Nu m-aș fi gândit vreodată că o să fac pârjoale fără carne, cu atât mai puțin să mă inspire o rețetă găsită într-un almanah vechi, dar uite că s-a întâmplat, proiectul Selgros Caută Pasiune a mai scos la suprafață o mică și foarte dragă bucată din memoria mea culinară.
Uitasem, dar chiar s-a întâmplat în viața asta, am mâncat pe la începuturile existenței mele pârjoale cu varză. Fără carne, doar varză dulce. O ciudățenie de neînțeles pentru mine în vremurile alea. Se întâmpla, ce-i drept, în perioada care opt din zece mese primeau din principiu aceeași reacție sclifosită de copchil râzgâiat care considera că orice masă trebuie să conțină carne. Culmea, se mai întâmpla și înainte de 1989, când tocmai carnea se găsea cel mai greu.
Am dat peste rețeta asta într-un almanah editat în urmă cu 35 de ani, nu m-ar mira ca și atunci, în copilărie, tot de aici să fi venit și sursa acestei rețete care acum, la atâția ani lumină, mi-a adus mare bucurie.
E simplu de făcut și o să vă schimbe puțin perspectiva asupra unei legume folosite în destul de puține rețete.
INGREDIENTE:
- 500 g varză dulce
- 50 g pâine albă (miez)
- 30 ml lapte
- 1 cățel de usturoi
- 1 ou
- 2 linguri cu pesmet, aproximativ
- pătrunjel și mărar (aprox. 20 g)
- sare/piper
- 2 linguri cu untură (se poate și ulei, dar untura va ajuta gustul final)
Varza se opărește într-o oală cu apă adusă la punctul de fierbere. Mai exact, în momentul în care apa clocotește, tot ce trebuie să faci e să pui varza în oală pentru aproximativ 5 minute. Apoi se toacă foarte mărunt cu un cuțit. Sau la un blender, variantă pe care o și recomand. Aici apare și singura provocare în rețeta asta, varza asta mărunțită, după ce e tocată, trebuie stoarsă bine de tot, altfel vor fi ceva mai greu de făcut chiftelele.
Se amestecă apoi cu pâinea muiată în lapte, oul, usturoiul zdrobit, frunzele verzi tăiate mărunt și pesmetul. Cele două linguri de pesmet sunt aproximative – în funcție de consistența compoziției, puteți mări sau scădea cantitatea. Desigur, cu cât se elimină mai mult din surplusul de lichid, cu atât va fi nevoie de mai puțin pesmet.
În final puneți sare și piper, după gust.
Pentru fiecare pârjoală se ia aproximativ o lingură din compoziție, se face mai întâi o sferă, apoi se aplatizează între palme. Asta ar fi și diferența dintre chiftele și pârjoale. Pe care probabil le știți de la rudele din Moldova.
Se prăjesc în untura bine încinsă, la foc mediu. Culoarea maronie de pe suprafața fiecărei pârjoale o să vă indice exact și timpii necesari pentru prăjire.
“Când suntem invitați la cât un banchet, ne înfruptăm din cele puse pe masă. Dacă cineva ar ruga gazda să i se dea pește sau prăjituri, ar fi considerat lipsit de bun simț. În lume însă, cerem de la zei cele ce aceștia nu dau, deși sunt atât de multe cele deja dăruite.”
“Slăvit să-ți fie, în veci, șoriciul cel împăcat cu soarta mașteră, mușchiuleții și cotletele cele resemnate în sosurile purgatoriului domestic, jamboanele înțelepțite de aburii gălbui ai țuiculiței. Nicicând, nicicum, nimic n-a stârnit o glorie mai mare decât sfioasa și cucernica ta fudulie!”
Mici fragmente din Albumul Literar Gastronmic al anului 1983. De unde vin și pârjoalele de mai sus. Și care, alături de celebra carte a Sandei Marin și calendarele anuale însoțite de rețete, a influențat puternic obiceiurile culinare a generații întregi de români.
