1.Vivino – aplicația fără de care unele vinuri s-ar putea bea fără rost
Știu, e o aplicație veche, are câțiva ani, dar cred că abia acum ea devine cu adevărat valoroasă. Vorba aia, o aplicație de recenzii e cu atât mai bună cu cât ea îmbătrânește mai mult. Altfel spus, încerc și eu să găsesc orice fel de justificare pentru nedreapta întârziere cu care aplicația asta a ajuns la mine. Acum e ok, puteți râde de mine.
Pe scurt, pentru ignoranții ca mine care au/am trăit în beznă, faci o poză unei sticle, cu tot cu etichetă, iar aplicația îți va spune lucrurile esențiale despre vinul pe care îl ai în față. Sunt vinuri cu zeci, sute sau chiar mii de review-uri, ce am observat până acum e că punctajele maxime au, în general, undeva între 3 și 4 stele. Din 5. Ce e trecut de nota 4 intră deja la vinuri care merită atenție. Desigur, pentru relevanță, trebuie luat în calcul și numărul de review-uri. Ca la IMDB, cu peronul pe partea dreapta. Am citit multe comentarii, intuiesc că sunt destule și din industrie, dar e doar o bănuială, nu că unele n-ar fi atât de evidente.
Și încă o sugestie, când primiți o sticlă cu vin cadou, încercați să vă abțineți în a-i verifica pe loc caracteristicele. Evitați o gafă destul de neplăcută. Aplicația asta mai are o calitate, îți dă și prețul estimativ.
2. Mircea Groza, probabil cel mai mare arheolog culinar pe care îl are acum România
Și cu siguranță unul dintre cei mai mari pe care i-a avut vreodată România. Îl urmăresc de câțiva ani, cred că ar fi putut fi următorul personaj de anvergura lui Radu Anton Roman. Încă nu e târziu, din ce în ce mai multă lume îl descoperă în ultima vreme. Mai trebuie doar ca televiziunea potrivită să aibă încredere îl el. Și ca el să-și dorească asta.
Cosmin Dragomir i-a luat zilele trecute lui Mircea Groza un interviu pentru gastroart, un interviu despre zămuri, tocane și nu numai, o discuție pe care am savurat-o precum o melodie peste care dai întâmplător, te oprește din tot ce făceai tu atunci și îți crapă capul de plăcere. Una dintre marile sale calități este scoaterea la suprafață nu doar a unei cantități considerabile de rețete autentice, cât mai ales a unei liste lungi cu regionalisme, pe care el le folosește în mod natural în vorbire. Ți se umflă creierul de plăcere când citești despre cele șasă hire, o țârucă, cătingan, scrijeluță sau despre o coștie cam cât di-o îmbucătură.
Pentru a-l cunoaște și mai bine pe Mircea Groza, vă recomand și interviul lui Adi Hădean pentru emisiunea sa de la Europa FM. Iar pe Facebook, pentru a-l cunoaște de tot, îl găsiți aici.
Fotografia de mai jos îi aparține lui Răzvan A. Voiculescu (căruia îi și mulțumesc), un fotograf pe care îl știu de pe vremea când exista Photo Magazin, revista pe print (da, au existat cândva aceste obiceiuri de neînțeles, în care pasionații de fotografie își cumpărau reviste). În perioada asta, Răzavan știu că se ocupă de un proiect culinar impresionant. Despre care voi povesti la timpul potrivit.
3. Cea mai bună șaorma din București
Nu știu care e, dar am mâncat “La Haleală” și mi-a plăcut. Asta după ce am întrebat pe Facebook unde se poate mânca o șaorma bună în București. Mă luaseră poftele studenției, cu așa ceva nu te pui.
Am primit o listă lungă cu recomandări, m-am bucurat puțin că Dristor nu prinde nici măcar top 5, de fapt nu prinde niciun top.
Două nume s-au detașat din lista cu recomandări, La Haleală și Genin. La Genin n-am mai apucat să ajung, poate că nici nu mi-am mai dorit chiar atât de mult să fac asta, deși, pentru o recenzie corectă, așa ar fi fost normal. Dar am ajuns La Haleală, m-a convins amestectul de berbecuț și vită. Au și pui, dar dacă tot faceți o porceală de-asta, păcat ar fi să vă abateți de la calea cea dreaptă a berbecuțului. În plus, au un sos curry de te lingi pe dejte. E o singură masă afară, în fața magazinului, dacă vrei să mănânci la botul calului și aia e ocupată, nasol moment, cea mai bună variantă e în gară, pe peron. Sau pe terasă la Mec. Gara de Nord e peste drum.
M-am bucurat că mi-am potolit pofta, dar o să fiu sincer, n-aș da niciodată micii de la Obor pe șaorma.
Cea mai buna șaorma din Timișoara e la libanez (Beirut fast food chiar în Piața Operei).
Când ajung la Timișoara, și sper să ajung în viața asta, dacă stau mai mult de două-trei zile, promit să încerc și șaorma de libanez. 🙂
Desi am spus si pe FB, cum acolo erau muuuulte comentarii, insist pentru ca trebuie: mergi si mananca Adana kebap la lipie in Pipera, pe Bvd Dimitrie Pompeiu, fix peste strada cum iesi de la metrou. E un nene turc acolo care face Adana kebap, tabouleh si hummus cum nu mai mananci altundeva la noi. E deschis doar de luni pana vineri. Este the real deal, vorba americanului 🙂 Mie imi place sa merg acolo sa iau Adana kebap la lipie, niste ardei iuti pe care ii are nenea acolo din partea casei si o bere Efes rece si parca sunt iar in Istanbul 🙂
PS – Daca ii ceri cartofi prajiti se supara. Au cerut niste colege de corporatie si le-a intrebat daca nu s-au mai saturat de cartofi prajiti. El e pe bulgur, ca na 😀 Ele nu au mai mancat, eu mi-am vazut de treaba, ca face kebap-ul cu mult patrunjel si cu lipie pe gratar frecata cu ardei. Numa’ zic…
O să mă duc mai ales pentru humus. 🙂
Domnul care este proprietar a avut restaurant pe Floreasca, specific turcesc. Unele dintre cele mai gustoase mincaruri acolo le-am mincat (eu nu maninc ghiveci, dar cu cel de acolo as fi facut baie).
S-a bucurat cind l-am recunoscut, dar a fost cam trist ca nu a avut succes cu restaurantul.
Sper sa-i mearga bine unde e acum.
p.s.: construise si un cuptor special pt lipii, ca sa fie proaspete!