“as vrea sa te duci la actiunea asta. pentru mine.” un mesaj primit pe facebook, de la un bun prieten, cel mai mare stelist în viață pe care îl cunosc eu. și m-am dus, ce era să fac? pe scurt, că mai e puțin și începe la televizor revoluția din piața universității, n-aș vrea să vă răpesc bucuria asta.

- a fost un eveniment caritabil susținut pentru kasandra rotariu. o fetiță de doar 6 ani, cu niște probleme îngrozitoare, dacă dați clik aici să-i citiți povestea, aveți grijă, o să vă rupă. v-aș îndemna s-o faceți, totuși. poate, cine știe, o să aveți cândva ocazia să o puteți ajuta. și o veți face cu siguranță.

- au fost 4 echipe, steaua 86, generația de aur, artiștii și jurnaliștii. ultimii au fost și cei mai varză.

- m-am dus, înainte de orice, să-l văd pe hagi. n-a venit. din motive care-mi scapă, nimeni n-a scris sau spus nimic despre asta, deși fusese anunțat. m-am simțit ca în clasa a V-a când am mers să-l văd pe magi și echipa de la abracadabra într-un spectacol susținut la teatrul de vară din bacău. și a venit doar râlea. adică magi. cred că am și plâns de ciudă. atunci, acum am rămas doar cu tristețea.

- gabi safta, crainicul echipei steaua, cred că fumează ceva înainte de meciuri. altfel nu-mi pot explica numărul mare de prostii spuse într-un timp atât de scurt.

- galeria stelei a fost prezentă în număr măricel la începutul evenimentului, când steaua a jucat cu artiștii. în finala dintre steaua și naționala româniei, în zona galeriei a fost liniște deplină. între timp, începuse revoluția în piața universității, asta nu se putea rata de către niște ultrași adevărați.

- rică răducanu e un zeu în viață. a atins de două ori mingea. suficient ca publicul să intre în delir.

- belodedici e suspect de slab. eu nu cred că știu vreo femeie care la aceeași vârstă cu a lui (55 de ani) să fie la fel de slabă. omul zice că e ciorbar, deci se poate.

- dacă tudorel stoica nu se apuca de fotbal și ar fi dat la actorie, cred că ajungea mai mare decât iureș. e doar o impresie bazată strict pe trăsăturile feței.

- deși biletul a costat doar 10 lei, iar la eveniment au fost prezente foarte multe nume mari, chiar printre cele mai mari, în cazul fotbaliștilor, în sală au fost doar vreo 3.000 de oameni. am și obosit să mai găsesc explicații pentru așa ceva.

- cu 3 ore înainte de eveniment mi-am luat blițul ăsta. n-am avut timp să-i încarc acumulatorii, așa că l-am cărat cu mine aproape degeaba. aproape, pentru că datorită lui am fost lăsat să intru pe teren fără să mi se mai ceară vreo legitimație. păream foarte serios în ce făceam, mai ales că am și ochelari.

doi dintre prietenii mei îngrozitor de speciali, cărora le-am creat câte un folder la mine în calculator, folder în care colecționez diverse imagini din viața lor. le-am promis câte un film, când o veni vremea.

am o problemă uriașă de câteva zile. nu prea mai pot merge în baie. adică merg, ritmul e același, dar mă ia cu amețeală înainte să deschid ușa. chiar și cu geamul închis în baie, ceea ce aud de ceva vreme încoace atinge nivelul maxim al inhibării. faceți voi pipilică și, mă rog, nici nu mai zic ce, în zgomotul ăsta.

același balcon, aceeași dimineață, o altă viziune.

așa bine m-am simțit să stau și să-i ascult, nici nu vă puteți imagina. e prima oară după mulți ani când fac asta. și dacă știe cineva cum îi cheamă și cine sunt, aș fi bucuros să aflu.

îi și puteți asculta aici, puțin.

cu juma’ de oră înainte de miezul nopții, mi-am sărutat iubita, prietenii, am băut o țuică, mi-am pus harnașamentul video pe bicicletă, am mai băut o țuică, apoi am plecat în oraș. ce m-a mânat în luptă, încă nu pot spune, ce-a ieșit de aici, asta se poate vedea mai jos.

două lucruri de reținut din experiența asta.

primul, mai tehnic, un acumulator foto se poate stinge brusc în momentul în care e scos la frig. practic, degeaba mi-am montat camera pe bicicletă, după mai puțin de un minut acumulatorul bătea pe roșu. plecasem cu el încărcat pe jumătate. am avut nororc de săpuniera din buzunar. un sfat de ținut minte de către fotografii începători sau veșnic începători, ca mine.

și încă ceva, o dezamăgire și o confirmare. dezamăgirea că lumea, cea mai mare parte, se adună de revelion în centrul orașului doar pentru artificii. confirmarea că suntem varză, inclusiv când ar trebui să ne bucurăm. aparent, printre artificii și hărmălaia din piață, ai fi zis că oamenii ăia sunt implicați și fericiți. cu puțină atenție, chiar foarte puțină atenție, imaginea reală devine de-a dreptul deprimantă. suntem la ani lumină de a fi un popor de oameni relaxați, capabili de bucurie colectivă. ceea ce și confirmă, de altfel, teoriile ușor conspiraționiste care spun că un popor incapabil de reacție în momentele de fericire, nu va fi în stare să reacționeze nici în momentele mai dramatice ale existenţei sale. ceea ce, de altfel, cred că s-a și văzut cu ochiul liber în ultimii ani.

în fine, noi să fim sănătoși, vă doresc un sincer la mulți an!, asta dacă credeți în apocalipsă, și un sincer la mulți ani!, dacă mai credeți în în oameni, în umor, în vinul bun și sarmale la cuptor.

când eşti la o masă chiar şi între prieteni, apariţia bruscă a unui aparat foto inhibă în 99% din cazuri. cred că l-am prins pe acel 1%.