Dacă o fi să alegeți vreodată Catania ca destinație de weekend, încă o listă cu recomandări, pe lângă tot ce a dat deja internetul, cred eu că n-are ce să strice. Mai ales că, pe alocuri, eu am văzut și puțin diferit anumite detalii din orașul ăsta față de ce citisem de prin experiențele altora. Ca să nu mai zic că eu am plecat și cu inima strânsă, iar ce am găsit acolo a fost peste așteptări. Bine, eu n-am prea avut așteptări, poate de-aia.
Am se le iau punctual, am să încep cu ce a fost rău.
Orașul e cam jegoșel, asta îți poate da un sentiment de disconfort destul de pronunțat, însă pe de altă parte, venind din România, mie parcă mi-a dat și un sentiment de curaj. Cum să zic, parcă altfel te simți când vii din bomba aia de București și deodată vezi că se poate mai rău. Pare ireal, dar chiar se poate. Și uite așa, începi să arăți și tu cu degetul pe la alții, o să începi să te simți vag superior, ceea ce o să-ți dea iluzia că tu chiar vii dintr-o zonă bună, parcă brusc nu mai ești, alături de fratele tău bulgar, chiar ultimul pârlit din ultima bancă din clasă.
Clădirile sunt triste rău, adică n-a mai dat careva cu o bidinea peste ele de pe la 1900 toamna, pline de grafitti, jeg și tencuială căzută, dar arhitectural, și vorbesc aici de zona veche, zona turistică, orașul e impecabil și de invidiat pentru cât noroc a avut parte în viața lui destul de zbuciumată. Mie mi s-a părut foarte sexy Catania, cam în depresie, dar sexy.
Colcăie de cerșetori, destul de insistenți, inclusiv de aici vine un sentiment neplăcut. Măcar africanii încearcă să-ți vândă ceva. Un colier, un os, o brățară, se bagă și ăștia în sufletul tău destul de agresiv, dar ăia măcar au ceva de vânzare, pare că și muncesc pentru banii ceruți.
În zona neutră a observațiilor aș pune traficul. Nici nu-mi dau seama dacă e bine sau e rău felul în care se circulă acolo. Cel puțin în zona veche, unde e un haos de nedescris, mașini, scutere și pietoni de-a valma, dar în mod bizar, e un haos perfect organizat. Oamenii ăia dovedesc că se poate conviețui și fără morți, răniți și carne în frigider. Se merge relativ încet, fiecare are grijă de fiecare. Bine, orașul e destul de plin de mașini plesnite, nu m-aș baza neapărat pe grija celorlalți față de mine dacă aș fi șofer în Catania.
La experiențe pozitive, de departe, cel mai frumos lucru pe care îl poți face în Catania e să te duci până în Taormina. Dedică-i una din cele două zile. Te va umple de bucurie. E un orășel exclusiv tursitic, e cocoțat la mama naibii, sus, în buza muntelui, iar de acolo o să ai una dintre panoramele considerate a fi cele mai frumoase din Europa. Ia-ți aparatul foto ăla bun, că pe lângă bucurie, o să te umpli și de like-uri. Ține cont că e un mic haos pe străzi, dar e atât de frumos totul acolo încât detaliile astea devin irelevante. Merită să mergi în Taormina chiar dacă pe lângă tine o să mai fie juma de planetă. Iar amfiteatrul roman, care inițial a fost grec, e, la fel, ceva ce merită și trebuie văzut în viața asta. Ai autobuz din oră în oră, pleacă din zona gării, prețul e doar 8 euro, dus-întors, autocarele sunt ok și te vor lăsa foarte aproape de inima orașului.
Încă ceva aici, multă lume recomandă Taormina în timpul nopții. Abia acum, după ce am fost acolo, cred că pot să înțeleg de ce. Ține cont doar că în perioada asta, mijloc de octombrie, autobuzele circulă până la 5 după-amiaza. Din câte am înțeles, în sezon programul e până târziu.
