O altă mare nedreptate se face pe internetul românesc pentru, probabil spre chiar foarte sigur, cea mai bună mâncare din lume: brânza cu roșii. În prima pagină de căutări pe Google, singura informație de care dai e că brânza cu roșii îngrașă.
Să ne înțelegem, nu brânza îngrașă aici, ci brânza cu roșii! Se vorbește inclusiv de momentul în care brânza cu roșii devine chiar periculoasă. Și până la urmă e normal, lumea trebuie să afle, nu știi niciodată când mergi pe stradă și îți sare o bucată de telemea la gât, când te pălește o tomată de-aia pârguită peste ochi, așa că e bine să rămânem vigilenți.
Ni se mai spune, tot din articolele în care sunt citați, fără vina lor, specialiști nutriționiști, rudele îndepărtate ale cercetătorilor britanici, citez: “nu mâncați relaxați brânză cu roșii, riscați să vă îngrășați”. Mai ales dacă bagi în tine o basculantă de brânză cu roșii. Cel mai probabil o să și crăpi.
Simt că în ritmul ăsta e o chestiune de timp până când vom merge în grup, ca oile, la ședințe de terapie în care să ne rezolvăm traumele post brânză, până vom plăti lecții de yoga pentru potolirea furiei împotriva cașcavalului. În fond, cum e posibil să fiu relaxat când am burta plină de la un cașcaval plin cu găuri?
Înțeleg că brânza îngrașă, dar să alături acestei psihoze generale și conceptul de roșie cu brânză, asta e, cum spuneam, foarte nedrept.
Eu intrasem acum pe blog doar cât să scriu despre cea mai bună combinație de brânză cu orice din lume. Doar că am dat peste prostia despre care am scris mai sus, m-am supărat puțin, m-am mai liniștit între timp, așa că o să las aici, totuși, ceea ce cred eu că e cea mai bună combinație de gusturi din lume. Nu poate exista ceva mai bun de atât. Niciodată.
Se ia o jumătate de kilogram de caș proaspăt de oaie, puțin sărat, se caută niște roșii cu gust, sunt deja în piață, doar că-s scumpe, aia e, banii sunt fix ultima noastră grijă acum, se caută pâine proaspătă de-aia de cuptor, cu semințe, de-aia cu gust de pâine, de preferat ar fi niște pâine cu maia, dar obligatoriu proaspătă, exclus orice altă variantă, apoi se scoate niște ulei de măsline dintr-ăla bun, de duminică, prin care se unge bucata ruptă de pâine, iar la final capul urmează să pleznească de fericire de la gustul unor frunze proaspete de tarhon sau de la frunzele unui oregano la fel de proaspăt. Ambele variante, deși foarte diferite, sunt perfecte. Varianta cu tarhon e puțin mai exotică, cea cu oregoano e mai lipită de ograda din spatele casei de la țară.
Știu că sunt atât de multe variante, cu ceapă verde, cu ridichi, castrevete, cu toate câte or mai fi pe lumea asta, pentru mine însă de la varianta caș-roșii-ulei de măsline-pâine proaspătă-tarhon/oregano începe, de fapt, gastronomia.
Mi-ai adus aminte de povestea asta numai și numai cu salate de roșii cu brânză: http://www.kissthecook.ro/2016/07/poveste-cu-rosii/
Partea aia cu inhalatul mirosului de leuștean puțină lume o poate înțelege. Și nici măcar nu e vorba de leuștean aici. Ci de bucuria aia extatică ce te duce undeva aproape de leșin. Ca atunci când miroși tei pe stradă, după ploaie, și nu știi dacă să te pui în cur și să plângi, să râzi sau pleci și să iei lumea în brațe pe stradă.
Si pentru mine e aproximativ la fel, doar ca uleiul de masline vine peste rosii. Si busuioc proaspat, in loc de altceva, tot peste rosii. Piperul proaspat macinat e doar pentru avansati
Bu-su-ioc 🙂 incearca
Evident câ am încercat, am încercat cu toate frunzele astea, am încercat şi cu leuştean, de exemplu, combinația cu busuioc e la fel de bună, însă aici de tipul busuiocului, ăsta de se găseşte prin piață merge mai ales când e foarte tânăr, de la un punct încolo devine uşor amărui dacă-l consumi crud. Dar merg bine împreună, desigur. 🙂
wow, cred că majoritatea specialiștilor în nutriție nu au habar de gustul roșiilor dobrogene hrănite cu balegă de vacă și telemeaua de oaie (fără aracet sau alte chestii băgate de experții din UE)…Și e normal să aibă grija noastră să nu cumva să ne ingrășăm, grijania mamii lor de excroci…Să mănânce ei kkturile procesate și să-și dea toată pensia și banii murdari agonisiți pe doctori și alți excroci să-i facă să trăiască 200 de ani.
[…] Brânza cu roșii; […]
M-ai ucis cu articolul asta. Mor de pofta.
N-o sa pot sa dau o fuga la Obor ca sa-mi fac pofta ce-am poftit, din pacate. Mai intai ca rosia aia din imagine nu poate fi obtinuta aici unde locuiesc decat prin contrabanda. Mai apoi, nici casu’ ala nu prea exista pe aici, oricate magazine cu marfa romaneasca, poloneza, moldoveneasca si ruseasca ar impanzi capitala asta europeana. Ma pot insa lauda ca mai am acce la asemena trufandale datorita unor pachetele bine plasate de parinti iubitori si moldoveni, la transportatori mai putin scrupulosi.
Pot sa fa fac si eu in ciuda cuiva, insa. Am facut de curand o vacanta pe la Lisabona si prin sudul Spaniei. Sotul meu drag a avut o idee care s-a dovedit apoi geniala: a cumparat o sticla de ulei de masline de 2l, sticla careia eu nu i-as fi acordat atentie nici in ruptul capului. In primul rand ca era din plastic transparent. Iata deja doua pacate majore in cazul uleiul de masline. Al treilea pacat era ca statea pe un raft la lumina, intr-un magazin care mai vindea si alte lucruri destinate turistilor. Norocul a fost ca sotul meu e mai putin sensibilizat de asemenea detalii si bine a fost. Iata ca asa am aflat ce e aia un ulei de masline cum nu mi-a mai fost dat sa intalnesc vreodata. Ne-am intors acasa cu un ulei atat de dulce, de matasos si de iubitor cum nu ai putea sa intalnesti decat daca ai merge la poarta la taranii cultivatori de maslini din zona sevilliei si le-ai cere sa-ti vanda ce produc la ei in curte. Cu uleiul ala iti iese orice mancare, indiferent ce mai pui pe langa. Si nici nu ne-am vandut vreun organ ca sa ni-l putem permite. Am platit pe litru nici mai mult nici mai putin decat plateam pentru un litru de ulei de masline presat la rece, marca magazinului, in orice lant de supermarcheturi larg raspandit prin toata Europa(de Vest, Centrala si de Est). Asta ca tot vorbeai tu de ulei. Singurul ingredient cu care ma pot lauda ca sigur l-as avea mai gustos decat cele mai sus mentionate.
Cand zici „oregano” in ograda din spatele „casei de la tara” vrei sa spui asta in varianta in care casa de la tara e „casa mea de vara”, de la tara, nu?:)Ca bunicii nostri cu cred ca aveau oregano pe acolo pe vremuri….