Salut, sunt Ciprian Muntele și recunosc, m-am hrănit aproape exclusiv cu pizdulice în ultimele două zile. Proaspătă, gustoasă, bine făcută, o bucurie! Pe de altă parte, recunosc că mi-e și puțin greu să scriu despre asta. Stau de juma de oră cu gândul doar la ea, am lăsat-o de mai bine de-o oră într-o căldură domoală și baie de arome, miroase prin bucătărie de mi se scurg băluțele și îmi dau seama că eu chiar am o problemă. Am deja o vârstă și am realizat că nu știam mai nimic despre pizdulice. Până azi. Adică știam că există, știam că produce satisfacție, am citit undeva chiar și despre dependența de pizdulice, dar cam atât.

Așa că azi, ca un tocilar plin de coșuri cu legume și fructe, m-am pus pe studiat intens despre pizdulice. Acum mă simt împlinit, mă simt cu adevărat bărbat, simt că pot pleca în lume.

(Am recitit ce am scris până aici, parcă-s glumele lui Țociu și Palade din ‘94, alea cu tentă sexuală, bine că am terminat cu introducerea.)

pizdulice
pizdulice

Să știți că n-o să găsiți foarte ușor pizdulice. Senzația mea, după ce am scociorât tot internetul, e că probabil numeri pe degete restaurantele în care poți consuma așa ceva prin România, iar asta dintr-un motiv simplu. Bucata aia de mușchi e destul de mică, are câteva sute de grame, e o problemă  ce ține strict de cantitate.

Dar de găsit se găsește. În București, spre exemplu, eu am luat de la Mircea Măcelaru. Un loc despre care o să mai scriu, dacă vă zic că magazinul ăla e peste toate măcelăriile din Obor puse la un loc o să înțelegeți de ce vreau să revin asupra subiectului, doar că la timpul potrivit.  

Pizdulicea e ținută la congelator, dacă vreți proaspătă dați o fugă până acolo și vorbiți cu șeful măcelăriei. Am citit că ar mai fi una celebră prin  Popești-Leordeni unde se și poate mânca. Dar dacă mai știți locuri, simțiți-vă liberi, zona de comentarii din subsolul acestui text vă așteaptă. E bine ca lumea să afle. 

Din păcate, internetul românesc nu e tocmai generos cu delicatesa asta, campania sa de PR a fost un eșec total, am dat peste vreo două-trei rețete, câteva articole și cam atât.

Dacă vreți istoria completă, va trebui să apelați cu încredere la varianta în limba engleză. Sunt foarte multe denumiri, tri-tip e cea de bază, găsiți mai multe detalii aici.

Se pare că pizdulicea se pretează cel mai bine a fi făcută pe grătar. Însă grătar în Drumul Taberei parcă n-aș face, așa că am ales celelalte două variante rămase. Tigaie și cuptor. Au ieșit două mâncăruri foarte bune, dar cu mari diferențe între ele. Poate chiar prea mari. O să le iau pe rând.

Pizdulice la tigaie

  • am încălzit zdravăn o tigaie non-aderentă și cu fund mai gros, uscată complet. flacăra aragazului ar trebui să fie pe la 80 la sută din puterea ei.
  • fiecare bucată de pizdulice am curățat-o de membrană și de fibre (neapărat), însă grăsimea (nu e foarte multă) am lăsat-o la locul ei.
  • am uns-o cu puțin ulei de măsline și atât. fără sare și piper (deocamdată), apoi am lăsat-o să-și mai revină puțin. foarte important, când o puneți în tigaie nu trebuie să fie rece. aveți răbdare cu ea să ajungă la temperatura camerei dacă-i scoasă din frigider
  • cu ceasul cronometru în față am pus bucata de pizdulice peste tigaia încinsă. nu caldă, nu fierbinte, încinsă. două minute
  • după care am întors-o, iar acum i-am pus puțină sare și piper peste
  • am mai lăsat-o încă două minute și am întors-o din nou pentru a turna și pe cealaltă parte sare și piper
  • ăsta e momentul în care puneți în tigaie o linguriță cu unt. aveți fix 5 secunde până când untul ăla se va arde, suficient timp să prindeți carnea cu un clește și s-o tăvăliți rapid pe ambele părți prin lichidul de acolo
  • am pus-o apoi pe un grătar de microunde și am lăsat-o puțin să-și tragă sufletul, vreo 2-3 minute
  • dacă vi se pare prea complicată partea cu sarea și piperul în tigaie, puteți să faceți asta acum, cât se odihnește carnea

    pizdulice la tigaie
    pizdulice la tigaie

N-am a vă recomanda acum nimic ce să puneți pe lângă friptura asta, e un mușchi de vită, simțiți-vă liberi.

Cum ziceam, am făcut și o pizdulice la cuptor, a ieșit foarte bună și ea.

Pizdulice la cuptor

În amestesc de boabe de piper roșu, chimen, rozmarin proaspăt vreo 3 crenguțe, cimbru proaspăt, câteva crenguțe și de aici, am dat carnea prin ulei de măsline și am pus-o în tavă. Acolo unde am mai pus ceapa tăiată în patru și usturoiul aruncat la întâmplare. Am pus o cană cu vin în tavă, am acoperit cu folie de aluminiu și am dat-o la cuptor vreo două ore. L 150 de grade. Apoi am scos tava, am scos folia, am gustat, am mai pus-o preț de vreo 15 minute așa, fără folie și cam gata. N-o să vă mint. N-o să vă mint  nici măcar prin omisiune. Mi-a plăcut, aș mai face-o, probabil data viitoare aș folosi oala de fontă, dar nu m-a dat pe spate. Poate și pentru că simultan am făcut varianta la tigaie de mai sus. Care e din alt film, altă ligă. 

Mă bucur mult că am ajuns la carnea asta, abia aștep acum să încerc și varianta la grătar. După care o să trec și la partea cu sosurile și a combinațiilor cu alte ingrediente. Articolul de aici e doar începutul. Deocamdată am vrut doar experiența brută. În fond, cam așa ar trebui începută orice relație cu niște pizdulici.

pizdulice la cuptor
pizdulice la cuptor

 

Share

9 COMENTARII

    • Am încercat doar hamburgerii de al el, foarte ok și ăia, încă tot evit să iau mici de oriunde pentru că mă cam doare sufletul să-i fac pe aragaz, în bucătărie. Când știm exact unde-i locul lor, de fapt. 🙂

  1. Si eu mi-am facut “initierea” tot la Zexe, insa despre Mircea Macelaru am aflat de la Ciprian ca au, desi cumpar de la ei de saptesprezece ani. Tigaie da , gratar poate, cuptor, nu! Sa va tie Domnu’ in putere si inspiratie!

LĂSAȚI UN MESAJ