Aceasta politica de confidentialitate descrie modul în care informatiile dvs. personale sunt colectate, utilizate si distribuite atunci când vizitati site-ul www.ciprianmuntele.ro
INFORMATII PERSONALE PE CARE LE COLECTAM
Când vizitati site-ul, colectam automat anumite informatii despre dispozitivul dvs., inclusiv informatii despre browserul dvs. web, adresa IP, fusul orar si unele cookie-uri instalate pe dispozitiv. In plus, pe masura ce rasfoiti pagini din site, colectam informatii despre paginile web individuale sau produsele pe care le vizualizati, ce site-uri web sau termeni de cautare v-au referit la site si informatii despre cum interactionati cu site-ul. Ne referim la aceste informatii colectate automat ca Informatii despre dispozitiv.
Colectam informatiile despre dispozitiv folosind următoarele tehnologii:
Cookie-urile sunt fisiere de date care sunt plasate pe dispozitiv sau pe computer si contin adesea un identificator unic anonim. Pentru mai multe informatii despre cookie-uri si despre modul de dezactivare a cookie-urilor, vizitati http://www.allaboutcookies.org.
actiuni de urmarire a „fisierelor de jurnal” care apar pe site si colectarea datelor, inclusiv adresa IP, tipul browserului, furnizorul de servicii Internet, paginile de trimitere / iesire si inregistarile de data / ora.
etichetele si pixelii sunt fisiere electronice utilizate pentru a inregistra informatii despre modul in care navigati pe site.
In plus, atunci cand efectuati o achizitie sau incercati sa faceti o achizitie prin intermediul site-ului, colectam anumite informatii de la dvs., inclusiv numele dvs., adresa de facturare, adresa de livrare, adresa de e-mail si numarul de telefon. Facem referire la aceste informatii ca informatii despre comanda.
Când vorbim despre Informatii personale in aceasta politica de confidentialitate, vorbim atat de informatii despre dispozitive, cat si de informatii despre comanda.
CUM UTILIZAM INFORMATIILE PERSONALE ?
Utilizam informatiile despre comenzi pe care le colectam, in general, pentru a indeplini comenzile plasate prin intermediul site-ului (inclusiv procesarea informatiilor dvs. de plata, organizarea transportului si furnizarea de facturi si / sau confirmari de comenzi). In plus, folosim aceste InformaTii de comanda pentru:
Comunicarea cu dvs;
In conformitate cu preferintele pe care le-ati impartasit cu noi, va vom oferi informatii sau materiale publicitare referitoare la produsele sau serviciile noastre.
Utilizam informatiile despre dispozitiv pe care le colectam pentru a ne ajuta sa monitorizăm potentialele riscuri (in special adresa IP) si, in general, sa imbunatatim si sa optimizam site-ul nostru (de exemplu, generand analize despre modul in care clientia nostri navigheaza si interactioneaza cu Site-ul si pentru a evalua succesul campaniilor noastre de marketing si publicitate).
IMPARTASIREA INFORMATIILOR PERSONALE & RETENTIA DATELOR
Cand plasati o comanda prin intermediul site-ului, vom pastra informatiile dvs. de comanda, considerate Necesare, pentru inregistrarile noastre, cu exceptia cazului in care si pana cand ne cereti sa stergem aceste informatii.
Impartasim informatiile personale considerate Necesare cu terte parti pentru a ne ajuta să procesam si sa livram comenzile dvs, asa cum este descris mai sus.
De asemenea, folosim Google Analytics pentru a ne ajuta sa intelegem cum clientii nostri utilizeaza Site-ul – puteti citi mai multe despre modul în care Google utilizeaza informațiile dvs. personale aici: https://www.google.com/intl/ro/policies/privacy/. De asemenea, puteti renunta la Google Analytics aici: https://tools.google.com/dlpage/gaoptout.
In cele din urma, putem sa va impartsim si informatiile dvs. personale pentru a respecta legile si reglementarile aplicabile, pentru a raspunde la o citație, mandat de cautare sau alta solicitare legala pentru informatiile pe care le primim sau pentru a ne proteja în alt mod drepturile.
