mi-am eliberat din nou monștrii. suntem iarăși care pe care.
după an aproape mort fizic pentru mine, mă iau din nou la trântă cu ceea ce a cam devenit deja provocarea vieții mele. o cursă de ironman.
aia e, nene, nu încercați să înțelegeți, ăștia suntem, ne căutăm fiecare nefericirile pe unde putem, a mea e cursa asta.
nu contează unde, nu contează timpii, nici nu prea mai contează când, tot ce știu este că în viața asta trebuie să închei o cursă de ironman. și mai știu ceva. că am fost destul de aproape să fac asta. cum, la fel, în continuare cred că pot face asta.
așa că o iau din nou de la capăt, deși e cu atât mai greu cu cât acum plec de la zero. în urmă cu un an, în vară, eram într-un vârf al formei mele din punct de vedere fizic cu care nici nu-mi imaginam că o să mă întâlnesc vreodată, atunci când m-am apucat de alergat. și totuși, o acidentare stupidă, venită de nicăieri, ca orice accidentare stupidă, m-a ținut luni întregi pe margine. terapie, fizioterapie, medici, rmn, ceva dureri lombare bonus, sfaturi, pauză. multă pauză. și o infinită tristețe. care a adus și o pierdere constantă a motivației. la pachet cu o creștere constantă a kilogramelor.
m-am rupt foarte tare de finish-ul ăla pe care îl aveam zilnic în cap. după 3,8 km înotați. 180 pe bicicletă. și 42 în alergare. sub 16 ore. finish în care am crezut atât de mult. și pe care toată viața voi fi convins că anul ăsta aș fi putut să-l trec fără probleme dacă nu ar fi existat blestemata aia de accidentare.
a fost un an în care mi s-au întâmplat lucruri minunate. ar fi putut fi unul dintre cei mai buni ani din viața mea. va rămâne însă doar anul în care tot ce mi-am dorit a fost să alerg. și n-am putut să fac asta. în cea mai parte a lui. nu cum aș fi vrut eu.
să zicem că acum sunt relativ bine. încă nu mi-am ales vreo cursă pentru anul viitor. încă nu vreau să mă cuplez la un nou finish imaginar, deși pe termen scurt mi-ar prinde bine. momentan încerc să mă cuplez pe fiecare probă în parte. mă simt bine în bazin, înot legat 1,5 km fără prea mari probleme, sub 45 de minute, constant. dacă săptămâna viitoare ar fi 20 de grade afară, aș pleca cu bicicleta la mare, sufăr că n-am făcut tura anul ăsta. am revenit zilele trecute în pantofii de alergare, mai am doar ceva de reparat pe la niște ligamente, sau ce naiba o fi stricat pe acolo, sper să fiu cât mai bine în curând și să încep antrenamentele în mod organizat. nu, n-o să fiu bine doar cu creme și gheață, urmează o întâlnire zilele astea cu niște medici care se vor ocupa de mine. voi povesti despre asta, cred că o să am ce.
cum ziceam, încă n-am stabilit ce cursă voi face anul viitor. nici n-am stabilit dacă voi face una, să fiu sincer. dar vreau să să cred că e gata, că am terminat perioada de strâns din dinți.
acum vreau doar să alerg. acum eu și monștrii mei suntem iarăși care pe care.
