Bistro de l’Arte
Aici sunt cam subiectiv, recunosc. Mie îmi place de Oana Coantă, e una dintre tipele dure și mișto de pe Facebook, genul ăla de femeie dintr-o bucată, ai fi vrut să fie soră-ta mai mare când erai tu mai mic, să aibă și de tine grijă cineva când te luau băieții la mișto în spatele blocului sau în curtea școlii.
Oana scrie despre mâncare într-un mod frust, sincer, limpede, dar și mult prea puțin, din păcate. De înțeles, să conduci și să gătești într-un bistro la un asemenea nivel, orice postare, poză, poveste, rețetă, rămâne un privilegiu.
Și apropo de nivelul la care a ajuns, Oana a fost desemnată Femeia Bucătar a anului la Premiile Gault & Millau 2019. Iar premiul ăsta, atât cât l-am înțeles eu, nu e vreun titlu de recunoaștere a carierei sale de bucătar. Care, apropo, face acuși vreo 20 de ani. E pur și simplu o recunoaștere a calității produselor din bistroul său, în acest moment.
Am mâncat de două ori acolo, nu mă surprinde deloc premiul, e fix locul în care mâncarea îți transmite din bucuria și pasiunea bucătarului pentru meseria sa.
Afară, terasa, deși tare mică pentru cât ar fi meritat, e locul în care vii să consumi ceva chiar și atunci când nici nu-ți trebuie ceva anume. Dar vrei să fii acolo, îți face bine să fii acolo. Iar dacă ajungi și nu găsești masă liberă, probabil ai să iei ceva înăuntru. Dar ai să suferi. O să-ți stea mintea mai mult la terasa de afară.
Cât despre interiorul bistroului, locul e o bucată de istorie salvată și conservată sănătos, cu gust și amprentă de autentic.
Deși am testat câteva lucruri acolo, am să vă fac o singură recomandare. Supa de roșii gratinată. Aș putea să pedalez pe bicicletă până la Brașov, dacă n-aș avea altă variantă, pentru supa asta. Ceea ce, probabil, într-o zi chiar voi și face.
Site-ul Bistro de l’Arte, cu o imagine a superbei sale terase în prim-plan, e aici. Pagina de Facebook e aici.
Carte cu rețete din Transilvania
E o pleașcă de care m-am bucurat ca un copil. N-am înțeles exact de unde și cum a venit, dar nu se întâmplă prea des să-ți cadă din neant o colecție de rețete din zona Transilvaniei. E scrisă de câțiva oameni care înțeleg bine bucătăria românească, și în particular pe cea ardelenească, să fie primită, Doamne ajută.
Sunt 26 de rețete în total, iar pentru un moldovean invidios ca mine, cartea asta e mainblouing. Abia aștept să fac supa cremă de hrean. Și ciorba săsească de mere. Și hrenzăle cu telemea. Și mere-n pijamale. Și tot așa.
Cartea se numește Bucate de prin sate și poate fi dată jos de aici.
Terasa cu glicină din Paris
Am fost la Paris luna trecută și m-a cam rupt experiența asta. Mult, dar în sensul bun. Dintre toate locurile vizitate, despre unul singur vreau să scriu, mi-a rămas mintea la terasa asta de aici.
Au Vieux Paris d’Arcole. E cel mai frumos loc în care am băut vin vreodată. E o clădire veche, printre cele mai vechi din Paris, e la două străzi distanță de Notre Dame, iar dacă ajungeți acolo vreodată, și ar fi drăguț să ajungeți, întrebați de Fernando. E unul dintre băieții care servesc la masă. Suneți-i doar că sunteți din România. Asta e tot. Apoi bucurați-vă de ceea ce probabil că va urma.
Terasa e aici. Dacă ajungi acolo și când înflorește glicina, înseamnă că tocmai ți-a pus Dumnezeu mâna în cap.