DO NOT TRACK Retneti ca nu modificam practicile de colectare a datelor si de utilizare a site-ului atunci cand vedem semnalul Nu urmariti (DO NOT TRACK) din browserul dvs. In acest caz, se vor folosi doar informatiile Necesare pentru plasarea si procesarea unei comenzi, dar nu informatiile Statistice, Functionale sau de Marketing (profilare).
DREPTURILE TALE
Daca sunteti rezident european, aveti dreptul sa accesati informatiile personale pe care le detinem despre dvs. si sa cereti corectarea, actualizarea sau stergerea informatiilor dvs. personale. Daca doriti sa exercitati acest drept, va rugam sa ne contactati prin intermediul sectiunii: GDPR dreputurile consumatorilor.
In plus, daca sunteti rezident european, retineti ca va procesam informatiile pentru a putea indeplini contractele pe care le-am putea avea cu dvs. sau pentru a va urmari interesele legitime de afaceri enumerate mai sus.
SCHIMBARI
Putem actualiza din cand in cand aceasta politica de confidentialitate pentru a reflecta, de exemplu, modificarile aduse practicilor noastre sau din alte motive operationale, legale sau de reglementare.
CONTACTEAZA-NE
Pentru mai multe informatii despre practicile noastre de confidentialitate, daca aveti intrebari sau daca doriti sa faceti o plangere, va rugam sa ne contactati prin e-mail la adresa contact@ciprianmuntele.ro
Va rugam sa acceptati fisierele de tip cookie strict necesare pentru functionarea corecta a site-ului.
Nu a fost provocarea cea mai mare, dar care m-a ajutat sa scap de o gramada de frici: momentul in care am zburat cu parapanta, acum cativa (putini) ani. A fost…eliberator, cumva. Dupa momentul ala am facut lucruri pe care nu credeam ca le mai fac la varsta mea. Inclusiv mi-am luat carnet de sofer 🙂
Pf… Ar fi multe, dar probabil as zice ca cel mai greu moment de depășit mental a fost să o pierd pe bunica. Ea a fost cea care ne-a crescut, ea m-a învățat să iubesc bucătăria și să îmi arăt dragostea prin bucate.. Să o văd făcându-se tot mai mică și cum își pierde esența și bunătatea aceea sufletească din cauza bolii a fost greu.. Poate și mai greu a fost să explic copiilor mei-destul de mici ce înseamnă să pierzi pe cineva..
O provocare pentru mine a fost sa parcurg creasta Pietrei Craiului, dar fiind ca acum multi ani eram terorizata de inaltime. Acum am frica asta intr-o zona rezonabila si am facut mai multe trasee pe care nici nu as fi calcat inainte.
Cea mai mare provocare fizica si mentala a fost nasterea foarte grea a fetitei mele.
Salutare!
Hm! Viața nu m-a lăsat să mă plictisesc 🙂 am avut parte de multe și grele încercări, chiar m-a răscolit cumva „provocarea” aceasta…nu că aș face un top al încercărilor personale…dar, totuși, am să mă rezum doar la cea care m-a solicitat fizic, emoțional și mental…paradontoza! Au fost 16 ani de luptă continuă, mi-a schimbat radical și total viața, m-a transformat întru totul sub toate aspectele. Dar în tot răul este și un bine, deși poate părea paradoxal, am învățat să mă iubesc și să mă prețuiesc cu adevărat și pe mine! Au fost momente crunte, mai ales când nu am mai putut recupera niciun dinte ….dar ….am trecut peste toate, am mers înainte, peste judecăți și prejudecăți, peste impactul vizual, peste faptul că nu mă regăsesc în cea de acum …cea care așteaptă să îi crească „dințișorii” … de zirconiu, deoarece pe cei naturali i-a pierdut definitiv!
p.s. Recunosc, dacă nu era vorba de tortul IRONMAN, nu m-aș fi confesat așa public niciodată! 🙂
Mulțumesc și tot înainte cu bucurie!
