alivenci de la moldova – rețetă și scurtă pledoarie

Degeaba am eu alivenci în sânge dacă n-am și pe blog. Adică nu aveam, că iată, am rezolvat problema. Pentru cine chiar nu știe care-i treaba cu aceste alivenci, preparatul vine din Moldova și e perfect ambivalent. Poate fi sărat, la fel de bine cum poate fi și desert.
În cazul celui dulce, de care ne ocupăm acum, alivencile sunt un mix între o budincuță, un chec, o plăcintă, o mămăligă și, de fapt, cam nimic din toate astea.

Le iubesc și cred că ar fi meritat un destin mai bun. Alivanca nu e un desert importat, chiar dacă există rețete cu structură comună și prin vecini. Dar nu, alivencile n-au ajuns aici ca produs adaptat. E un desert autentic românesc. Mă rog, moldovenesc.
Le iubesc și pentru că în rețeta de alivenci găsești ingredientele de casă ale Moldovei. Mălai, brânză, ouă, lapte, lapte bătut sau smântână. Adică esența Moldovei rurale, probabil imediat după usturoi.
Le iubesc și pentru versatilitatea lor. Deși, în esență, alivencile sunt un preparat rustic, considerat uneori prea simplist, au potențialul de a se adapta gusturilor moderne, urbane și cu așteptări ceva mai complexe.

Însă, cu toată iubirea mea pentru ele, alivencile rămân încă la periferia bucătăriei românești. Și foarte probabil, fără susținerea în principal a food bloggerilor, ar fi rămas cvasinecunoscute. Da, au din când în când mici momente de glorie, dar cam atât.
Mai mult, nici măcar moldovenii nu sunt unanimi în privința a ceea ce este, de fapt, alivanca. E plăcintă? Prăjitură? Budincă? Sau ceva între mămăligă și desert? Când un preparat nu are o identitate clară, e greu să devină reprezentativ la nivel național.
Din experiența mea, și m-am confruntat mult cu această dilemă, mă tem că alivanca moldovenească nici nu-și va depăși prea curând propria condiție. În rețeta tradițională, alivanca are defectul de a veni cu un gust autentic rural. E un desert care nu minte. E sărăcăcios, cu aer de casă veche, făcut cu ce-au găsit mamaie și tataie prin cămară. E greu să te mai impui cu așa ceva în minunata lume nouă a deserturilor de tip Dubai.

Bine, eu cred că tocmai în simplitatea și autenticitatea ei stă forța alivencilor. Și poate că, mai mult decât să fie un produs de masă, acest desert are nevoie să fie (re)descoperit și promovat ca o parte vie a patrimoniului culinar moldovenesc. Cu toate nuanțele și ambiguitățile lui. Pentru că, uneori, tocmai imperfecțiunile și contradicțiile dau savoare identității.

Cât despre rețeta de mai jos, am a explica puțin câteva lucruri

• am ales să fac rețeta de alivenci a lui Radu Anton Roman tocmai pentru că ea repectă gustul ăla frust al preparatului original. sau ce știu eu că ar însemna original
• e o mică diferență, însă. din rețeta originală am scos mărarul și am adăgaut zahărul. am pus 50 de gr în primă fază. apoi am urcat la 80 de grame. poți să-l duci și la 100 de gr, însă dacă alegi varianta cu smântână și gem, și eu chiar sper să alegi, rămâi la varianta de 50 de grame de zahăr. desertul e mai sincer așa. 
• apropo de gramaje, față de varianta originală, am testat modificări între făină și mălai, am umblat și la arome cu niște coajă de lămâie, ceea ce n-a fost rău. dar la final am decis că prefer tot varianta simplă. așa că ține cont de lucrul ăsta. rețeta de mai jos e printre cele mai simple variante de alivenci peste care ai să dai, din zecile care există. am preferat să o las așa, în varianta de care ziceam mai sus, rurală. doar că, în cazul meu, dincolo de gust, există și relația afectivă puternică. de-aia pentru mine gustul aici e profund subiectiv. și tocmai de-aia eu nu pot să-ți promit că desertul ăsta o să-ți dea cine știe ce revelații. nu-ți promit nimic. de-aia am și insitat atât cu textul ăsta, am încercat să pun acest preparat într-un context cât mai corect. decide mai departe în consecință.  
• însă am o mare rugăminte. dacă chiar decizi să faci rețeta asta de alivenci, pregătește alături nișțe smântână grasă, cam la 30 la sută grăsime recomand eu, și niște gem. dacă-i și de prune, dacă-i și afumat puțin, ai să mă pomenești. 
• și după ce te pregătești cu toate elemntele astea pe margine, fă cumva să fie bine și la servire alivanca să fie caldă. asta nu e opțional. e obligatoriu ca alivanca să fie caldă. smântână rece. iar gemul de la temperatura camerei. 
• și un mic ps. îi mulțumesc Danei pentru această reîntâlnire fericită, în forma asta, dulcea-acrișoară, despre care am povestit aici și despre am detaliat la rândul meu mai jos.

INGREDIENTE:
(Alivenci – rețeta lui Radu Anton Roman)

• 3 ouă, gălbenușurile și albușurile se separă
• 500 g brânză de vaci
• 125 ml smântână grasă – 30 la sută
• 25 g unt topit (ăsta e pentru compoziție)
• 100 g mălai
• 75 g făină
• 50 g zahăr
• 50 g pesmet fin
• 12–13 g unt rece (ăsta e pentru uns tava)
• ½ linguriță sare 

Pregătește mai întâi tava. Îți recomand o tavă de ceramică. O ungi cu cele 10-12 g unt și o tapetezi cu pesmet fin.
Încălzești cuptorul la 180 °C.

Freci mai întâi brânza cu zahăr, apoi pui smântâna și untul moale. Adaugi gălbenușurile, unul câte unul, și amesteci în continuare. Apropo, un mixer îți va ușura mult munca. 
Apoi încorporezi, pe rând, făina, mălaiul și sarea. După ce omogenizezi bine, vei obține o compoziție groasă, dar maleabilă. Acum bate albușurile spumă ca pentru bezea. Din nou, mixerul ar face minuni aici. Ești gata când întorci castronul și spuma nu cade. Adaugi apoi albușurile în compoziție, în 2–3 tranșe, cu mișcări ușoare și largi, de jos în sus. Nu amesteci agresiv, trebuie să păstrezi aerul din spumă.
Pui compoziția în tavă și nivelezi.

Coci 40–45 minute, până se rumenește frumos. O mai lași 10 minute să se relaxeze, apoi tai în pătrate mari. Poți să o ornezi cu zahăr pudră și să te bucuri de ea ca atare. Sau aduci alături smântâna și gemul de care ziceam. Și dacă o fi dulceață, aia e, moldovenii nu se supără, chiar dacă pun la suflet. Tu să fii fericit.

Apropo de gem. Uite o rețetă pentru gem de prune, de făcut la ceaun, o găsești aici.