Salut, sunt Ciprian Muntele și recunosc, m-am hrănit aproape exclusiv cu pizdulice în ultimele două zile. Proaspătă, gustoasă, bine făcută, o bucurie! Pe de altă parte, recunosc că mi-e și puțin greu să scriu despre asta. Stau de juma de oră cu gândul doar la ea, am lăsat-o de mai bine de-o oră într-o căldură domoală și baie de arome, miroase prin bucătărie de mi se scurg băluțele și îmi dau seama că eu chiar am o problemă. Am deja o vârstă și am realizat că nu știam mai nimic despre pizdulice. Până azi. Adică știam că există, știam că produce satisfacție, am citit undeva chiar și despre dependența de pizdulice, dar cam atât.
Așa că azi, ca un tocilar plin de coșuri cu legume și fructe, m-am pus pe studiat intens despre pizdulice. Acum mă simt împlinit, mă simt cu adevărat bărbat, simt că pot pleca în lume.
(Am recitit ce am scris până aici, parcă-s glumele lui Țociu și Palade din ‘94, alea cu tentă sexuală, bine că am terminat cu introducerea.)
Să știți că n-o să găsiți foarte ușor pizdulice. Senzația mea, după ce am scociorât tot internetul, e că probabil numeri pe degete restaurantele în care poți consuma așa ceva prin România, iar asta dintr-un motiv simplu. Bucata aia de mușchi e destul de mică, are câteva sute de grame, e o problemă ce ține strict de cantitate.
Dar de găsit se găsește. În București, spre exemplu, eu am luat de la Mircea Măcelaru. Un loc despre care o să mai scriu, dacă vă zic că magazinul ăla e peste toate măcelăriile din Obor puse la un loc o să înțelegeți de ce vreau să revin asupra subiectului, doar că la timpul potrivit.
Pizdulicea e ținută la congelator, dacă vreți proaspătă dați o fugă până acolo și vorbiți cu șeful măcelăriei. Am citit că ar mai fi una celebră prin Popești-Leordeni unde se și poate mânca. Dar dacă mai știți locuri, simțiți-vă liberi, zona de comentarii din subsolul acestui text vă așteaptă. E bine ca lumea să afle.
Din păcate, internetul românesc nu e tocmai generos cu delicatesa asta, campania sa de PR a fost un eșec total, am dat peste vreo două-trei rețete, câteva articole și cam atât.
Dacă vreți istoria completă, va trebui să apelați cu încredere la varianta în limba engleză. Sunt foarte multe denumiri, tri-tip e cea de bază, găsiți mai multe detalii aici.
Se pare că pizdulicea se pretează cel mai bine a fi făcută pe grătar. Însă grătar în Drumul Taberei parcă n-aș face, așa că am ales celelalte două variante rămase. Tigaie și cuptor. Au ieșit două mâncăruri foarte bune, dar cu mari diferențe între ele. Poate chiar prea mari. O să le iau pe rând.
Pizdulice la tigaie
- am încălzit zdravăn o tigaie non-aderentă și cu fund mai gros, uscată complet. flacăra aragazului ar trebui să fie pe la 80 la sută din puterea ei.
- fiecare bucată de pizdulice am curățat-o de membrană și de fibre (neapărat), însă grăsimea (nu e foarte multă) am lăsat-o la locul ei.
- am uns-o cu puțin ulei de măsline și atât. fără sare și piper (deocamdată), apoi am lăsat-o să-și mai revină puțin. foarte important, când o puneți în tigaie nu trebuie să fie rece. aveți răbdare cu ea să ajungă la temperatura camerei dacă-i scoasă din frigider
- cu ceasul cronometru în față am pus bucata de pizdulice peste tigaia încinsă. nu caldă, nu fierbinte, încinsă. două minute
- după care am întors-o, iar acum i-am pus puțină sare și piper peste
- am mai lăsat-o încă două minute și am întors-o din nou pentru a turna și pe cealaltă parte sare și piper
- ăsta e momentul în care puneți în tigaie o linguriță cu unt. aveți fix 5 secunde până când untul ăla se va arde, suficient timp să prindeți carnea cu un clește și s-o tăvăliți rapid pe ambele părți prin lichidul de acolo
- am pus-o apoi pe un grătar de microunde și am lăsat-o puțin să-și tragă sufletul, vreo 2-3 minute
- dacă vi se pare prea complicată partea cu sarea și piperul în tigaie, puteți să faceți asta acum, cât se odihnește carnea
N-am a vă recomanda acum nimic ce să puneți pe lângă friptura asta, e un mușchi de vită, simțiți-vă liberi.
Cum ziceam, am făcut și o pizdulice la cuptor, a ieșit foarte bună și ea.
