O să mă urmărească multă vreme povestea acestor cârnați afumați fierți în zeamă de varză murată, sau, cum o numim noi, moare. Un reach de vreo 2 milioane pentru trei cârnați. Pe care efectiv i-am fiert în moare, și asta e tot. Pe asta chiar n-am văzut-o venind. Încă o dovadă că lupta cu algoritmii poate fi complicată și simplă în același timp.
Ca să n-o mai lungesc, dacă ai apucat să vezi filmarea mea cu acei cârnați afumați fierți în zeamă de varză murată, adică moare, și ești interesat să faci același lucru și la tine acasă, las mai jos niște precizări.
Dacă n-ai văzut filmarea dar ai acasă niște crnați afumați pe care vrei să-i fierbi în zeamă de varză, adică moare, s-ar putea să te ajute micile detalii de mai jos.

- poate cea mai importantă chestiune e cea legată de sare. am primit de multe ori întrebarea asta, dacă nu ies prea sărați de la fiert. în cartea din care am citit despre combinația asta (o să scriu mai jos care e cartea), e făcută precizarea că zeama de varză murată se pune în amestec de 1 la 1 cu apă. eu am pus doar zeamă de varză murată la fiert, fără apă, dar asta și pentru că eu în butoiul cu varză murată pun sare întotdeauna pe gramaj. 20-25 gr de sare grunjoasă la un litru de apă. în multe cazuri, din câte am observat, oamenii s-au obișnuit să pună sare mai degrabă la lingură. care e și aia plină vârf. ceea ce de multe ori înseamnă o cantitate dublă de sare în final pentru ceea ce numim noi moare. cred că aici ar trebui să decizi singur. dacă mai pui sau nu apă în moare la fiert. pot confirma că în cazul meu rezultatul a fost exact ce trebuie. dacă totuși ți-e frică din principiu de sare, cred că nu e nimic greșit dacă mai pui și niște apă.
- trebuie înțepați sau nu cu furculița, ăsta iar a fost subiect de dezbatere. vorba vine dezbatere. aici e relativ simplu. ca să îți și imprime aroma aia de varză murată, cârnații ar trebui ținuți la foc măcar vreo 15 minute. doar foc mic, desigur. însă chiar și așa, oricât de mic ar fi focul, există riscul ca la fierbere să se spargă fără ca tu să le fi făcut nimic. ține și de ce cârnați pui la fiert, dar și de cum au fost ei făcuți, precum și de puterea focului. practic îți asumi singur riscul ăsta, dacă vrei să-i lași sau nu întregi.
- apropo de felul cârnaților care merg fierți în combinația asta cu zeamă de varză murată. teoretic, cred că merg orice fel de cârnați. practic, n-am încercat alte variante, nu încă, însă amestecul ăsta de moare cu cârnați afumați/semiafumați are noimă. dar tu poți încerca orice-ți trece prin minte, poți chiar să-mi dai și mie un semn să-mi zici cum a fost, că-s curios. chiar vreau să și încerc în mai multe combinații.
- ce faci mai exact după ce-i fierbi, aici ai două variante. îi mănânci exact așa cum i-ai scos de la fiert, merg foarte bine cu muștar sau hrean, sau îi mai prăjești puțin în tigaie. aici aș insista să nu exagerezi cu prăjitul, nu de alta, dar o să cam acoperi gustul ăla bun de ți l-ai luat de la moare.
- las și video mai jos, cu încă două mici precizări. ce vezi acolo sunt cârnați ușor afumați, la rece, mi-au comentat unii că au prea multă grăsime. ăia sunt cârnați făcuți de măița, bunica soției mele. biata femeie, de ar putea ea să le răspundă ăstora. deși poate e mai bine să nu. apoi, am ales ca în video să fac un sandviș. aș fi putut face orice, puteam să nu fac nimic, pur și simplu am ales să fac un sandviș. iar ce fac eu acolo nu e o rețetă. m-au scos din sărite deștepții care mi-au scris că am stricat cârnații. e doar ce am avut eu chef să fac la momentul respectiv cu ei. puteam să-i pun lângă o mămăligă, puteam să-i las așa, să-i mănânc cu chiflă și muștar, puteam absolut orice. am preferat varianta asta care pe mine atunci m-a făcut fericit. dacă te ajută ca inspirație, foarte bine, dacă nu, treci fratele meu peste și fă exact cum crezi tu că e mai bine pentru tine. ai mai sus niște sugestii care s-ar putea să te ajute.
- dacă ai cârnați de casă și ești în căutare de idei, vezi că am o rețetă de paste foarte bună aici.
- și un ultim detaliu, cartea din care m-am inspirat se numește ”privind inapoi prin fereastra bucătăriei”. din câte știu, după momentul cu cârnații de mai sus, stocurile de pe la anticariatele online s-au cam epuizat. dar dacă dai peste ea vreodată, o recomand. e o carte bună mai ales pentru genul ăsta de inspirație în special din zona culinară de influență ardelenească.

Varianta video e mai jos: