Ciprian Muntele
  • ACASA
  • CARNE
    • PASĂRE
    • PORC
    • VITĂ
    • MIEL / OAIE
    • GRĂTAR
    • FĂRĂ CARNE
    • ORGANE
  • PEȘTE ȘI FRUCTE DE MARE
    • CUPTOR
    • GRĂTAR
    • TIGAIE
    • ZEMURI
    • FRUCTE DE MARE
  • ZEMURI
    • CIORBE
    • SUPE
  • PASTE
  • PÂINE ȘI ALUATURI
  • OUĂ
  • DULCIURI
  • BĂUTURI
  • REȚETE DE BAZĂ
  • BLOG
    • CĂLĂTORII / RECOMANDĂRI
    • SFATURI
    • ENDORFINE
    • PROIECTE COMERCIALE
ENDORFINE  /  17/04/2017

lungul drum către ironman (jurnal, ep. 2)

by ciprian muntele
lungul drum către ironman (jurnal, ep. 2)

În mod paradoxal, un semi alergat zilele trecute, după multă vreme, mi-a adus, simultan, liniștea, dar și spaima de dinainte de IronMan.

M-am liniștit pentru că am reușit, relativ ușor, un semi după luni de alergări mici, haotice și fără istorie. De mai bine de jumătate de an alerg încă fără vreun plan concret pe termen lung, fiecare tură de-asta fiind, de fapt, doar test al unei vechi probleme la gleznă. Pot sau nu pot? Doare sau nu? Pocnește sau nu? Cam așa au fost toate.

L-am reușit greu, dar nu atât de greu încât să vin acasă leșinat. Și l-am reușit fără să mă doară glezna. Asta a contat enorm. La 3 zile distanță aș fi putut să alerg lejer încă una de 10 km, de exemplu. M-a liniștit pentru că m-am simțit încă din filmul ăsta. Că oricând aș începe antrenamentele, n-aș porni chiar de la zero, ba chiar dimpotrivă. Că picioarele mele încă au memoria celor 3 ani de efort continuu.

M-am liniștit și pentru că am alergat așa cum știu eu mai bine. La rupere. Pe mine asta mă încarcă de energie. Cu cât e mai greu și mai mult, cu atât mi-e mai bine. Mie. Doar mie! Știu, în sport ăsta e un tip de abordare totalmente de nerecomandat și de neurmat. Asta în caz că mai e cineva care crede că ce fac eu aici se numește sport.

Nu spun asta cu vreun soi de mândrie. Știu că-s destui care mi-ar da niște șuturi în fund pentru ce scriu eu aici. Parțial, au dreptate. Jurnalul oricui către un Ironman, bun, rău, cum o fi, poate influența oameni. E de preferat ca atunci când există posibilitatea de a mobiliza în jurul tău să nu o faci cu atitudini dintr-astea de Rambo scăpat de la spitalul de dezaxați. Am primit critici, voi mai primi, mi le asum. Am să mai scriu despre asta. Acum vreau doar să revin la episodul de liniște din acea seară. Pentru el m-am apucat să scriu, de fapt.

O să fiu sincer, am simțitit liniștea din acea seară atât de puternic că nu m-am putut abține să n-o iau foarte personal. Am plâns de bucurie. S-au adunat toate, începuse o mică ploaie rece de primăvară, vântul turbase și el, afară era întuneric, trecusem de km 14, eram la naiba-n praznic singur pe digul de pe Lacul Morii, la pachet cu mirosul ăla magic de apă, mâl, pește și aer proaspăt, plus atingerea zdruncinată și fierbinte a pământului sub picioarele în viteză, de care îmi era atât de dor, norii ăia negri și amețitor de frumoși, toată tensiunea acumulată din ultimele luni, bucuria imensă a alergării, a fost nevoie doar să întind mâinile, să închid ochii și jbang!, direct din stomac m-a lovit viitura la ochi.

M-am liniștit pentru că (și) atunci am știut că nu voi avea liniște viața asta până nu încerc un IronMan. Chiar dacă nu va fi anul ăsta, așa cum am visat, chiar dacă nu va fi nici măcar anul viitor, așa cum sper acum să se întâmple.

Problema e că de pe aici se cam termină liniștea, punct în care începe spaima.

Ceva foarte important am pierdut pe parcurs în ultimele luni. Motivația. Mă rog, o bună parte din ea. Motorul care anul trecut în vară era aprins și turat atât de puternic și pe care l-am menținut la nivelul ăsta cu toată forța mea, până spre sfârșitul anului, a început să se stingă. Tot sperând că voi începe, am obosit atât de mult pe dinăuntru cum puține lucruri au făcut-o până acum de-a lungul vieții.

Tot ce am acum e doar conștientizarea zbaterii mele interioare. Că mă aflu în meciul vieții  și că trebuie să-l câștig. Îmi place senzația, dar asta nu e deloc suficient. A apărut îndoiala, au apărut episoadele de resemnare, de vină, de teamă, de reproș, pe scurt, a dispărut bucuria, totul apasă, au reapărut monștrii. Recunosc, eu i-am trezit, știam că sunt mari șanse să ajung și aici.

Sunt 8 luni de când port la gleznă o tensiune, o mică întindere de ligament, care nu a trecut, nu a escaladat, stă acolo ca o pietricică în pantof. Poți trăi cu asta, dar parcă n-ai pleca să faci turul lumii cu așa ceva după tine.

Sunt mai bine de două luni de când car după mine o durere lombară ce se activează din ce în ce mai des în ultimii ani. Acum a pocnit ca niciodată. Medicul la care am ajuns chiar a corelat durerea de la picior cu durerea de spate. Cel mai probabil are și dreptate. Acum sunt relativ ok, dar am avut perioade în care abia mă mișcam. Poate fi foarte demotivant un episod dintr-ăsta. Și ar mai fi.

Spre exemplu, ar mai fi timpul meu liber care se contractă atât de tare în ultima vreme. Și care e vital în programul de antrenament pentru o cursă de IronMan. În ultima lună, media mea de somn e undeva pe la 5 ore jumate pe noapte. Probabil aș ajunge la spital cu așa ceva într-un program de antrenament. Pe asta doar eu pot să o rezolv, altfel închei totul aici.

Apoi mai e și faptul că niște oameni mi-au sărit în ajutor și mi-au oferit sprijinul lor pentru a-mi împlini visul ăsta. Cei de la Merida, prin prietenii mei de la NomadTeam, apoi WorldClass, m-au ajutat fiecare necondiționat fără să-mi ceară ceva la schimb. Nici să scriu, nici să le fac vreo menționare, nimic. Absolut nimic. Se presupunea că asta voi face, dar nu am avut niciun fel de impunere. Chiar și așa, pentru mine și asta a fost o presiune pe care încă o resimt. Pentru că am cerut și cineva mi-a oferit ajutor. Iar eu încă oscilez. Și știu că dacă vreau să fac o cursă oficială de IronMan, ajutorul lor este aproape vital pentru mine. Mi-ar plăcea mult să le dedic și lor medalia de final. Doar că acum totul e atât de în ceață. Deocamdată.

E o ceață pe care eu singur am s-o dau la o parte. Nu-mi fac griji, e doar o chestiune de timp. Mă știu, cu tot cu limite. Mi-e ciudă doar că drumul pe care eu îl credeam scurt devine lung și al naibii de complicat. Poate e mai frumos așa, dar e și mai riscant. Oricum, vreau să-i asigur pe cei câțiva oameni care m-au susținut continuu în povestea asta că nici nu se pune problema să renunț. Doar că va trebui să dau un restart complet și să o iau de la capăt. Un scenariu destul de realist ar fi ca pe termen scurt să-mi repar piciorul complet, să merg mai departe cu turele ușoare, făcute constant, iar în august-septembrie să încep cu antrenamentul pentru cursă. Pe care aș putea s-o încerc prin mai-iunie, în 2018.

E doar al doilea episod din acest jurnal. Presimt că vor urma multe. Deși nu asta îmi propusesem.

Tags

  • alergare
  • antrenamente
  • ironman
  • lacul morii

Navigare în articole

supă marocană cu năut, linte și miel
cartofi noi cu rozmarin, untură și telemea. și pisică

