ai zice că e vorba de vreun laborator secret al facultăţii. nu, e doar ceea ce poate vedea oricine dacă se apleacă puţin peste balustrada din holul acestei facultăţi. şi nu se construieşte nimic acolo. e aşa de la natură. de la mama natură moartă.

sâmbătă am avut ultimul examen. cred că l-am picat.

cei nici-nu-mai-ţin-minte-câţi-ani de facultate pe care îi am în spate au devenit nu doar o povară, ci şi experienţa urâtă a vieţii mele. asta pentru că la singura facultate pe care mi-am dorit-o cu adevărat am intrat pe locuri cu taxă. şi nu era cazul atunci de aşa ceva. aşa că ce a urmat a fost o jelanie lungă şi neispititoare care mai continuă şi acum pentru că, plua mea, aşa trebuie. nu ştiu de ce, dar cică aşa trebuie. plus că între timp, cam târziu, am luat-o şi personal.

dar e greu, e teribil de greu în condiţiile în care anumite rotiţe dau nişte rateuri mai mari ca bănel în faţa porţii. tocmai de-aia, orice examen trecut e un amestec de crăciun, revelion, zi de naştere şi 1 iunie luate la un loc. aşa că finalul sesiunii merita tratat cu maximum de respect.

da, ştiu, îs enervanţi toţi blogării care-şi fac poze la ciorbe şi fasole şi le toarnă apoi pe blog convinşi că radu anton roman ia notiţe de la ei pe ascuns. da, îs, dar în raport cu câtă vomă e pe net, astea aduc un fel de echilibru. aşa că n-aveţi decât să gustaţi de unde vă place, nu-i cu supărare.

revenind, problema e că pentru mine facultatea abia acum începe. mai am o sesiune, nişte multe restanţe de dat la toamnă, iar la anu pe vremea asta de susţinut o licenţă. şi aş vrea să se întâmple astea, în ordinea asta. aşa că ce-am avut eu un an greu în spate, dar cred că partea nasoală abia începe.

şi dacă am să iau licenţa peste un an, jur să…
dar mai bine am să mă mai gândesc la asta şi vă anunţ la timpul potrivit. simt că va fi ceva crâncen. şi vorbesc cât se poate de serios.

ps. şi mai sunt enervanţi şi ăştia cu blog care vorbesc despre ei înşişi. le-aş trage numai pumni în cap.

un 8 martie minunat vă doresc. la toţi.

când plăteşti cu ceva bănuţi în plus un produs pe care îl găseşti mai ieftin şi la magazinul de alături, zâmbeşti şi-ţi propui să fii mai atent data viitoare. când plăteşti dublu, zâmbetul dispare şi-ţi mai dai şi-un pumn în barbă. de fraier ce eşti. când însă preţul creşte de vreo 7-8 ori, deja totul e doar joc. bătaie de joc.

well, era să mi-o fur rău de tot. şi nu era chiar momentul pentru aşa ceva. iar dacă aveţi bicicletă chiar e posibil să vă intereseze textul ăsta. şi încă foarte mult.

mi-am dus ţoakla zilele trecute la service. în dorobanţi, la bebe, acelaşi service de unde am şi cumpărat-o, de altfel, în urmă cu un an. aveam nevoie de o curăţare completă. deh, curăţenie de primavară. omul mi-a zis că nu are momentan mecanic, dar că e doar o chestiune de zile. nu mă găbeam, aşa că i-am promis că o să revin în scurt timp. am avut totuşi inspiraţia să întreb cât costă. preţ pentru curăţare, un milion. cu centrat de roţi, încă 500 de mii, dar numai dacă e nevoie. şi cum ştiam că va fi, deja mă rugam ca suma să se oprească aici şi să nu fie nevoie de mai mult.

plec la un alt service. speram să fie ceva mai ieftin. nenică, şi a fost! în crângaşi, la ion – bicicliştii îl ştiu. 200 de mii – adică 20 de lei. tot! omul mi-a curaţat lanţul, mi-a centrat roţile, mi-a reglat schimbătorul de viteză, frânele, curăţat furca, foile, pionioanele, tot, absolut tot. vă zic că era să mă dea pe uşă afară când i-am întins 300 de mii.

morala. asta la vista, ion! că bebe s-a pierdut definitiv pe drum.

ps. urmează ca în primăvara asta să cumpăr cauciucuri noi, cască, o şa mai bună, mănuşi, plus altelea care s-or ivi. ghici de unde am să le iau? hă hă.
pentru detalii site, click aici.

vreau să ajung la 65, după care mă las. mi-au ieşit ochii pentru doar un kilometru în plus.

