Pui la un un loc niște ouă românești cu unul dintre cele patru aluaturi de bază din patiseria franceză, pâte à foncer pe numele lui. Adică un aluat delicios de tartă sărată. Și când zic delicios, păi chiar așa e, că altfel n-ar fi făcut istorie. E o alăturare fericită pentru atunci când simți nevoia de un mic dejun ceva mai special. Sau prânz, sau brunch, cum vrei tu. Și cu care îți dai gata jumătatea, inima, sufletul, ochii și prietenii de pe Insta. 

În cazul meu, ouăle au fost ochioase și inimoase. Și nu pentru că mi-ar fi făcut cu ochiul sau ar avea ele sufletul mare, ci pentru că așa se numesc ele. Sunt două sortimente de ouă de la Agricola, îmbogățite pe cale naturală cu Omega 3 și Antioxidanți, respectiv cu Luteină. Găsiți detaliile aici sau aici. Producătorul zice că-s o inovație, eu zic doar despre ce mă pricep eu, că au un gust foarte bun și merită încercate. 

INGREDIENTE:

Pentru aluat de tartă sărată:

  • 250g făină
  • 125g unt rece, tăiat cubulețe 
  • 1 ou
  • 40 ml apă rece
  • ½ linguriță sare

Pentru ceapa caramelizată:

  • 450 g ceapă albă
  • 80 g unt
  • 120 ml smântână lichidă de gătit (32% grăsime)
  • frunze de cimbru și crenguțe de cimbru pentru decor
  • sare
  • piper
  • 4 ouă pentru poșat

Pentru aluat există două variante. Îl poți face cu mixerul sau cu mâna. 

Pentru varianta cu mixerul

Pune toate ingredientele în bolul unui mixer și amestecă-le cu paleta pentru aluat până când se adună la un loc și se formează aluatul. Nu trebui să amesteci prea mult, dimpotrivă. E suficient ca toate ingredientele să se adune la un loc. Și asta pentru că nu vrei să dezvolți prea mult gluten în aluat. Scoate apoi aluatul pe masa de lucru tapetată cu puțină făină, mai frământă de câteva ori cu podul palmei, apoi acoperă-l cu o folie alimentară și pune-l la rece.

Pentru varianta cu mâna.

Pune făina amestecată cu sarea, într-un bol. Peste ele, pune bucățelele de unt rece și începe să le fărâmițezi cu degetele până când amestecul arată ca un nisip. Adaugă oul și apa rece și începe să amesteci cu o furculiță. Apoi, pe măsură ce aluatul prinde contur, poți amesteca cu mâna, încorporând toată făina cu unt în ingredientele umede. Frământă de 3-4 ori cu podul palmei aluatul până va fi neted și nelipicios. Pune aluatul la rece, acoperit în folie alimentară.

Din aluatul pentru această rețetă vei folosi doar jumătate pentru discurile de tartă cu ceapă caramelizată. Restul îl poți păstra să faci sărățele sau bază pentru o tartă sărată mică. 

Pentru ceapa caramelizată

Taie ceapa în fâșii subțiri. Topește untul într-o tigaie mai zdravănă pe foc mic. Detaliul ăsta e foarte important, focul chiar trebuie să fie mic. Adaugă ceapa și las-o să se gătească timp de 30 de minute, amestecând în ea din când în când. Toarnă peste ceapă smântâna lichidă, pune câteva frunze de cimbru, condimentează cu sare și piper, apoi mai lasă pe foc la fel de mic alte 15 minute. Când e gata, scoate ceapa pe o sită. Elimină astfel partea lichidă rămasă acolo. 

Încinge cuptorul la 180 C. Scoate aluatul din frigider, taie-l în două și pune jumătate la păstrare pentru alte rețete. 

Jumătatea pe care o vei folosi pune-o pe blatul tapetat cu făină. Întinde aluatul cu un sucitor  într-o foaie subțire de 5 mm. Taie din ea 4 discuri de aluat cu un cutter de 12 cm. 

Dacă nu ai cutter de biscuiți sau aluat, poți folosi o cană mare, un bol sau o farfuriuță de desert. Trebuie doar să trasezi cu un cuțit pe marginile acestora pentru a tăia aluatul în discurile potrivite.

Așează discurile de aluat pe o tavă tapetată cu hârtie de copt. La distanță unul de celălalt. Înțeapă-le din loc în loc cu o furculiță și pune-le la cuptor timp de 10-12 minute. 

Scoate tava, așează deasupra discurilor ceapă caramelizată în cantități egale și pune din nou la cuptor alte 15-20 de minute. 

Între timp, pregătește ouăle poșate. E foarte simplu, e nevoie doar de puțin exercițiu. Apa în oală se duce până la punctul de fierbere, se dă focul mic, se pune oțet și sare, iar oul se toarnă ușor de la suprafața apei direct dintr-o ceașcă. Se ține aproximativ 3 minute și jumătate, după care se scoate pe o spumieră.
O variantă video foarte bună este aici. Unde folosirea capacului e opțională, eu nu-l folosesc.

Scoate tartele din cuptor și așează peste fiecare câte un ou poșat. Decorează cu crenguțe/ frunze de cimbru.

Asta e tot, nu uita pozele pe Insta, lumea trebuie să știe. #ViveLaFrance și #HaiAiNoștri!

Share

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