Related posts

lungul drum către ironman (jurnal, ep. 1)
ENDORFINE  /  08/03/2017
by ciprian muntele  /  15 Comments

lungul drum către ironman (jurnal, ep. 1)

povestea unui ironman. primul
ENDORFINE  /  31/12/2018
by ciprian muntele  /  13 Comments

povestea unui ironman. primul

despre genunchi, glezne, creier și o recomandare medicală
ENDORFINE, PROIECTE COMERCIALE  /  05/03/2018
by ciprian muntele  /  6 Comments

despre genunchi, glezne, creier și o recomandare medicală

2 comments

  • Marius
    17/04/2017

    Ciprian e pacat de tine sa te chinui in halul asta, incearca doar incearca sa apelezi la un club de triatlon, o sa primesti de la oameni specializati un program menit sa te ajute sa-ti indeplinesti acest vis. Nu trebuie sa termini un Ironman cu riscul unor accidentari sau dupa sa nu mai faci sport in viata ta. Discutam despre continuitate, daca vei respecta un program nu o sa mai ai parte de accidentari, statistic vorbind triatlonistii au parte de cele mai putine accidentari, inotul si bicicleta te vor ajuta sa treci peste problemele puciorului… no offense insa ai nevoie de oameni pregatiti in domeniu, daca vrei sa te pregatesti pentru radio indicate sunt lectiile cu profesionistii din radio, profesionistii din televiziune sau presa te ajuta dar pana la un punct, sper ca intelegi paralela.

    Reply
    • ciprian muntele
      18/04/2017

      Din momentul în care voi fi apt fizic sută la sută, voi avea parte de ajutorul unui antrenor. Pe alergare și biclă, ce-i drept. Dar e suficient. Din păcate pentru mine, cel puțin la alergare, nu mă pot antrena la grup. Nici măcar cu bicla nu mi-e foarte bine, dar aici e mai ok. Și nu pentru că aș fi vreun antisocial, ci pentru la alergare ascult mereu muzică, sunt dependent de playlist, pentru că am și îmi urmez un ritm al meu care fluctuează destul de mult, mă destabilizează rău să trag după mine pe cineva sau să fiu tras. Problema e doar la mine, dar nici nu prea mai pot schimba lucrurile. Va trebui să mă adaptez. Oricum, mersi de mesaj.

      Reply

Share your thoughts Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • TikTok

ciprian muntele

Ai aici, în acest blog, rezultatul a ceea ce înseamnă munca, pasiunea, curiozitatea și bucuria mea într-o bucătărie. Eu sunt ceea ce s-ar putea numi un gurmand entuziast care doar a decis la un moment dat că vrea să scrie despre experiențele lui culinare.
Existența acestui blog a fost provocarea imensă care să mă oblige să evoluez continuu.
Nu sunt bucătar, nu am intenții să devin bucătar, nu am cunoștințele și priceperea unui bucătar. Îmi știu bine locul. Pot doar să-ți promit că ceea ce vei găsi în acest blog va fi bine testat și îndelung documentat. Că va fi gustos, deși poate uneori perfectibil.
Îți mulțumesc că ești aici, mai departe e treaba mea să te conving să și rămâi.

 

Categorii

  • BĂUTURI (3)
  • BLOG (6)
  • CĂLĂTORII / RECOMANDĂRI (32)
  • CARNE (56)
  • CIORBE (10)
  • CUPTOR (6)
  • DULCIURI (26)
  • ENDORFINE (17)
  • FĂRĂ CARNE (45)
  • FRUCTE DE MARE (5)
  • GRĂTAR (5)
  • GRĂTAR (2)
  • MIEL / OAIE (7)
  • ORGANE (7)
  • OUĂ (10)
  • PÂINE ȘI ALUATURI (17)
  • PASĂRE (23)
  • PASTE (7)
  • PEȘTE ȘI FRUCTE DE MARE (22)
  • PORC (26)
  • PROIECTE COMERCIALE (49)
  • REȚETE DE BAZĂ (16)
  • SFATURI (6)
  • SUPE (15)
  • TIGAIE (6)
  • VITĂ (15)
  • ZEMURI (26)
  • ZEMURI (4)

CIPRIAN MUNTELE

Ai aici, în acest blog, rezultatul a ceea ce înseamnă munca, pasiunea, curiozitatea și bucuria mea într-o bucătărie. Eu sunt ceea ce s-ar putea numi un gurmand entuziast care doar a decis la un moment dat că vrea să scrie despre experiențele lui culinare.
Existența acestui blog a fost provocarea imensă care să mă oblige să evoluez continuu.
Nu sunt bucătar, nu am intenții să devin bucătar, nu am cunoștințele și priceperea unui bucătar. Îmi știu bine locul. Pot doar să-ți promit că ceea ce vei găsi în acest blog va fi bine testat și îndelung documentat. Că va fi gustos, deși poate uneori perfectibil.
Îți mulțumesc că ești aici, mai departe e treaba mea să te conving să și rămâi.