vreau să am asta pe blog. ca să-mi aduc aminte mereu de ce nu mai merg la meciurile din campionat.

iar glaciaţiunea asta o avut loc acu vreo patru ani în piatra mare.

astăzi s-a deschis oficial cel mai mare mall din românia. sun plaza. dacă mă aplec mai tare peste balconul meu e posibil să cad, dar mai mult ca sigur aş putea doar rămâne cu priveliştea minunată a unei imense construcţii care a deraiat pe imaşul din faţa blocului. adică am un mall la botul calului. calul fiind eu. dar.

am rămas şocat când am văzut, în urmă cu vreo lună, data inaugurării. pe atunci totul era un imens şantier. desigur, şi acum e la fel. nu sunt inginer, însă era evident că va fi imposibil să fie gata într-un timp atât de scurt. şi imposibil a rămas. şi atunci de ce să inaugurezi ceva ce nu e gata? dimpotrivă, arată jalnic!

încă n-am fost înăuntru, dar sunt convins că o să ne placă la toţi. happy end.

or fi vreo firmă.

m-am tot gândit cum să închei deranjul de mai jos. am ales varianta  firească.

este fascinantă traiectoria unei discuţii în online. orice mică lacună în comunicare poate duce la nişte derapaje uluitoare. messenger, forumuri, ziare – mai ales comentariile de pe site-urile ziarelor! -, toate astea fac din internet un ghiwwweci care cu greu poate fi digerat de cei sensibili într-ale interacţiunii. nu poţi trăi în online mai mult de două ore pe zi fără o găleată de calmant forte. şi două de rahat cu perje.

mai jos o să citiţi o scurtă conversaţie via messenger, un exemplu de astfel de discuţie semicretinoidă în care doi oameni-prieteni încep să vorbească normal, cu calm, aparent pe aceeaşi limbă, dar care sfârşesc foarte repede prin a-şi crăpa capetele. mă rog, mai mult eu.

însă până la text (care, apropo, e cu F şi P, sorry, dar nu m-am putut abţine) am să vă zic ceva despre omul cu pricina. omologul. e pasionat de fotografie şi administrează un site de colecţie. adică ia fotografiile unor mari fotografi şi le aşează pe site-ul lui. un fel de muzeu online, dar bine organizat şi întreţinut. şi nu înainte de a cere acordul autorilor, pe care nu întotdeauna îl primeşte. site-ul e aici. mulţi dintre voi îl cunoaşteţi, e oae. sau wa ye. (deja se aude cineva mustăcind în spate.)

revenind la discuţie. totul a pornit de la un link cu fotografii despre care autorii susţin că le-ar fi făcut fără a le mai fi băgat apoi prin măcelăria fotoşopului. cu o minimă doză de scepticism, m-au bucurat sincer imaginile respective, le-am privit ca pe nişte piese rare, iar cum eu şi sunt un suflet mare, i-am dat omului-prieten linkul cu pricina. momentul era unul de calm absolut. la mine. nu aşteptam nimic la schimb, fusese mai degrabă un gest mecanic, dar cu cea mai bună intenţie. ştiţi, vi se întâmplă şi vouă, găsiţi o melodie şi simţiţi că trebuie să o daţi mai departe. cuiva căruia speraţi să-i şi placă. în cel mai bun caz aş fi putut anticipa un icon-smile ca un maximum de reacţie. aşa, de complezenţă. well, n-a fost să fie tocmai asta. dimpotrivă.

Ciprian Muntele: http://ow.ly/16zjM
Nimigean Constantin: astea-s d-alea de powerpoint de-acum 5 ani
NG: faine oricum
CM: ai vrea tu să ai aşa ceva în portofoliu
NG: deloc. intra pe internet si ai sa vezi ca-s mii de poze asa. de ce as pune in portofoliu ceva neoriginal?
CM: dă-mi şi mie adresa la internet ăsta
NG: ok. hai sa fac un exercitiu pentru tine. de exemplu: http://bit.ly/cleJST

urmează de-a lungul discuţiei mai multe astfel de exemple. le sărim. ştim doar că ele există. deşi au fost destule şi au contribuit decisiv la starea generală de dileală. de aici încolo tonul creşte progresiv, pupilele se dilată, iar spumele se bălăngăne-n găleată. fiecare literă ar trebui să fie însoţită de un semn al exclamării. fiecare cuvânt de un pumn în cap. mai mult la mine.

