M-a pocnit pur și simplu, a venit de nicăieri, uitasem complet că există ou moale fiert în coajă.
Lângă preparatele luate din farfurie direct cu mâna, oul ăsta moale era una dintre cele mai intime momente de familie. Așa cum era mămăliga întinsă cu mâna prin mujdei, așa cum era pepenele mâncat cu gura până la urechi peste chiuvetă, peștele prăjit cotrobăit de oase cu dejtele trecute prin saramură sau măduva oaselor suptă direct din os, gesturi aparent grobiene, dar care îți aduceau o satisfacție uriașă. Însă cu o condiție. Ca toate episoadele astea vag neanderthaliene să se fi consumat exclusiv între ai tăi. Orice intrus de la gradul 2 în sus de rudenie îți activa automat normele și regulile sociale. Oricum altfel nici nu ai fi putut să te bucuri de mâncare.
Cam același tip de exeperiență era și cu oul fiert mâncat direct din coajă. Ou moale, obligatoriu.
Am observat că mai multă lume asociază oul moale cu micul dejun. Alăturat unei bucăți de pâine. Nu zic că n-o fi bun, dar la mine în copilărie era o componentă a mesei de prânz sau a cinei, însoțită excluisv de mă mă li gă! Niciodată pâine. Era ca un mic aperitiv înaintea străchinii cu răcitură sau a blidului cu borș. Căreia îi urma mult râvnita friptură cu mujdei. Iar ritualul, deși mai puțin barbar, presupunea destul de multă concentrare, fără de care se putea crea dezastrul.
După ce oul se lăsa puțin la răcit, i se făcea capacul. Partea mai bombată era ușor ciocănită cu coada unei linguri sau a furculiței. A, și aici e un detaliu foarte important. De obicei, oul moale era consumat cu o linguriță. Nu, greșit. Ar fi fost prea simplu. La noi, oul se mânca cu coada de la furculița cu care urma să înfuleci apoi răcitura. Sau coada de la lingură în cazul în care urma borșul. M-am prins târziu de ce noi nu mâncam niciodată cu lingurița. Pentru că așa se făcea economie. Era o chestiune de eficiență. La apă, detergent și la timp. De ce să mai murdărești niște vase când te poți descurca cu ce ai? Și ne descurcam, cu spuneam, cu coada lingurii sau a furculiței. Care și ele trebuiau să fie într-un anumit fel, să aibă coadă dintr-aia lată, ca la rândunică.
Așa că după ce spărgeai coaja și o îndepărtai cu mare grijă, să nu carecumva să fi ciupit din albușul fragil, urma să faci gaura la copcă. Aici era mai bună furculița, cu care puteai să îndepărtezi mult mai ușor capacul. După care începea distracția.
În interiorul paharului de coajă tu trebuia să amesteci cu mare atenție albușul cu gălbenușul și să faci din ele o pastă cât mai omogenă. Fără să dai pe afară, ceea ce presupunea niște abilități foarte avansate de concetrare și dexteritate. Iar dacă mai cădea pe alături, și mai cădea, dacă s-ar fi scurs pe coajă, și uneori se mai scurgea, nu era chiar atât de mare baiul, trăgeai repede o limbă de jos în sus pe coaja de ou și făceai imediat lună. Maică-ta, taică-tu, frați, surori, rudele de la țară, n-avea nimeni să te judece pentru impolitețe. Oricum nimeni te băga în seamă. Cum spuneam, eram între ai noștri.
Welp, sunt din Bacau – can confirm; la pranz nu lipsea oul fiert moale in coaja mancat cu paine ori mamaliga neaparat cu coada lingurii
Dacă nici la Bacău nu se știe a mânca. 🙂
Bun tare, oul asta moale la masa de seara. Din aceeasî categorie as aminti si mămăligă cocoloș: boț de mămăligă indesată, amestecata intre degete cu branza tare, de oi, scoasa din saramura si zdrobita cu furculita. Faceam mici cocoloase pe care le mancam cu mareee plăcere.
De exact brânza aia mi-e mie foarte dor.
Pai… si reteta pentru oul moale perfect unde e? Cate minute sa-l fierb? Sau: sa astept intai sa fiarba apa sau e ok de pus de la inceput la fiert, in apa rece? Ca de vreo luna tot fac experimente, si degeaba, ca ori iese prea tare, ori e crud!
După articolul ăsta, m-am decis să merg mai departe. O să iau un cofraj de ouă să testez. Regula celebră ar fi de 3 minute. Dar și regula asta depinde de niște factori. Eu fac pe cronometru cam la 3 minute 30 – 3.40. După care apă rece. Dar vreau să trec exact prin toate variantele. 🙂
Dears, daca treceti prin supermarkets care au la raionul de chestii pt bucatarie produse Fackelmann (Kaufland sigur si cred ca si Auchan), s-ar putea sa aveti bafta maxima pe care am avut-o eu si sa gasiti un fel de egg-timer. Este ceva micut si portocaliu, in forma de ou, cu gradatii pt Soft, Medium si Hard si il pui impreuna cu cate oua vrei in oala, la fiert. Dupa cum se coloreaza, iti vei da seama de cum e facut oul tau. De 2 ani de cand il am, nu am mai dat gres niciodata si nu am mai stat cu ochii pe ceas. Doar m-am mai uitat din cand in cand cat de colorat e „oul” meu minune 🙂
Asta e o treabă foarte mișto. O să caut, chiar vreau așa ceva.
Ieri am vazut si in Selgros. Colored Egg Timer ii spune 🙂
Păi nu mă duc eu să-mi iau? Hai vină să te pup.
Merit o felie de tarta de la Ciocolata si Vanilie! 😀
Buna inventie oul asta fiert moale…in copilarie il mancam amestecat cu bucatele mici de paine intr-o cana, mai fac asta si acum :)) …hmm..mamaliga, in Ardeal se maninca cu ochiuri bine prajite si cu branza framantata…
Și palinkă, ai uitat.
..si tot pe la Bacau oul moale cu mamaliga se manca cu niste instrumente pe care le numeam „lopăţele” si da chiar erau niste lopăţele de lemn de lungimea unei lingurite mai mari lucrate artizanal de bunicul si oul musai din cuibar si nu mai vechi de 2 zile..Doamne ce mancare aleasa!
Eu în copilărie mâncam ouă moi cu beţişoare la micul dejun. Pentru cine nu ştie beţioşoarele proveneau din felii de pâine unse cu unt, presărate cu sare şi tăiate pe lungime. Puneam oul în ouar, îi curăţam vârful şi mâncam capacul de albuş şi pe urmă începea deliciul: înmuiam beţişoarele în gălbenuş şi mâncam.
La mămăliga cu brânză de burduf şi ceapă ai mei mai făceau uneori ochiuri româneşti.
Măi, de la Adi Hădean am reținut așa, pui apa la fiert cu sare, că poate nimerești ouă fisurate. Când apa fierbe, pui ouăle cu o lingură, ușor, în apa ce fierbe și lași să fiarbă toate acolo fix 6 minute în cap. după, dai la răcit brusc și asta e. Eu după regula asta le fac. Regula cu 3 minute jumătate parcă le scoate cam spre tare uneori – incert.