cartofi noi cu rozmarin, untură și telemea. și pisică

Am vrut să aflu zilele trecute care-i cea mai bună rețetă de cartofi noi. Am pus întrebarea pe Facebook, iar ce a urmat e o colecție de păstrat și folosit în vremurile grele, precum iarna asta târzie de aprilie care ne bântuie zilele astea.

Vă dau două exemple din variantele primite:

În Ardeal se numesc răntăliţi. Într-o craţiţă înaltă, cu puţin ulei, se pun tăiaţi ca şi cartofii prăjiţi doar că mult mai mari, se acopera cu capac, se lasă la înnăbuşit puţin, se adaugă cimbru, sare, piper şi usturoi….

 

Melinda Teohari:

Mosica mea(bunica) ii facea in bloadar, picioci in bloadar, (cartofi in cuptor) doar ca era cuptor pe lemne, cu mujdei de usturoi, untura de porc, sare grunjoasa si patrunjel proaspat, tot din gradina ei. Cand ii scoate ii zdrobea putin cu furculita si punea mujdeiul pe ei. Rai❤️Cu carnati de casa, facuti de ea, castraveti murati in saramura pe care de atunci ii tot caut, dar in zadar:( si ceapa verde smulsa din gradina ei. Mancarea mea preferata sunt cartofii si cred ca datorita ei pentru ca absolut de fiecare data cand o vizitam imi facea minunatia de mai sus.
Ha, mi-am facut singura pofta si dor:))
Sa faci si o salsa verde din busuioc, menta, patrunjel, lamaie si mustar dijon:)

Găsiți toată lista de recomandări aici.

Pentru mine, varianta asta de mai jos îi pe cât de simplă, pe atât de gustoasă.  Poate cea mai gustoasă.

Ingrediente:

• 1 kg cartofi noi
• 4-5 căței de usturoi întregi, adică lăsați în coaja lor
• 2-3 lingurițe cu boia dulce
• rozmarin – o crenguță bine crescută, cu toți cei 7 ani de acasă
• cimbru – uscat, verde, ce aveți prin casă, baza e în rozmarinul de mai sus, ăla e important să fie verde
• mărar – cam o legătură
• brânză de care vreți voi, da’ să fie telemea – mă rog, voi puteți să puneți și cașcaval, dacă doar atât aveți prin frigider și vreți neapărat să nu vă lipsească de pe cartofii ăștia, eu însă aș zice că o telemea de oaie veche, de exemplu, ușor sărată, mărunțită sau dată prin răzătoare ar fi alegerea perfectă.
• 2-3 fire de usturoi verde
• 2 linguri ulei de măsline
• 1 lingură de untură
• sare/piper

Am dus cuptorul până la 220 de grade. Cum cuptorul meu e rușinea cartierului, prostul satului, curva regimentului, m-am trezit că o coborât pe parcurs la 200 de grade. Ceea ce-i ok, între ăstea două limite e numa bine.

Pe cartofi i-am spălat sub jet de apă, ca pe cai. I-am lăsat în strecurătoare la zvântat, e important să aibă cât mai puțină apă pe ei. Niște hârtie absorbantă ar face minuni.

(Dacă-s mici, și ar fi ideal să fie cât mai mici, îi lăsați întregi. Dacă printre ei aveți și unii mai mari, puteți să-i tăiați în două, ei trebuie să fie cam la aceeași dimensiune.)

Apoi i-am luat în camera de masaj unde i-am uns cu amestectul de ulei, sare, piper, rozmarin, cimbru și boiaua dulce. Ca să nu mai pun hârtie de copt, pe cartofi i-am tăvălit direct în tavă, așa s-a întins suficient ulei pe acolo. Printre ei am aruncat și cățeii de usturoi. Am dus tava în cuptor, iar între timp mi-am făcut selfie cu pisica.

Dacă stabilizați cuptorul la 220 de grade, ar fi nevoie de vreo 40 de minute. După primele 20 de minute amestecați cartofii – fără să scoateți tava, folosiți o lingură de lemn cu coadă lungă – și tot atunci – și acum vine magia – puneți o lingură de untură. Magie, minune, spuneți-i cum vreți voi, vă asigur că or să vă pocnească artificii în cerul gurii.

Când sunt gata și-s încă foarte fierbinți, presărați peste ei brânza, usturoiul verde tăiat mărunt și mărarul. Puteți să vă lipsiți de oricare dintre ele. Dar asta ar însemna ca viața voastră să fie mai tristă. Iar eu voi suferi în tăcere pentru voi.

Se servește cu țuică. Știu, nu vă așteptați la asta.