Pizdulice la cuptor
În amestesc de boabe de piper roșu, chimen, rozmarin proaspăt vreo 3 crenguțe, cimbru proaspăt, câteva crenguțe și de aici, am dat carnea prin ulei de măsline și am pus-o în tavă. Acolo unde am mai pus ceapa tăiată în patru și usturoiul aruncat la întâmplare. Am pus o cană cu vin în tavă, am acoperit cu folie de aluminiu și am dat-o la cuptor vreo două ore. L 150 de grade. Apoi am scos tava, am scos folia, am gustat, am mai pus-o preț de vreo 15 minute așa, fără folie și cam gata. N-o să vă mint. N-o să vă mint nici măcar prin omisiune. Mi-a plăcut, aș mai face-o, probabil data viitoare aș folosi oala de fontă, dar nu m-a dat pe spate. Poate și pentru că simultan am făcut varianta la tigaie de mai sus. Care e din alt film, altă ligă.
Mă bucur mult că am ajuns la carnea asta, abia aștep acum să încerc și varianta la grătar. După care o să trec și la partea cu sosurile și a combinațiilor cu alte ingrediente. Articolul de aici e doar începutul. Deocamdată am vrut doar experiența brută. În fond, cam așa ar trebui începută orice relație cu niște pizdulici.
Bucatar si poet, combinatie ideala 🙂
După posibilități. 🙂
Super bucatar nu gluma!bravo
Gasit pizdulice astazi in piata Drumul Taberei, la macelaria La Florin, tel: 0766845071. Omul mi-a dat o carte de vizita sa il sun, ca sa imi opreasca.
La Zexe poti manca.
S-a notat. 🙂
Mircea măcelaru are și niște mititei foarte smecheri, sa ii incerci, daca nu ai facut-o pana acum. Desigur, conteaza si cum ii prepari, dar amestecul, carnea propriu-zisa, sunt super
Am încercat doar hamburgerii de al el, foarte ok și ăia, încă tot evit să iau mici de oriunde pentru că mă cam doare sufletul să-i fac pe aragaz, în bucătărie. Când știm exact unde-i locul lor, de fapt. 🙂
Si eu mi-am facut „initierea” tot la Zexe, insa despre Mircea Macelaru am aflat de la Ciprian ca au, desi cumpar de la ei de saptesprezece ani. Tigaie da , gratar poate, cuptor, nu! Sa va tie Domnu’ in putere si inspiratie!
Mulțumesc, Roxana! 🙂
[…] le tot povestesc celor din jurul meu despre ele (după ce i-am bătut la cap cu celebra pizdulice), iar concluzia mea – fără a avea pretenția unui studiu științific – e că la vreo […]
Pizdulice multa sa fie .ca sa ne saturam.
Cand am publicat reteta de pizdulice la gratar, mi-a sarit in cap o parte a blogosferei culinare. 🙂
Desi e reteta istorica, putem spune, uite ca multi nu o stiu.
Pe vremuri, in carciumi, gratarele erau pline cu pizdulici, momite, maduvioara, fudulii, felii de uger, mațe, pe langa carnati si fripturi. Micii au aparut mai tarziu.
Nu stiu daca se mai fac acum mațe pe gratar, se faceau la Pitesti. In Italia se gasesc in orice macelarie mate de fript pe gratar.
Adevarul este ca tare-i buna pizdulicea, mai ales pe gratar. Azi fac, dar la cuptor.
Pizdulce am luat de la Simeria, de la un macelar de acolo, Emilian Balsan. Am luat 10 kg, sa-mi ajunga, am pus in congelator la pungi de cate 1 kg 🙂
Macelarii batrani stiu despre pizdulice, fiecare animal are cate 2 bucati, indiferent ca e femela sau mascul.
Înțeleg că la Pitești încă se mai fac mațe pe grătar, undeva pe la târgul de mașini, e una dintre destinațiile mele de listă foarte scurtă în care vreau să ajung.
Mici si Pizdulice de la nea Mircea Macelaru’ puteti gasi si la o terasa de langa gradina zoologica, Jumbo Grill. Seful sta la gratar si le prepara in fata dumneavoastra, sunt excelenti.
Salut Ciprian,
Foarte interesanta povestea si retetele, mai ales ca „bibliografia” pe subiect e extraordinara dar lipseste cu desavarsire.
As vrea sa adaug ca Tri-Tip si Pizdulice sunt transe diferite, desi amble provin din pulpa: Tri-Tip se afla in partea din fata a pulpei si are forma de triunghi (de unde si denumirea), pe cand pizdulicea (Spider/Oyster Steak (en), Araignée (fr) ) este pozitionata in zona inghinala si are forma de evantai. De aceea cei mai pudici decat noi ii spun muschi evantai.
In rest, pofta avem oricum!
Da, in Popesti este si cruda si pregatita la Ciotoianu Grill.
Adica ei: https://www.facebook.com/akaLaGratarPopesti/?locale=ro_RO
Buna o gatesc in Lehliu, la Partid!
Enjoy!