Atenție, blog în permanentă construcție. Fiți vigilenți!

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • TikTok
  • Elara Pro by LyraThemes.com

Folosim Tehnologii de tip Cookie ce permit stocarea de informatii si/sau obtinerea accesului la informatia stocata in dispozitivul dvs. pentru a permite website-ului sa functioneze si pentru a personaliza continutul in functie de interesele si/sau profilul dvs., pentru a va oferi functionalitati aferente retelelor de socializare si pentru a analiza traficul pe website.

 

Cu ajutorul  GDPR Cookie Compliance
Despre fisierele de tip cookie

Folosim Tehnologii de tip Cookie ce permit stocarea de informatii si/sau obtinerea accesului la informatia stocata in dispozitivul dvs. pentru a permite website-ului sa functioneze si pentru a personaliza continutul in functie de interesele si/sau profilul dvs., pentru a va oferi functionalitati aferente retelelor de socializare si pentru a analiza traficul pe website.

 

Cookie-uri de functionalitate

Aceste fisiere de tip cookie trebuie sa fie active pentru o fucntionare corecta a site-ului.

Daca dezactivati folosirea acestor fisiere de tip cookie nu veti putea sa salvati preferintele voastre pentru acest site. Acest lucru inseamna ca la fiecare vizitare a site-ului va trebuii sa alegeti ce tip de fisiere cookie vreit sa folositi.

 

Fisiere cookie 3rd Party

Acest site foloseste Google Analytics pentru a colecta informatii anonimizate despre numarul de vizitatori pe site si cele mai vizitate pagini si articole.

Deasemenea acet site foloseste embeduri din platforma youtube.com pentru a va pune la dispozitie continut video. Aceste embeduri pot la randul lor sa plaseze fisiere de tip cookie.

Va rugam sa activati folosirea acestor fisiere de tip cookie pentru a putea inbunatatii functionalitatile site-ului in permanenta.

 

Va rugam sa acceptati fisierele de tip cookie strict necesare pentru functionarea corecta a site-ului.

Politica de Confidentialitate

Aceasta politica de confidentialitate descrie modul în care informatiile dvs. personale sunt colectate, utilizate si distribuite atunci când vizitati site-ul www.ciprianmuntele.ro

INFORMATII PERSONALE PE CARE LE COLECTAM

Când vizitati site-ul, colectam automat anumite informatii despre dispozitivul dvs., inclusiv informatii despre browserul dvs. web, adresa IP, fusul orar si unele cookie-uri instalate pe dispozitiv. In plus, pe masura ce rasfoiti pagini din site, colectam informatii despre paginile web individuale sau produsele pe care le vizualizati, ce site-uri web sau termeni de cautare v-au referit la site si informatii despre cum interactionati cu site-ul. Ne referim la aceste informatii colectate automat ca Informatii despre dispozitiv.

Colectam informatiile despre dispozitiv folosind următoarele tehnologii:

Cookie-urile sunt fisiere de date care sunt plasate pe dispozitiv sau pe computer si contin adesea un identificator unic anonim. Pentru mai multe informatii despre cookie-uri si despre modul de dezactivare a cookie-urilor, vizitati http://www.allaboutcookies.org.

actiuni de urmarire a „fisierelor de jurnal” care apar pe site si colectarea datelor, inclusiv adresa IP, tipul browserului, furnizorul de servicii Internet, paginile de trimitere / iesire si inregistarile de data / ora.

etichetele si pixelii sunt fisiere electronice utilizate pentru a inregistra informatii despre modul in care navigati pe site.

In plus, atunci cand efectuati o achizitie sau incercati sa faceti o achizitie prin intermediul site-ului, colectam anumite informatii de la dvs., inclusiv numele dvs., adresa de facturare, adresa de livrare, adresa de e-mail si numarul de telefon. Facem referire la aceste informatii ca informatii despre comanda.

Când vorbim despre Informatii personale in aceasta politica de confidentialitate, vorbim atat de informatii despre dispozitive, cat si de informatii despre comanda.

CUM UTILIZAM INFORMATIILE PERSONALE ?

Utilizam informatiile despre comenzi pe care le colectam, in general, pentru a indeplini comenzile plasate prin intermediul site-ului (inclusiv procesarea informatiilor dvs. de plata, organizarea transportului si furnizarea de facturi si / sau confirmari de comenzi). In plus, folosim aceste InformaTii de comanda pentru:

Comunicarea cu dvs;

In conformitate cu preferintele pe care le-ati impartasit cu noi, va vom oferi informatii sau materiale publicitare referitoare la produsele sau serviciile noastre.