Irina
Am 55 de ani și am pierdut-o pe bunicabuna când aveam 14. Și dorul asta tot era în mine însoțit de ciuda că nu îmi pot aminti soficiente trăiri cu ea. Anul trecut m-am apucat sa recondiționez o lada de peste 100 ani, singurul obiect de la ea. Și pictând-o,nu știu cum, e ceva ce nu pot explica, am inceput asa să-mi amintesc holul unde mă spala in bojdeuca ei, masa joasa unde stăteam pe prispa să mănânc, gardul din spate unde treceam in plantația de porumb, mirosul sortului ei când mă ștergea de noroi, palmele foarte aspre dar incredibil de moi cu care mă descânta…Lada aceea e noptiera mea. Și e plină.
Cea mai mare provocare a fost sa invat sa pun limite in relatii, indiferent ca vorbim de familie, prieteni, serviciu. Sa zic Nu atunci cand nu pot face ceva sau cand o persoana intra cu picioarele in viata mea, sa comunic ce vreau este inca o provocare pentru mine. Dar am ajuns in punctul in care ma exprim chiar daca nu imi iese de fiecare data.
Cand tatal meu se stingea in dureri groaznice si nu puteam sa fac nimic. Nici acum nu a trecut si tot nu imi iese din minte intrebarea daca as fi putut face mai bine.
La multi ani, Blogule si Siprean!
As zice ca provocarea cea mai mare a vietii e inca in desfasurare. A inceput acum 10 ani si jumatate, cind din planurile si visurile noastre de proaspat parinti s-a ales praful, odata cu disparitia din lumea asta a jumatatii mele. De atunci, provocarea e sa fiu si mama si tata, sa nu esuez in misiunea asta, sa cresc un copil misto, care sa incerce sa afle ce-i fericirea singur, fiindca nu si-o mai aminteste din primii lui 4 ani de viata, sa trec cu bine(da, eu!) de examenul de intrare la liceu de la vara(ca el va trece cu bine, orice ar fi) 🙂 , sa incerc sa-mi pastrez macar un strop de echilibru mental, chiar daca am uitat cum e „sa-ti fie bine”. De aia zic ca e in desfasurare, cu ambitia de a o depasi, cindva, cind va fi sa trag linie, cu bine.
Am frica de înălțime. Dar patologică, efectiv o simt ca pe o durere fizică. Cu toate astea, mă urc în turnuri și m-am dat în rollercoaster și în Roata panoramica de dragul copiilor. Reușesc sa mă controlez la exterior deși mor pe dinăuntru. Iar anul trecut mi-am luat cadou de ziua mea un zbor cu avionul peste Cazanele Dunării și a fost absolut minunat. Terifiant, dar minunat!
Una din cele mai mari provocari personale a fost migratia transatlantica; apoi a fost sa fiu mamica. Am reusit partial, cu multe momente regandite si reintrepretate ca victorii mult mai tarziu. Multumim Muntele de blog si retete. Te citim cu drag de la departare.
Eu sunt o persoana activă. Pe 19 decembrie 2021 la munte mi.am rupt piciorul. Am inceput sa merg din nou fără carne in luna mai. Fotografiile si ceea ce ai scris tu si sotia ta m.au ajutat sa trec mai usor peste perioada respectivă. Acum merg si ma bucur de senzație. Mulțumesc
Cea mai mare provocare a fost sa stau in spital o lună și jumătate, fara familia mea ( 2 copii mici, la vremea respectivă) . Am trecut cu greu peste acest moment și acum ma bucur in fiecare minut de familia mea minunata.
Cel mai greu moment din viata mea a fost ziua in care am aflat ca cea mai draga persoana din viata mea, copilul meu, sufera de o boala grava. o boala foarte rara. Dupa o noapte de plans pana la epuizare am inteles ca nu asta este solutia. Ca asa nu il ajut cu nimic . Asa ca m-am ridicat si am inceput sa citesc despre acea boala. Era nevoie sa inteleg eu in primul rand ca sa pot lua decizii pentru el . Nopti intregi am citit , am cautat medici la noi si in strainatate cu speranta nemarginita ca totul va fi bine . Si a fost.
