mâncare de linte verde ca la adjud

Faceți, nu faceți rețeta asta de linte, încercați următorul test: întrebați-vă cunoscuții în jurul vostru când au mâncat prima oară în viața lor linte. Sunt mari șanse să aveți o mică supriză.

Eu tocmai am făcut asta și, recunosc, am rămas uluit. Oamenii au aflat despre linte cu foarte puțin timp în urmă, mai degrabă grație restaurantelor cu specific arăbesc. Că lintea e un preparat de origine orientală, de asta cred că ne-am prins cu toții între timp. Doar că linte există pe la noi de foarte mulți ani. Și foarte puțină lume știe asta.

Să tot fi fost prin ‘88-’89, anii ăia în care oamenii trăiau într-o continuă supraviețuire. Vremuri groaznice în care magazinele erau și pe atunci pline în permanență cu mâncare. Conserve de pește, spanac la borcan, oase cu urmă de carne, creveți vietnamezi, compoturi, pufuleți, de-astea, numai delicatețuri. Restul produselor, fie că era vorba de legume, fie că era vorba de carne, provenea, în general, din războiul pentru mâncare. Se lupta umăr la umăr, cu noaptea în cap, altfel spus, se descurca fiecare cum putea.

Orice aliment nou introdus în meniu însemna o mică revoluție. Asta pentru că nu prea aveai opțiuni. Oul, cartoful și fasolea reprezentau Sfânta Treime în jurul cărora viața își găsea continuitate.

Prin anii ăia, cum spuneam, maică-mea a aflat, dintr-o sursă oarecare, că se găsește linte în piață la Adjud. Asta în timp ce eu locuiam în Bacău. La 60 de km distanță. Nu e greu de anticipat ce a urmat de aici.

Două doamne cochete, vecine de scară într-un bloc de la periferia Bacăului, una dinte ele de mână cu un mucos ușor somnabul, plecau în miez de noapte cu trenul spre Adjud, pline de speranță. Nu știau ce vor găsi, dar știau ce își doresc. Linte. Bobul miraculos despre care se spunea că ar fi chiar mai bun decât fasolea. Adevărat sau nu, cam așa se făcea rost de mâncare pe atunci.

Nu mai țin mare lucru din toată aventura aia, știu doar că de acolo ne-am întors cu câteva kilograme de linte. Și indicațiile prețioase ale precupeței despre cum se folosește lintea în mâncare. Din păcate, nu mai țin minte nici rețeta mamei, dar un detaliu tot mi-a rămas în cap. Că lintea a fost făcută cu afumătură. Și a fost tare bună.

INGREDIENTE:

• 350 g linte
• 80 g bacon afumat, tăiat bucățele
• o ceapă medie, curățată și tocată mic
• 120 g morcov curățat și tăiat mărunt + 50 g tăiat felii subțiri
• 2 tulpini de țelină apio, tăiate mărunt
• 2 usturoi tăiați mărunt + 1 tăiat felii subțiri
• 2 frunze de dafin
• frunze de cimbru verde, cam o lingură, ori după gust
• 1,4 litri de apă
• sare/piper

Baconul se călește în oală la foc mediu, dar fără ulei. Vreo 4-5 minute, până când fundul cratiței devine ușor maroniu de la carnea prăjită, timp în care se amestecă uneori. Apoi vin pe rând ceapa, morcovul și țelina. Se călesc și astea vreo 3-4 minute, după care urmează cei doi căței de usturoi. Se mai țin așa pe foc încă un minut.

Se adaugă linte, se amestecă bine totul, după care se toarnă apa. Timp în care în oală mai aterizeză dafinul, sarea  și piperul. Se reduce focul și se fierbe sub capac aproximativ 30 de minute.

Suficient timp în care să caramelizați feliile de morcov. E o operațiune simplă care prespune o tigaie, unt, puțin ulei pentru a evita arderea untului, și puțin zahăr brun. Nu e cazul să fierbeți feliile astea de morcov, feliile subțiri se vor muia în baia de unt din tigaie. Se pun deasupra în farfurie, peste linte, împreună cu usturoiul tăiat felii subțire și ceva cimbru proaspăt. Ar mai merge și niște roșii uscate în ulei și ar mai merge chiar bine de tot.

Povestea și rețeta vin direct de pe Selgros Caută Pasiunea, proiect încheiat aici pe 2018. După 2 ani în care colaborarea asta a turat niște motoare la capacitate maximă în ceea ce mă privește.