empanadas (povești din food truck-ul meu imaginar, primul episod)

Cel mai bun lucru atunci când faci empanadas e că indiferent de rețeta pe care ai vrea s-o urmezi, până la urmă vei ajunge să pui și ceva de la tine. Aici e provocarea, aluatul de empanadas e atât de bun și permite atât de multe combinații (câtă vreme înțelegi regulile de bază ale îmbinării ingredientelor), că nu te poți abține. Și eu chiar sper să nu te poți abține. 

Până la rețeta de empanadas, haideți să vă spun cum ar arăta food truck-ul meu și ce caută el în povestea asta. Dacă el ar exista în realitate. L-aș vopsi în culoarea unei cepe roșii, peste care aș scrie o grămadă de cuvinte care vin din bucătărie și care mi-au definit mie viața. N-ar lipsi țuică, sarmale, brânză, chiftele, usturoi, n-ar lipsi nimic din tot ce am adus cu mine de acasă. Bine, evident că habar n-am cum va arăta, de fapt, food truck-ul meu. Cum, sincer, nici nu știu dacă va exista cu adevărat. 

Însă până la food truck-ul meu din lumea reală, să știți că urmează să vă plimb puțin cu food truck-ul meu imaginar. Aici, pe blog. Se va merge cu pedala de accelerație până jos, geamurile deschise, vreau să mă bucur de toată această călătorie. 

Rețeta de empanadas e prima din drumul ăsta lung și tot prima dintr-o serie de preparate care ar putea fi găsite în food truck-ul meu. Imaginar sau nu. Este primul episod din noua ediție a proiectului Selgros Caută Pasiunea, iar până la finalul anului, cel puțin, o să ne mai tot plimbăm prin lumea mare. Azi mergem puțin până în Argentina. 

Aluat:

• 470 g făină
• 240 ml apă
• 170 g unt 
• 1 1/2 linguriță sare
• 1 linguriță paprika 

Pune apa și untul pe foc mediu până când untul se topește. Omogenizează într-un castron făina, sarea și paprika, iar în mijlocul amestecului fă o gaură. Toarnă amestecul de unt, puțin călduț, și amestecă până când se formează un aluat. Pe care îl învelești în folie de plastic și îl pui la rece, timp de cel puțin 2 ore. Pentru că are unt, este esențial ca el să stea la rece. Poți să-l uiți acolo și peste noapte, important e să nu uiți și ce ai de făcut cu el a doua zi dimineață. 

Umplutura cu carne:

• 500 g carne tocată de vită
• o ceapă galbenă tocată
• 2 cepe verzi tocate
• 130 g măsline, fără sâmburi, tocate
• 1-3 căței de usturoi (după gust)
• 3 ouă fierte, tari, tocate mărunt
• 1 lingură cimbru proaspăt
• 1 linguriță chimion proaspăt măcinat (dacă ai dileme în privința chimenului și a chimionului, găsești aici diferențele)
• 1 linguriță paprika
• ulei
• sare

Ceapa galbenă tocată se călește în puțin ulei, peste care se pune carnea tocată, la un foc de putere medie și chiar puțin peste. Ar trebui ca toată carnea asta, în final, să fie aproape făcută. Adică aproape rumenă. Da, într-adevăr, ea va mai ajunge apoi fie la prăjit, fie la cuptor, însă trebuie ținut cont că acolo nu va sta foarte mult și că va mai fi învelită și de stratul de aluat. Amestecă bine carnea în tigaie și nu fă greșeala să o lași crudă. 

După ce carnea e gata, se adaugă și restul de ingrediente, se amestecă bine și asta e tot la partea de umplutură. 

Aluatul, abia scos de la rece, se împarte în bile egale, ar trebui să iasă vreo 15 bile cu o greutate aproximativă de 65 de grame fiecare. Apoi, cu sucitorul, fiecare bilă de aluat se întinde într-un disc cu un diametru de 13 cm. Nu e deloc rușinos să folosești o riglă, un metru de croitorie, o ruletă, orice ai tu la îndemână. Nu e nimic rușinos din ce este eficient. Și pentru că, de fapt, nu știe și nu te vede nimeni. Rămâne oricum secretul nostru. 

Mai există și o a doua variantă, cea în care aluatul se împarte în două bucăți, iar fiecare dintre ele se întinde pe masa de lucru, tapetată cu făină, până ajunge la o grosime de 4 mm. Nu mai gros, nicidecum mai subțire, nu te sfii nici aici să folosești rigla. Ia apoi un castron sau orice formă rotundă cu diametrul de 13 cm, iar cu vârful unui cuțit taie în jurul ei pentru a forma discurile. Surplusul de aluat se amestecă la loc, se întinde și se formează noi discuri. 

În mijlocul fiecărui disc dintr-ăsta toarnă 2 linguri cu umplutură. După care împăturești aluatul pe jumătate, peste umplutură, și apeși cu degetul peste margini pentru a etanșa marginea aluatului. Adică, mai simplu, dintr-un cerc formezi un semicerc, cu umplutura de carne prinsă la interior. Și mai simplu, îți recomand acest video pentru inspirație.

Marginea aluatului, de asemenea, se poate presa și cu o furculiță, alegerea îți aparține. 

De aici înainte urmează cele două căi pentru a-ți duce opera la bun sfârșit. Prăjire în baie de ulei sau cuptorul încins la 180-200 de grade. 

Am încercat ambele variante până acum, aș înclina spre prăjeala din baia cu ulei. Știu că detaliul ăsta sperie multă lume, așa că îmi dau cuvântul meu că și varianta cuptorului e la fel de bună, iar diferențele nu-s atât de mari încât te lovească regretele. Aluatul ăsta e bun oricum, câtă vreme e făcut cum trebuie. 

Indiferent ce variantă alegi, înainte de orice, pune empanadas într-o tavă, platou sau farfurie mai mare, încearcă să nu le ai lipite una de alta, și dă-le la rece pentru încă vreo 30 de minute. 

În varianta în care alegi cuptorul, pune empanadas în tava întinsă peste care ai pus și hârtie de copt. Poate fi și doar unsă cu ulei, în cazul în care fix în ziua asta nu ai hârtie de copt în casă. Ar trebui să stea vreo 20-25 de minute dacă se duce cuptorul spre 200 de grade. Însă aici culoarea va fi cea care îți va spune exact când sunt gata. Sugestia mea, fie că sunt făcute la cuptor, fie că sunt prăjite, e să le lași să prindă niște rumeneală. Știu că vor arăta mult mai bine în poze doar așa, lovite ușor de o pală de culoare arămie, dar aluatul ăsta e atât de bun că merită tratat cum se cuvine. 

Pentru empanadas prăjite în ulei trebuie o tigaie cu pereți mai înalți, ulei (recomand floarea soarelui) din abundență, un foc mediu spre mare și o prăjire față-verso, la care tot culoarea va fi indicatorul pentru momentul în care vor trebui scoase afară. Pe o hârtie absorbantă pentru a mai elimina din grăsimea în exces.

Sunt perfecte cât sunt calde, iar în cazul rețetei ăsteia, recomand un iaurt subțirel și ușurel, de vară, rece și cu mentă infuzat. Dacă n-aveți nimic împotriva globalizării, se poate face un șpagat asumat din Argentina până-n Turcia, de unde se poate lua cu împrumut  o găletușă plină cu ayran.