Cea mai mare provocare a fost sa stau in spital o lună și jumătate, fara familia mea ( 2 copii mici, la vremea respectivă) . Am trecut cu greu peste acest moment și acum ma bucur in fiecare minut de familia mea minunata….
Fix acum 4 ani intram in cea mai neagra depresie din viata mea in care pierdeam pe Maman, imi pierdeam si viata personala, ba, colaque sur la pupuze, aveam si probleme la birou ca sa nu am nici un colt de liniste…si, tica-tica, pana in augustul anului am trecut prin toata aceasta perioada si am inceput sa urc la loc…
A doua ar fi in liceu cand l-am pierdut pe Papa…a fost perioada in care am inceput sa fac prajituri..era modul meu de coping…stateam nopti intregi studiind retete si incercandu-le…
Si sa stii ca niciodata nu mi-au iesit prajiturile de ziua mea …
Eu am venit doar sa particip la concurs. Para malaiata in gura mea :). Daca e tort.. cu atat mai bine ❤️.
La multzani lu’ blogu si mai ales lu’ Doamna Muntele!
In 2019 parea ca viata se schimba iremediabil in bine datorita si langa un om dar, de fapt, am ajuns in cel mai negru hau al depresiei si anxietatii. N-am prea mancat doua luni, am clacat la job, apoi a venit pandemia la pachet c-o lunga perioada de izolare de una singura, loc numai bun de luptat cu demoni. Acum spun c-a fost o chestie ca-n Infernul lui Dante, ca am coborat pana acolo si ca m-am intors. Si asta-i tot ce conteaza, ca m-am intors. Partea buna e ca dupa ce faci asta o data o sa stii mereu sa te intorci de-acolo.
Si intr-o nota mai vesela, la multi ani, blogule! 🙂
La multi ani blogului si cat mai multe retete gustoase si inspirate!
Un moment grei a fost sa imi sistin familia cand au trecut printr-un eveniment tare nefericit, oncendiul apartamentului in care stateau acum 2 ani jumate. A fost nevoie sa imi gasesc eu resurse sa fiu bine, si sa ii ajut si pe ei fizic, dinanciar si emotional, sa invatam cu totii sa primim ajutor de la cei din jur. A fost greu, inca mai avem provocari din urmarile acelui incendiu, dar ne apropiem de echilibru pas cu pas. De ar fi sa castig tortul, l-as dedica asadar si împărți cu ei
Cel mai dificil moment pentru mine a fost divorțul părinților si tam-tam ul aferent. Aveam 16 ani si eram cea mai mare dintre frati. Atunci am realizat prima data ca nimic nu e veșnic, nici măcar fericirea familiei sau liniștea copilăriei. Poți pierde totul intr o clipa și nu doar material. Culmea este ca același sentiment l am avut oarecum de curând, când datorita unor alegeri personale si respectarea principiilor de baza am pierdut din nou, de data aceasta doar material.
Cu mulți ani în urma am văzut un film în care o secventa era despre cum „totul merge bine pana nu mai merge”, de cele mai multe ori fără o explicație concludenta.
Happy anniversary blogului!
Cea mai mare provocare a fost sa imi cresc copilul singura..si am reusit! ..o fata frumoasa si desteapta si cu bun simt si descurcareata si cu picioarele pe pamant..o fata care si-a luat deja zborul in viata ei proprie de adult
Salut, participarea la acest concurs e in sine un premiu, cea mai mare provocare, a fost atunci cand a trebuit sa pun mana pe un copilas cu un diagnostic grav, fiind terapeut.Era pentru prima data cand era musai sa nu tem, uitându-mă la el, cat de vesel si plin de viata era, m a ajutat sa imi inving temerile si sa incep unul dintre cele mai frumoase drumuri ale mele de pana acum.
Dupa cateva luni de mers la cursuri de improvizatie pentru incepatori (cu scopul de a-mi aminti ca pot avea incredere in mine cand nu controlez continuturi) am avut de depasit proba primului spectacol.
Cand s-a facut strigarea pentru ‘botez’, am ezitat. Apoi mi-am zis ca vreau s-o fac si pe-asta, ca e parte din antrenament si am confirmat ca ma implic. Cand am vazut afisul, am stiut ca nu mai pot da inapoi.
