Aseară s-au întâlnit niște oameni. Și tot aseară m-am întâlnit și eu cu ei. Am mâncat și a fost bine.
Așa, și?, veți spune voi, pe bună dreptate, de ce trebuie să fie o întâlnire cu mâncare motiv pentru încă un text îndesat în burdihanul internetului. Asta ne mai trebuia nouă, încă un mâncău care să se laude că mănâncă gratis prin oraș.
O să fiu sincer cu voi. S-a mâncat incredibil de bine la întâlnirea asta. Dacă am fi fost într-un film de Kusturica, s-ar fi tras cu chistoalele prin aer, ne-am fi pupat zgomotos, am fi cântat, dansat și am fi chiuit. În final am fost cam ca într-un film de Porumboiu, cu cadre lungi și multă vorbă așezată. Mai ales că a fost și o ciorbiță, cu tarhon, ou, pătrunjel, iarăși tarhon și găluște de ficat.
Doar că mâncarea, vinul și rachiul de pe mese au fost mai degrabă un pretext. Aseară s-au întâlnit niște oameni care lucrează în bucătărie și care cred mult în gastronomia românească. Care cred că merită să-și găsească identitatea. Niște visători, dar cu visuri în care, la rândul meu, cred. Și recunosc că entuziasmul lor m-a prins puțin și pe mine. Se simte o adiere de schimbare, aș paria că vom mai vorbi despre seara asta, în contextul ăsta.
Pe scurt, Nico Lontras și Johhny Șușală au gătit câteva rețete, reinterpretate, dintr-o carte culinară a unei doamne profesoare din Bazna, puțin mai sus de Mediaș. Doamna respectivă, Aurelia Rusu pe numele ei, a adunat de-a lungul anilor rețete ale sașilor din zonă, plecați între timp în Germania. Și le-a pus într-un volum bilingv cu un titlu foarte sugestiv: ”Gătim împreună în Casa Baronului”. Aseară a fost sursa noastră de inspirație.
Oamenii ăștia au gătit doar pentru a ne arăta nouă, celor prezenți, că se poate. Și au făcut-o perfect. Însă dincolo de mâncare, s-au dezlipit niște tensiuni care zac de ani buni în ăștia de fac bucătărie cu simț de răspundere.
Oana Coantă crede că la întâlnirea de ieri ”s-a mai scris o pagină despre noua bucătărie românească”. Găsiți întregul text aici.
Radu Dumitrescu e convins că ”De la origini nu am plecat niciodată, doar că am fost un pic rătăciți. Ne vom aduna, promitem!”. Găsți textul său aici.
Marius Tudosiei zice că ieri i-a plăcut pentru că ”n-am facut planuri marete si revolutionare. N-ar fi mers si, oricum, nu era despre asta. Am facut insa ceva mai important aseara: ne-am pus pe ganduri”. Și Marius mai crede în ceva, ”Cred ca aseara s-a nascut cu adevarat #newromanianfoodmanifesto”. Restul textului e aici.
Pot să confirm, nu a fost nimic concret, oamenii n-au încă un plan pus pe hârtie. Dar am auzit lucruri concrete spuse cu voce tare. De puține ori m-am întâlnit în viață cu genul ăsta de entuziasm. Care ține în spate ani de frământări. Pe entuziamsul ăsta pariez.
Postarea asta are, de altfel, și o miză foarte personală. Peste, să zicem, vreo 10-20 de ani, aș vrea să mă întorc aici și să văd dacă am avut sau nu dreptate. E o cale lungă în a schimba obiceiuri aproape împietrite din bucătăria românească. Care pentru noi e foarte bună așa cum e ea. Dar care merită mult mai mult.
Despre HorecaSchool, gazda de aseară, am să scriu separat. Au reușit ceva fantastic cu acel loc. Am să mă ocup separat de ei.
Bravo. Ne trebuie o revolutie. O asteptam de mult, noi astia prea satui de kitch gastronomic.
Pe de alta parte, o intrebare „tehnica”: ma intreb oare ce o fi in castronul din poza asta 🙂 http://ciprianmuntele.ro/wordpress/wp-content/uploads/20170925_195738.jpg
Ciulini de baltă. Cornaci. Draci. Dragoni de mare, cum vrei tu să le spui. I-a adus Tudosiei, erau în afara meniului. 🙂
Mereu m-am intrebat daca e planta sau animal in momentele in care ma intepau in picior pe plaja. Acum sa vedem cum se gatesc 🙂