am fost la o întâlnire cu mâncare românească și am reinterpretat-o în felul meu

Aseară s-au întâlnit niște oameni. Și tot aseară m-am întâlnit și eu cu ei. Am mâncat și a fost bine.

Așa, și?, veți spune voi, pe bună dreptate, de ce trebuie să fie o întâlnire cu mâncare motiv pentru încă un text îndesat în burdihanul internetului. Asta ne mai trebuia nouă, încă un mâncău care să se laude că mănâncă gratis prin oraș.

O să fiu sincer cu voi. S-a mâncat incredibil de bine la întâlnirea asta. Dacă am fi fost într-un film de Kusturica, s-ar fi tras cu chistoalele prin aer, ne-am fi pupat zgomotos, am fi cântat, dansat și am fi chiuit. În final am fost cam ca într-un film de Porumboiu, cu cadre lungi și multă vorbă așezată. Mai ales că a fost și o ciorbiță, cu tarhon, ou, pătrunjel, iarăși tarhon și găluște de ficat.

Doar că mâncarea, vinul și rachiul de pe mese au fost mai degrabă un pretext. Aseară s-au întâlnit niște oameni care lucrează în bucătărie și care cred mult în gastronomia românească. Care cred că merită să-și găsească identitatea. Niște visători, dar cu visuri în care, la rândul meu, cred. Și recunosc că entuziasmul lor m-a prins puțin și pe mine. Se simte o adiere de schimbare, aș paria că vom mai vorbi despre seara asta, în contextul ăsta.

Pe scurt, Nico Lontras și Johhny Șușală au gătit câteva rețete, reinterpretate, dintr-o carte culinară  a unei doamne profesoare din Bazna, puțin mai sus de Mediaș. Doamna respectivă, Aurelia Rusu pe numele ei, a adunat de-a lungul anilor rețete ale sașilor din zonă, plecați între timp în Germania. Și le-a pus într-un volum bilingv cu un titlu  foarte sugestiv: ”Gătim împreună în Casa Baronului”. Aseară a fost sursa noastră de inspirație.

Oamenii ăștia au gătit doar pentru a ne arăta nouă, celor prezenți, că se poate. Și au făcut-o perfect.  Însă dincolo de mâncare, s-au dezlipit niște tensiuni care zac de ani buni în ăștia de fac bucătărie cu simț de răspundere.

Oana Coantă crede că la întâlnirea de ieri ”s-a mai scris o pagină despre noua bucătărie românească”. Găsiți întregul text aici.

Radu Dumitrescu e convins că  ”De la origini nu am plecat niciodată, doar că am fost un pic rătăciți. Ne vom aduna, promitem!”. Găsți textul său aici.

Marius Tudosiei zice că ieri i-a plăcut pentru că ”n-am facut planuri marete si revolutionare. N-ar fi mers si, oricum, nu era despre asta. Am facut insa ceva mai important aseara: ne-am pus pe ganduri”. Și Marius mai crede în ceva, ”Cred ca aseara s-a nascut cu adevarat #newromanianfoodmanifesto”. Restul textului e aici. 

Pot să confirm, nu a fost nimic concret, oamenii n-au încă un plan pus pe hârtie. Dar am auzit lucruri concrete spuse cu voce tare. De puține ori m-am întâlnit în viață cu genul ăsta de entuziasm. Care ține în spate ani de frământări. Pe entuziamsul ăsta pariez.

Postarea asta are, de altfel, și o miză foarte personală. Peste, să zicem, vreo 10-20 de ani, aș vrea să mă întorc aici și să văd dacă am avut sau nu dreptate. E o cale lungă în a schimba obiceiuri aproape împietrite din bucătăria românească. Care pentru noi e foarte bună așa cum e ea. Dar care merită mult mai mult.

Despre HorecaSchool, gazda de aseară, am să scriu separat. Au reușit ceva fantastic cu acel loc. Am să mă ocup separat de ei.