Revenind la Catania, orașul ăsta are, cum spuneam, o zonă veche foarte întinsă, e un ciorchine plin cu terase, o să ai o mare dilemă de unde să-ți bei paharul cu prosecco.
În Catania trebuie vizitată obligatoriu piața de pește, la pachet cu piața de legume, brânză și carne, e oricum în vecinătatea ăsteia de pește, nu se pot rata una pe alta. O hărmălaie și o varitate atât de mare de produse care mi-au destabilizat zdravăn iubirea față de piețele românești. Oborul, în toată frumusețea ei, devine o fată drăguță de la țară, dar cam sărăcuță, că momentan nici nu o duce capul de mai mult, în comparație cu tipa mișto pe care abia ai cunoscut-o, dar cu care ai vrea brusc să fii prieten pe viață.
Ca recomandări sau sugestii generale, aș băga aici așa.
În două zile pline ai de ales două mari destinații. Etna și Taormina. Culmea, asta înseamnă că trebuie să ieși din Catania. Ambele sunt de neratat, eu însă am sărit peste partea cu Etna și m-am bucurat într-una dintre cele două zile de orașul ăsta. Nu regret nimic, Etna rămâne un motiv bun să mai revin cândva aici.
O varianta perfectă pentru a înțelege mai bine ce-i cu orașul ăsta ar fi autobuzele turistice. Încă nu-mi vine să cred că a fost ideea mea. 15 euro biletul, cam o oră jumate durează călătoria, mare parte de-a lungul mării. Drum de-a lungul căruia o să-ți cadă fața de câteva ori și o să vrei să afli cât costă o casă pe coastă. O să-ți treacă repede, dar tot cu fața căzută o să mai rămâi o vreme.
Octombrie pare a fi perioada perfectă pentru un weekend în Catania. 26 de grade la amiază, 17 noaptea, nu sunt țânțari, nu prea am văzut muște, când am revenit acasă în București am dat drumul la centrală. Cam asta ar fi deferența.
În ciuda unor texte ușor cam alarmiste găsite pe net, circulația autobuzelor a funcționat impecabil în cazul meu. Trebuie doar să sapi puțin până ajungi la sursă, așa cum a fost în cazul nostru, adică până ne-am prins exact de unde pleacă autobuzele spre Taormina. Dar pleacă și o fac după orar.
Se fumează la greu pe străzi. Iarbă.
Am mâncat bun și prost în același timp. Încă nu-mi vine să cred ce eșec colosal au fost niște paste în Catania luate la unul dintre locurile bine cotate pe Tripadvisor. Dar tot Tripadvisor mi-a adus și o experiență greu de egalat la o pizzerie din Taormina. Villa Zucarro se cheamă, meniul e majoritar pe pizza, e nișa lor și se pare că fac exact ce trebuie acolo. Inclusiv pizze care te pot pune la încercare, cum a fost în cazul nostru. Dacă iei fără să știi ce anume ceri și nu ai bucuria experiențelor, posibil să pleci de acolo bulversat. Și nu într-un sens bun. Dar cum ziceam, lista e lungă și se poate merge pe drumurile bătătorite, ceva îmi spune că va fi foarte bine așa.
La piața de pește sunt câteva locuri de street food nișate pe pește. A nu se rata.
Peste drum de Catedrala Sfânta Agata e o cofetărie unde se vând Sfârcurile Sfintei Agata. Dacă nu mă credeți, click aici. Și tot acolo am mâncat un canolli care momentan nu prea are egal cu nimic din ce am încercat până acum în România.
În nicio clipă nu m-am simțit în nesiguranță. Agasat, da, uneori, dar în general am fost foarte relaxat ca străin acolo. Asta poate și pentru că de organizare s-a ocupat tot agenția de turism domestic ciocolată și vanilie, fără de care acum cel mai probabil aș fi stat acasă. Că ea mă tărâie întotdeauna cu avionul, împotriva voinței mele, sper s-o țină și de aici înainte.
Și acum, cele 15 mii de poze.
Am ras cu clabuci … misto