Pentru începători, mămăliga pripită e echivalentul centurii galbene în artele marțiale. La fel ca în karateka, sunt multe tehnici de făcut mămăligă, unele de-a dreptul solicitante și deloc simple. Am văzut când eram mic oameni la țară, se întâmpla în Moldova, care transpirau de la atâta învârtit mestecăul ăla. Dar alea sunt mămăligi țărănești, mult mai vârtoase, și mai gustoase, într-adevăr, mai ales că erau făcute și cu un alt tip de mălai, în tuciuri speciale pentru mămăligă. Noi o luăm însă cu începutul, care în cazul de față se numește mămăligă pripită. 

Avantajul e că mămăligă pripită chiar poate face oricine, nu e nevoie de tuciul de fontă, merge cu mălaiul din comerț de la noi și dacă îi pui suficientă sare și puțin unt, ăla ești, mămăligar te numești. 

mamaliga-propita-reteta-malai-grisat

INGREDIENTE:

  • 1 litru apă
  • 300-350 gr mălai (între cele două limite se află diferențele dintre o mămăligă mai moale și una mai vârtoasă)
  • 30-40 gr unt
  • parmezan (opțional)
  • sare (de obicei nu dau gramaje la sare în rețetele mele, gradul de sensibilitate e foarte diferit de la om la om, aici însă aș recomanda 10-12 grame, ar trebui să fie suficient)

Pune apa la fiert într-o oală, poate fi și una de inox, de preferat cu fundul gros. Când apa fierbe, pune sarea, o mână de mălai în ploaie și dă focul mic. Urmează un detaliu la care mulți strâmbă din nas. Telul. Ia un tel – silicon sau metalic -, varsă în ploaie cantitatea de mălai, în timp ce învârți viguros în oală. E o etapă esențială aici, telul îți va sparge mult mai bine mălaiul și vei evita astfel cocoloașele. Pune acum și untul. Dacă vrei gust mai intens, bagă niște parmezan ras. Tot acum.

Când s-a omogenizat totul, poți folosi mai departe un făcăleț sau o spatulă de lemn. 

Ar trebui să lași mămăliga pe foc, obligatoriu foc mic, cam 15 minute. Poate chiar 20. În tot acest timp va trebui să mai amesteci din când în când, dar nu e cazul să-ți dai duhul, asta e partea bună atunci când faci mămăligă pripită. E mai mult pe veghe și mai puțin pe muncă. 

Amestecatul, în cazul ăsta, înseamnă că bagi făcălețul în mijlocul mămăligii și tragi spre tine. Și tragi, și tragi, până îi dai o tură completă. Și mai lași puțin și mai dai apoi o roată. 

mamaliga-propita-reteta-malai-grisat

Când se face ceasul, uzi bine o lingură de lemn și desprinzi mămăliga de pe marginea oalei. O mai lași un minut-două până începe să pufăie. Ia-ți un prosop, niște mănuși, ce ai tu de protecție în cazul ăsta și răstoarnă toată roata pe un fund de lemn. Sau platou, farfurie, ce ai tu la îndemână. 

Dacă nu o mănânci imediat, acoper-o cu un prosop sau chiar mai multe. Impresionează audiența și taie felii din ea cu o ață. Dar niciodată cu cuțitul. Niciodată! Nu mă întreba de ce, așa am învățat eu de la bunici, asta e una dintre puținele superstiții la care n-am renunțat și nici n-am s-o mai fac vreodată. Explicația, în cazurile astea, era întotdeauna simplă. Că și eu întrebam, evident: Nu e bine! Și dacă nu e bine, de ce să schimbăm noi lucrurile? N-avem și-așa destule pe cap?

mamaliga-propita-reteta-malai-grisat
Share

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