Cand mi-am propus sa invit pe cineva care sa ne vada (ce fel de spectacol ar fi unul fara public?), au inceput sa se adune bolovani in stomac. Cand am reusit sa si fac asta, dupa nopti de nesomn in care am identificat cunoscutii cu care ma simt confortabil sa ma arat asa, la inceput de drum intr-ale improvizatiei, cu toate disclaimerele din lume, am reinteles cat sunt de norocoasa.
Dupa momentul in care le-am zis repede, cum fac constant cand sunt stresata, ‘hey, pe 25 am primul spectacol cu colegii de la impro, vreti sa veniti?’, am apucat sa respir. Pauza fireasca dupa care am auzit un ‘daaa, abia astept sa vin’, sau o confirmare hatra ‘acum ca ai scapat porumbelul, abia astept sa te vad, pun in calendar, nu vreau sa uit’ mi s-a parut ingrozitor de lunga. Nu-i nicio mirare ca ulterior, cand creierul naucit a procesat raspunsul pozitiv, mi-a venit sa aplic tehnica strutului.
Zilele au trecut si trei ore inainte de spectacol eram convinsa ca n-am cum sa scap fara sa ‘dau la boboci’. Stresul trece cu somn si miscare zic toate trainingurile din lume. Buton pentru somn n-am, cat si cum am dormit a fost maximul posibil. Din fericire, ne-am dat intalnire cu o ora inainte de incepere, sa ne obisnuim cu lumina si sala iar de la cea mai apropiata statie de metrou pana la destinatie am mers pe jos vreo 20 de minute, suficient timp cat sa se puna in functiune chimia interna.
La fata locului, sub lumina reflectoarelor si in fata a 40 de scaune goale, au inceput sa curga fluturi prin vene. Nu am stat singura mai mult de cateva secunde, aveam treaba ca grup: sa ne reconectam, sa recapitulam regulile de baza, sa ne facem incalzirea si apoi am intrat in culise. Acolo, inainte de a iesi pe scena am avut parte de lectia lui „I’ve got your back”. Scuzati romgleza, nu stiu cum ii vine bine in romana expresiei asteia. Accentul e insa pe acele 5 secunde de praf magic, in care te uiti la fiecare om de langa tine, il atingi pe umar si rostesti cuvintele astea din toata inima si pe acele secunde (in jur de 30 in cazul nostru) in care auzi repetat propozitia asta de la colegii tai.
Urmeaza startul oficial, suntem anuntati, ne gasim locul, facem scenele, multumim pentru prezenta si aplauze si ne retragem. Gata, lectia s-a terminat! Buna ziua!
Mie nu mi place țuica dar îmi place tortul, ma bag și eu!
Uite ma pe mine pe la 16 ani cum dintr un copil care n a cunoscut „greutatea” vieții ajung la pământ. Tata moare, mama se îneacă în tristețe, fratemiu se muta în alta tara. Sunt singura și nu știu sa fac mai nimic pt mine, caut anturaj unde sa nu mai simt nimic… Îl găsesc. Ma „trezesc” peste câțiva ani și realizez ca timpul a stat în loc doar pt mine, sunt tot la pământ, exmatriculata din școală, fără nicio ocupație,fără limite, fără familie, fără prieteni, fara niciun plan sau scop.
M am uitat în jur și am văzut tot ce as fi putut sa fac, m am uitat în sus și am văzut dezamăgirea lui apoi m am uitat în jos, la mine, m am întrebat de ce sunt acolo?
Eu încă așteptam ca cineva sa ma ridice.
A fost ziua în care mi am dat seama ca trebuie sa mi creez propriul răsărit.
Acum am 37 de ani, un copil și un soț și sunt acolo unde m au îndrumat gândurile.
Cea mai dificila provocare a fost intreg anul 2020: nasterea copilului odata cu furtuna covid, renuntarea la sport si la socializare, descoperirea alergiilor alimentare ale copilului. Am trecut peste, dar a lasat si urme. Macar una singura este spectaculoasa – fiica mea.
