aseară am ajuns la mare, după o tură de două zile pe bicicletă, în total vreo 300 de km. multe dealuri, mult vânt din față, mult soare, multă durere, dar și mai multă încrâncenare, multe abandonuri (că n-am plecat de capul meu), multe portocale și lămâi, cu mult prea puțină bere.

dar toate astea au făcut ca momentul în care am pășit pe plajă să pară ireal de frumos. am fost de multe ori la mare, dar ca aseară n-am văzut-o niciodată atât de frumoasă.

mi-am petrecut seara de 1 martie singur, trist, vai de capul meu.

câdva, la un moment dat, o să scriu mult pe blogul ăsta.

viața mi-a oferit o lecție foarte dură zilele trecute. weekendul ăsta am fost varză, am trecut printr-o răceală extrem de puternică. scurtă, dar foarte intensă. frisoane, febră, gât umflat, tot tacâmul. a fost scurtă pentru că îmi place să cred că știu cum să mă tratez în situații dintr-astea, pe principiul simplu transpiri la greu azi, deci exiști mâine. și nu, nu asta era lecția aia dură pe care am primit-o.

când m-au luat frisoanele am avut revelația. era primul meu weekend în ultimele două luni în care eu nu aveam țuică în casă. dar deloc. dumnezeule mare, în toiul iernii, la minus 18 grade afară, eu (eu!!!) rămăsesem fără țuică. acuma, nu știu dacă m-am îmbolnăvit pentru că sistemul imunitar a reacționat firesc, devenisem vulnerabil, un om, un muritor, sau doar m-am îmbolnăvit de supărare. cert e că nu pot disocia deloc cele două evenimente.

de unde concluzia, nu beți țuică în cursul săptămânii, ca să fiți sănătoși în weekend.

oricum, am trecut destul de repede și peste acest moment. sâmbătă apucasem să fac prima mea cremă de zahăr ars. ca importanță, aș asocia evenimentul cu terminarea facultății. cu singura deosebire că aici am avut mai multe emoții.