Până să vă povestesc eu cum de am ajuns să fac burger cu somon, trebuie să precizez esențialul. Preparatul ăsta e ceva ce trebuie încercat obligatoriu în viață! Nici nu mai știu al câtelea, de pe blogul ăsta. Eu și sunt un mare consumator de somon, dar aici vorbim de un alt film. Când o să-mi fac somonărie, o să-mi deschid și o burgărie, iar primul burger cu somon ți-l voi da gratis, din partea casei. După care o să vii tu plângând la mine și o să vrei să-mi dai oricât, doar ca să te țin viu, că a venit sevrajul și trebuie să faci ceva. Dar până atunci, mai bine faci tu ceva acum. Adică rețeta de mai jos. Care e și tare ușor de făcut.

Iar povestea acestui burger cu somon e simplă, e continuarea firească a primei mele degustări de anul trecut de la Beciul Domnesc. Am fost provocat să fac două asocieri culinare. Practic, am primit temă pentru acasă. Asta e prima, iar vinul ales de mine e Rose, de la Beciul Domnesc. Rose-ul e un tip de vin care, din fericire, începe să prindă din ce în ce mai bine la noi, dar care încă are aceeași problemă, e asociat mai degrabă anotimpului cald. Aveți mai jos dovada că atunci când se întâlnește cu preparatul corect, vinul rose e perfect oricând. Și tot mai jos e și dovada unui concurs simpatic, dar momentan să ne concentrăm pe somon.

burger-cu-somon-si-sos-de-tarhon

INGREDIENTE:
(pentru chifteaua de burger)

  • 600 g somon file fără pieliță
  • 2 linguri cu muștar Dijon
  • 75 g ceapă tocată mărunt
  • 1 lingură cu capere tocate și ele
  • 1 legătură cu mărar, tocat mărunt
  • 60 g pesmet
  • sare/piper

(pentru sos)

  • 50 g maioneză (găsiți aici rețete cu maioneză, o recomand pe cea rapidă la blender)
  • 1 lingură plină cu muștar Dijon
  • 1 lingură cu zeamă de lămâie proaspăt stoarsă
  • 35 g ceapă tocată mărunt
  • 2 linguri cu tarhon
  • 2 linguri cu busuioc

(pentru chiflă)

  • găsiți rețeta aici. nu că e la mine pe blog, dar o să iubiți chiflele astea.
burger-cu-somon-si-sos-de-tarhon

Pentru a face chifteaua, sunt două variante. Fie puse ingredientele într-un chopper (tocător electric), mai puțin pesmetul, fie faceți voi asta la mână, din cuțit. Ceea ce a fost și cazul meu, nu e nimic greu aici. Nu uitați să dați pielița jos de pe somon. Care doar se desprinde la un colț și se trage, nimic complicat.

Așadar, toate ingredientele astea tocate mărunt se amestecă bine, apoi se toarnă pesmetul și se omogenizează complet.

Faceți acum 4 chiftele egale – un inel metalic ar fi foarte eficient aici, dar se poate și fără, acoperiți-le cu folie și dați-le la rece pentru cel puțin 30 de minute.

La sos, la fel, după ce ați făcut maioneza, toate ingredientele se încorporează și asta e tot. Apropo, e un sos bestial, o să vă tot vină să dați iama în el. Poate că ar fi mai bine să nu. E o cantitate care ajunge pentru exact 4 chifle, nu e pe abundență, gustul de somon trebuie doar ajutat aici. Mă rog, ați prins ideea, lăsați sosul în pace.

burger-cu-somon-si-sos-de-tarhon

Reveniți la chiftele care trebuie prăjite pe tigaia grill, bine încinsă, aproximativ 4 minute pe fiecare parte. Eu fac așa: tigaia ținută sub flacără mare până se încinge zdravăn, ușor unsă cu ulei – o hârtie absorbantă e foarte bună aici -, cobor flacăra puțin, pun chiftelele, 8-9 minute pe ambele părți, iar apoi le prăjesc și marginile. Mai exact, le ridic în picioare ca pe roata de cașcaval, țin ușor apăsat pe ele cu o spatulă/furculiță și le rotesc încet după vreo 10 secunde de prăjire, până trec prin cercul complet.

Despre felul în care se încarcă burgerul ăsta ar trebui să fie alegerea fiecăruia. În cazul meu, ierarhia a fost următoarea: sosul, frunze de baby spanac, chifteaua, ceapă roșie tăiată rondele și felii de zucchini obținute cu peeler-ul și trase puțin înainte pe tigaia grill. Puteți pune ce vreți voi, până la urmă, dar n-aș recomanda, totuși, roșiile, nu în rețeta asta. Fie ele roșii cu sau fără gust.

Asta e tot, bucurați-vă de burger, de vinul rose și de primăvara de afară. Și să nu uit, puteți câștiga un kit cu 3 sticle de vin, 2 pahare de vin și un tirbușon prin tragere la sorți, trebuie doar să intrați pe site-ul Beciul Domnesc – Un caracter aparte, adică aici.

Săptămâna viitoare vin cu a doua lecție făcută.

burger-cu-somon-si-sos-de-tarhon
Share

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