Provocare hmmm… Am plecat de acasă (București) cu bicicleta pana în Ploiești, doar sa vad dacă pot sa ajung acolo! Aveam 20 de ani!
Cea mai mare provocare dar si bucurie a fost nașterea primului meu copil. Fericirea și implinirea pe care o simti după un moment asa greu(in cazul meu) este de nedescris.
Nu cu mult inainte de a-l pierde fulgerator pe bunicul meu, singurul om de baza din viata mea de pana atunci, cel mai blând, înțelegător, răbdător, iubitor, cerebral, l-am intalnit pe celalalt om calitativ si bun, cu care imi împart viata, timpul, ma bucura zilnic, ma face sa fiu mai buna pe zi ce trece, implinita.
Dupa mult timp am inteles, de fapt, ca oamenii pe care ii pierdem, au grija sa lase in urma alti oameni care sa umple golul lasat
Un moment destul de greu a fost anul trecut, cand am început sa fac atacuri de panica. Atacuri ce ma duceau la spital sau chemam ambulanta. Analizele ieșiseră prost, bunicul meu cazuse la pat si incercam sa fac tot posibilul sa fac ceva sa fie bine si sunam medici si ma interesam. Acum pot spune ca atacurile au fost bine venite. Ma axam pe minte, dar nu si pe corp. Nu il ascultam. Am învățat sa il ascult, sa fiu atenta la el, sa fiu langa el, asa cum el a fost mereu langa mine. El ma avertiza ca trec printr-un burnout si eu nu vedeam. Incercam sa ii fac pe altii bine, dar picam eu. Acum suntem împreună, eu si corpul meu si il ascult si ma ajuta.
Bună,
Cea mai mare provocare a fost emoțională și sper ca am reușit cu succes pana acum. Părinții s-au despărțit când aveam 3 ani și bunicii paterni au decis sa preia responsabilitatea cu totul astfel ca ei au fost atât bunici, cât și părinți. Nimic tragic, caci cunoscând doar viata cu bunicii nu am simtit lipsa părinților. Singurul aspect trist în aceasta poveste este faptul ca bunicii nu rămân în viata ta la fel de mult astfel ca nu mai sunt alături de mine de 5 ani si mi-a fost greu sa accept ca ei nu vor fi mereu acolo. Totuși, privind în urma, ii apreciez pentru gestul făcut, a fost greu pentru mine, dar gestul lor a fost unul de mijloc astfel încât eu sa cresc intr-un mediu stabil și părinții sa își poată reface viata
Salutare, Muntele!
Faptul ca poate avea legatura cu ziua de azi e doar e doar o coincidenta.
Cea mai mare provocare a fost acum 12 ani cand mama s-a imbolnavit si a trebuit ca din copilul rasfatat care eram pana atunci, o lepra in adevaratul sens al cuvantului, sa ma maturizez si sa fiu eu cel care trebuie sa aiba grija de ea si sa o iubeasca asa bolnava cum e, stiind si acceptand ideea ca ea nu va mai fi niciodata aceeasi de dinainte.
Imi place sa cred ca am reusit, desi sunt convins ca mereu e loc de mai bine.
P.S.: din motive de “barbatie” am folosit numele unuia dintre prietenii patrupezi si prima mea adresa de mail din ‘99. Atat s-a putut!
P.P.S.: Tine sus munca buna! …si pepenii subsuara!
O completare scurta…m-am concentrat pe descriere și am omis urarea de la mulți ani pentru blog 🙂
De asemenea, mulțumesc pentru recomandarea magazinului indian din Obor. Pentru prima data am făcut biryani cu orez basmati de acolo si mix de condimente si a iesit ceva super bun….și super iute (cu carne de berbecuț tot din Obor)
La multä inspirație! La mai mulți ani!
Dupa o facultate de chimie legata de gard si intr-o perioada in care nu ma regaseam in nimic din ceea ce faceam, am avut norocul sa convietuiesc cu niste oameni pe care niciodata nu ii intelegeam ce vorbesc seara dupa munca. In anturajul meu se vorbea o pasareasca pe vremea aia: “biti”, “clase”, “metode”, “proceduri stocate”, “debug”, “release” si alte asemeni. Am inceput sa pun intrebari si intotdeauna mi s-a raspuns cu rabdare, fara sa am niciodata sentimentul de inferioritate fata de ei, incluzandu-ma in discutii si primind mereu explicatii. Apoi am fost incurajata sa aprofundez, sa merg la “Info”, chiar daca cunostintele mele in domeniu erau aproape zero. Am facut-o si nu regret nici un moment. Am ajuns sa fac o meserie pe care o iubesc si de care sunt mandra.
Cea mai mare provocare a fost sa ma las de fumat, deoarece sanatatea imi era deja afectata si urmez tratament medicamentos pe viata. Pe parcursul existentei mele mi-am propus termene pe care le tot aminam sau nu le respectam si am concluzionat ca nu am destula vointa si determinare pentru a lasa in urma viciul. Asta pina cind intr-o seara de mai, anul trecut, am fumat ultima tigara din pachet si de a doaua zi nu mi-am mai cumparat tigari. Si asta a fost. Am invins deocamdata. Sper sa ma tina In curind implinesc anul.
La multi ani
Tine sus treaba buna Muntele !!
Îmi amintesc toate momentele în care citeam cu sufletul la gură aventurile tale de Iron Man, apoi povestea tortului, și în general toate poveștile voastre majore, tu, Ciocovan, Zora și Zmeu. Parcă vă cunosc pe toți de o viață, deși te-am întâlnit doar pe tine de câteva ori. Aaanyway. Provocare. Provocare în cazul meu este, printre altele, când mi se spune „nu se poate”. Pe chestii care contează cu adevărat îmi pun mintea sau fizicul la contribuție și fac să se poată. „E greu să fii antreprenor.” Îmi iese de vreo opt ani acum. „Exclus să naști natural după cezariană, nu e cum vrei tu.” A fost cum am vrut eu. Dar cea mai complexă provocare a fost o săptămână de curs pentru jurnaliști în zone de conflict. Măcar acolo nu mi-a zis nimeni că nu pot :)) Și a fost teribil de solicitant fizic pentru cineva care are antrenament zero. Iron woMan, doar că la puterea minus unu! Daaaar mi-a ieșit și asta și aș repeta-o oricând.
Offtopic, când ai zis că ne faci cadou tortul, am fost convinsă că ne dai de fapt rețeta :))
Dacă-i provocare, atunci provocare să fie! În timpul pandemiei mă zbăteam să trezesc interesul elevilor mei şi aş fi făcut cam orice pentru asta, inclusiv să vorbesc cu ei despre mâncăruri.
– Nu gătim şi noi ceva împreună?, m-a întrebat un elev, altminteri campion la trollare, bun şi la engleză.
– Cum să nu, gătim ora viitoare, doar să spuneți ce fel de mâncare vreți.
Am transmis ora din bucătăria mea, cu laptopul pe rola de hârtie, webcamul pt jocuri al lui fi-mio prins de hotă, rețetă şi indicații în engleză şi română.
Nu mai țin minte cât de bune au fost pastele carbonara făcute atunci la cererea lor, dar îmi amintesc ce obosită eram la sfârşitul celor 50 de minute şi concluzia lor: Deci nu punem smântână la carbonara!
Au postat şi copiii pe classroom poze cu pastele gătite de ei în paralel cu mine. Nu le-aş fi mâncat, dar măcar nu le puseseră smântână.
Nu reusesc sa ma ajung din urma, Ciprian.
Felicitari pentru cei 6 anisori!
Cea mai mare provocare a fost pentru mine un concurs de biciclete (viteză) la care am participat cu un MTB vechi și greu. Nu am ieșit primul, dar am scos un timp decent.
Cea mai mare provocare a mea este zborul cu avionul.Evident ca se termina cu bine,de fiecare data,dar ce senzatii traiesc,cate rugaciuni spun si ce lupte se dau in mine,numai eu stiu.
Povestea ta îmi amintește de scriitorul Liviu Iancu cartea Xanax. Dacă nu ai citit o ți o recomand.