi e o fiță, o extravaganță de tip nou, e considerat un produs hipsteresc de tip cotropitor care vrea doar să înlăture telemeaua, cașul și brânza dacică de burduf. Halloumi nu vrea nimic, ea vrea doar să fie iubită și tratată corespunzător.
Sunt mai multe feluri prin care se poate profita cum trebuie de brânza asta a ciprioților. Care au reușit să facă din ea o brânză recunoscută la nivel internațional ca fiind a lor, adică a devenit un produs cu denumire de origine protejată. Poate fi pusă într-o omletă, prăjită în ulei, într-o plăcintă sau hamburger. Cred că cel mai des ea ajunge însă pe tigaia grill acolo unde se și simte cel mai bine. Și asta nu întâmplător, halloumi are un punct de topire destul de ridicat. Așezată apoi în niște combinații corecte, bucățile astea de halloumi pot fi o bucurie foarte mare. Una dintre bucuriile astea e mai jos.
Ingrediente:
(n-o să dau gramaj, un pachet de halloumi și o conservă de năut merg la o salată de două persoane, restul ingredientelor se pun după preferințe)
- un pachet de halloumi
- o conservă cu năut
- o jumătate de ceapă roșie, tăiată subțire
- 2 ardei copți, merg și din borcan, nu e musai să scoateți tava de copt, deși ideal așa ar fi
- câteva roșii cherry tăiate jumătate sau sferturi
- fasole verde congelată
- pătrunjel tocat
- frunze verzi: baby spanac, valeriană sau, Doamne ferește!, rucola,
- zeama și coaja de la o lămâie
- jumătate sau un ardei iute roșu, curățat de semințe. sau nu, după caz
- ulei de măsline, vreo 4 linguri
- sare, piper
Într-un bol de salată am stors lămâia, se poate pune tot acum și coaja rasă de la aceeași lămâie, am amestecat zeama cu 3 linguri de ulei și ardeiul iute. Pentru a încheia dressingul, tot aici am dat cu sare și piper.
Am pus fasolea în apă clocotită cu sare pentru vreo două-trei minute, cel mult, după care hop! la duș sub apă rece, procedeul ăsta se numește blanșare și nu doar că înmoaie legumele, dar, prin faptul că sunt puse imediat sub apa rece, le și păstrează culoarea aia vie. Am amestecat fasolea cu năutul în dressingul de mai devreme.
Ceapa se călește în unt sau, o altă variantă, se poate turna peste ea apă clocotită, în care să stea câteva minute bune, însă eu prefer prima variantă. Oricare dintre opțiuni va fi aleasă, în final va merge și ea tot în același bol. Acolo unde mai vin ardeii copți, tăiați, frunzele verzi, roșiile și pătrunjelul.
Cu halloumi e simplu. Tigaia grill se pune la încins, cu o hârtie absorbantă se unge cu puțin ulei de măsline, brânza se taie în felii de, să zicem, 1-1,5 cm grosime, și se lasă în tigaie până face o crustă maronie pe ambele părți. Atât. E absolut delicioasă combinația, la final rămâne doar regretul că parcă ar mai fi trebuit niște halloumi.
Foarte bun! Am avut grija sa fie cu destul halloumi si fara regrete. E prima reteta pe care o incerc de pe blogul tau dar sigur o sa mai incerc si altele. Keep it up!
Mulțumesc de mesaj, Teo. 🙂