În orice discuție despre rețete cu momițe trebuie mers mai întâi la origini. E bine să te asiguri că toată lumea vorbeșe în cunoștință de cauză. Există câteva explicații pe internetul românesc despre confuzia generală dintre momițe și fudulii, însă ele n-au avut în timp un efect atât de mare încât să restabilească adevărul istoric.

De altfel, de vreo săptămână le tot povestesc celor din jurul meu despre ele (după ce i-am bătut la cap cu celebra pizdulice), iar concluzia mea – fără a avea pretenția unui studiu științific – e că la vreo 20 de oameni, cel mult doi știu ce sunt alea momițe. Sau mai degrabă știu că ele nu sunt fudulii. În rest, confuzie totală, ba am observat chiar și o oarecare dezamăgire a celor care află că nu-s același lucru. Iar dacă mă gândesc și mai bine, am senzația că unii nici măcar nu m-au crezut, convinși că eu sunt cel care bate câmpii.

Ei bine, nu. Momițe sunt doar glande care se găsesc în zona pieptului sau a gâtului la unele animale mai tinere. Fuduliile sunt altceva, sunt testicule, pe astea cred că le știe toată lumea. Sper.

momițe
momițe la tigaie

Sigur vă pot spune că momițe veți găsi de vițel. Că pe astea le-am avut și gătit eu. Ar mai fi cele de miel. Și am citit că ar mai exista și de porc. Dacă lista cu animale care dețin momițe e mai lungă, la mine să știți că încă n-a ajuns, deși m-am străduit să aflu.

Pentru cei cărora sclifoșenia le e străină atunci când vine vorba de rețete cu organe, orice fel de organe, experiența momițelor o să-i bucure nespus. Fix pentru oamenii ăștia, ce scriu eu aici e o promisiune. N-aveți cum să ratați cu așa ceva. Dacă eu, care-s consumator de organe, m-aș apuca să fac un clasament, tare mi-e că astea tocmai au intrat pe locul unu. Credeți-mă pe cuvânt, cu așa ceva mergeți la sigur.

E greu de definit locul momițelor în registrul de gusturi. În engleză ele se numesc swetbread, exact așa, legat, nu știu ce-i cu bread-ul de acolo, dar am înțeles care-i treaba cu sweat-ul. Poate cea mai la îndemână comparație e cu creierul pane. Pe care probabil îl știm toți, cel puțin din copilărie. Momițele sunt însă mai ferme, ceea ce face și mai ușor lucrul cu ele în tigaie.

Am încercat multe variante, am tras câteva concluzii. Aproape toate rețetele peste care am dat duc către un numitor comun. Se lasă în apă rece, se fierb în apă cu sare, uneori și oțet, apoi se scoate pielița și abia apoi se prepară. Am trecut și eu prin tot acest proces tehnologic, dar am făcut și prin omiterea acestei etape. Adică spălate în apă, uscate cu un prosop de bucătărie, curățate doar de partea cu grăsime, puse la prăjit cu puțin ulei, vă asigur că au fost la fel de bune.

Ca să nu le faceți chiar simple de la început, deși eu consider că n-ar fi deloc o problemă asta, las aici și o rețetă, e o combinație minimalistă de arome, cât să vă prindeți de versatilitatea momițelor pe care o să le mai tot întâlniți pe blogul ăsta în următorii ani. În toate combinațiile posibile. Apropo, cred că-s perfecte pentru grătar.

Momițe la tigaie cu legume

Am ales să le fac în varianta cu fierbere prealabilă, așa că răbdarea în cazul ăsta poate fi o virtute. Am dus într-un vas cu apă rece 500 de grame de momițe, apă pe care am tot schimbat-o în decursul a vreo două ore. Apoi le-am pus la fiert în apă și sare, am pus și o linguriță cu oțet, am pus capac și m-am ocupat de niște legume. O ceapă, un ardei gras roșu, un ardei iute, o legătură de pătrunjel, am strivit în mojar mai puțin de o linguriță de boabe de muștar și am pus deoparte și niște turmeric pentru finalul operațiunii.

Momițele scoase din apa fierbinte le-am pus într-o strecurătoare să-și mai revină puțin, după care am dat pielița jos. Și le-am șters bine, dar bine de tot pe fiecare cu hârtie absorbantă. E important să ajungă în tigaie fără apă, trebuie să facă o crustă, nu să fiarbă. De-aia tigaia trebuie bine încăliztă, sub foc iute. Iar ca să le pot prăji cum trebuie le-am tăiat pe fiecare în alte bucăți mai mici. Cât un deget mare, dacă vreți neapărat un reper pentru asta.

Tigaia încălzită bine, am pus două lingurițe de ulei de măsline, nu-i nevoie de mai mult, de aici începe marea sfârâială. Nu uitați să puneți și sare, n-are ce să strice nici câteva urme de piper, am pus chiar și 3-4 căței de usturoi pe care i-am alergat prin tigaie cu tot cu momițe. Pe care le-am scos doar după ce au ajuns să facă o crustă maronie. Între crustă și maronie puneți accentul mai ales pe crustă. Gustați și voi pe parcurs ca să vă prindeți când sunt gata. Sau când decideți voi să fie gata. După care ele merg puțin afară, la soare, vine partea cu legumele.

Pe rând, ulei de măsline, ceapa tăiată mărunt, dusă-n culoare aurie și ea, apoi ardeiul tăiat în cubulețe mici, ardei iute tăiat și el, semințele de muștar, niște sare, niște unt, făcută hora mare cu toate astea la un loc, în care se mai prind în final momițele, turmericul și pătrunjelul. Asta-i tot. N-o să vă mint, dacă aș fi avut, aș fi băut, de fapt, o bere după tot spectacolul ăsta. Nu știu dacă de sete sau de fericire.

M-am bucurat mult de întâlnirea cu momițele. În București găsiți tot la Mircea Măcelaru, că aici am avut inspirația să întreb de ele, nu-s la vedere în frigider. Dar dacă mai știți alte locuri, inclusiv unde se pot mânca momițe, lăsați oamenii să afle, nu țineți doar pentru voi.

momițe la tigaie
momițe la tigaie

 

Share

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