CM: bă. astea pe care ţi le-am dat eu sunt imagini nefotoşopate. mă rog, aşa susţin ei. dar mergem pe buna credinţă. sunt acolo câteva capturi care chiar merită toată admiraţia. este irelevant câte mii de poze asemănătoare vei mai găsi. aici nu e vorba de originalitate. ci de calitatea unei imagini la prima mână. că eşti bolovan scorţos şi critic snob, asta e doar problema ta. şi începi să mă sperii. eu îţi arăt ceva, tu baţi câmpii aiurea.
NG: BA ESTE vorba de originalitate. intr-un portofoliu trebuie sa ai lucrari ORIGINALE nu niste copii facute mai bine. trebuie sa ai IDEEA.
NG: din 4 milioane de imagini, 0.05 la suta sunt fara fotoshop. a devenit cliseu, se gaseste in toate portofoliile.
CM: da, despre alea 0,05 la sută vorbesc. îmi place gândul că mai există şi aşa ceva. iar eu dacă îţi arăt asta, tu mă iei că nu-s originale. de parcă eu ţi le-am dat ca şi când aş fi descoperit sfintele moaşte.
NG: vrei sa caut si din ce an sunt? si sa vezi ca ne intoarcem la ce-am spus mai devreme? ca se gaseau in powepoint-uri acum 5 ani?
CM: dar eu nu vorbesc de idee, în paştele mă-sii!!! ci despre faptul că există şi imagini de o calitate foarte bună scoase la prima mână! PZD MĂ-SII DE TREABĂ!
NG: : )) de unde stii ca-s la prima mâna?
CM: nu ştiu, habar n-am. despre asta putem discuta. dacă tu zici că nu-s, eu chiar s-ar putea să te cred. da, e posibil să nu fie la prima mână!!!

urmează 3 secunde de pauză.

CM: băi, da eşti futere.
CM: mă duc până jos. vrei să-ţi iau ceva?
NG: cip? cauta originalitate in ce vrei sa faci. astea-s niste poze de-acum 5 ani care au reusit si dupa ce si-au dat drumul pe internet, au fost “furate” de diverse site-uri si imprastiate. s-au pierdut si autorii lor
NG: da, niste cafea
CM: oae, frăţiorul meu, te rog eu mult, nu mă chinui! te rog, te implor!
NG: ma? eu-s nervos tare cand vad site-uri d-astea cum fac trafic. site-uri cu poze FURATE. si etichetate aiurea. de parca asta conteaza la pozele alea, ca-s nephotoshopate
CM: DAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA! DAR ĂSTA E UN ALT SUBIECT!!!
NG: te iubesc!
NG: şi eu. pa.

ps 1. facem pariu că va intra să-mi explice din nou cum are el dreptate?
ps 2. n-o va face. doar pentru că nu vrea să-mi dea dreptate în ps 1.
ps 3. ps 2 e la derută. aşa că o va face.

şi un later edit premeditat: wa ye este cred cel mai bun prieten pe care nu l-am avut vreodată. suntem mai degrabă în limitele unei normale prietenii virtuale decât reale, deşi ne-am făcut ziua împreună în ultimii ani, deşi uneori ne mai vedem şi la câte-o bere. aşa zăbăuc cum e el, mi-e drag. iar dacă n-aţi apucat să accesaţi site-ul lui, aţi putea începe cu pagina asta. de fapt, chiar v-aş fi recunoscător dacă aţi face-o. daţi click şi o să înţelegeţi voi.

m-a mâncat sub şaua de la bicicletă să particip la un concurs foto. cu premii în biciclete. bine, e cam pretenţios spus concurs foto. e vorba doar de un concurs în care participanţii ar fi trebuit să-şi arate printr-o imagine dragostea lor nemărginită pentru ţoacle. aka biciclete.
iar cân’ te mână ghiavolu’ să participi la un concurs, se presupune că undeva în sufletul tău speri să şi câştigi. măcar atenţie. doar că atunci când trimiţi poza, iar ea nici măcar nu trece de preliminarii, adică juriul consideră că este atât de proastă încât nici nu merită a fi publicată, te cam faci de kko şi pişao, vorba cuivla. şi m-am cam făcut, recunosc.

păi, na, nişte oameni, adică dânşii, au scris negru pe alb în regulament că se acceptă “orice imagine ce reprezintă cel mai bine pasiunea pentru biciclete şi mersul cu bicicleta”. atât. plus că se punea accent pe creativitate şi originalitate. iar eu mi-am permis să o trimit pe asta. jenant, ştiu. sau oi fi fost eu prea subtil, iar băieţii ăia sunt nişte trişti? ei, hai. nu, tâmpit sunt eu. aşa că, frustrăcel, treci la loc, azi ai nota 2.
şi dus am fost.

morala: am început antrenamentele pentru transfăgărăşan. de azi nu mai beau bere.

l.e. adică de mâine.