Utilizam informatiile despre dispozitiv pe care le colectam pentru a ne ajuta sa monitorizăm potentialele riscuri (in special adresa IP) si, in general, sa imbunatatim si sa optimizam site-ul nostru (de exemplu, generand analize despre modul in care clientia nostri navigheaza si interactioneaza cu Site-ul si pentru a evalua succesul campaniilor noastre de marketing si publicitate).

IMPARTASIREA INFORMATIILOR PERSONALE & RETENTIA DATELOR

Cand plasati o comanda prin intermediul site-ului, vom pastra informatiile dvs. de comanda, considerate Necesare, pentru inregistrarile noastre, cu exceptia cazului in care si pana cand ne cereti sa stergem aceste informatii.

Impartasim informatiile personale considerate Necesare cu terte parti pentru a ne ajuta să procesam si sa livram comenzile dvs, asa cum este descris mai sus.

De asemenea, folosim Google Analytics pentru a ne ajuta sa intelegem cum clientii nostri utilizeaza Site-ul – puteti citi mai multe despre modul în care Google utilizeaza informațiile dvs. personale aici: https://www.google.com/intl/ro/policies/privacy/. De asemenea, puteti renunta la Google Analytics aici: https://tools.google.com/dlpage/gaoptout.

In cele din urma, putem sa va impartsim si informatiile dvs. personale pentru a respecta legile si reglementarile aplicabile, pentru a raspunde la o citație, mandat de cautare sau alta solicitare legala pentru informatiile pe care le primim sau pentru a ne proteja în alt mod drepturile.

DO NOT TRACK Retneti ca nu modificam practicile de colectare a datelor si de utilizare a site-ului atunci cand vedem semnalul Nu urmariti (DO NOT TRACK) din browserul dvs. In acest caz, se vor folosi doar informatiile Necesare pentru plasarea si procesarea unei comenzi, dar nu informatiile Statistice, Functionale sau de Marketing (profilare).

DREPTURILE TALE

Daca sunteti rezident european, aveti dreptul sa accesati informatiile personale pe care le detinem despre dvs. si sa cereti corectarea, actualizarea sau stergerea informatiilor dvs. personale. Daca doriti sa exercitati acest drept, va rugam sa ne contactati prin intermediul sectiunii: GDPR dreputurile consumatorilor.

In plus, daca sunteti rezident european, retineti ca va procesam informatiile pentru a putea indeplini contractele pe care le-am putea avea cu dvs. sau pentru a va urmari interesele legitime de afaceri enumerate mai sus.

SCHIMBARI

Putem actualiza din cand in cand aceasta politica de confidentialitate pentru a reflecta, de exemplu, modificarile aduse practicilor noastre sau din alte motive operationale, legale sau de reglementare.

CONTACTEAZA-NE

Pentru mai multe informatii despre practicile noastre de confidentialitate, daca aveti intrebari sau daca doriti sa faceti o plangere, va rugam sa ne contactati prin e-mail la adresa contact@ciprianmuntele.ro

Va rugam sa acceptati fisierele de tip cookie strict necesare pentru functionarea corecta a site-ului.

POLITICĂ PRIVIND FIȘIERELE DE TIP COOKIE

 

Site-ul ciocolatasivanilie.ro vă transmite această Notă de informare pentru a vă explica modul în care prelucrăm și protejăm datele  cu caracter personal.

Vă transmitem această Notă de informare la începutul interacțiunii noastre prin intermediul website-ului nostru.

1. Ce este un fişier cookie şi în ce scop este folosit?

Website-ul nostru utilizează tehnologia de tip cookie pentru a vă oferi un serviciu web mai bun. Datele stocate de fișierele de tip cookie utilizate pe website-ul nostru nu arată niciodată detalii personale în baza cărora să poată fi stabilită o identitate individuală.

Un fișier de tip cookie reprezintă un mic fișier text care este stocat și/sau citit de browserul dvs. web pe hard disk-ul dispozitivului dvs. final (de exemplu, computer, laptop sau smartphone) în funcție de site-urile web pe care le vizitați. De asemenea, fișierele de tip cookie fac interacțiunea dvs. cu site-urile web mai sigură și mai rapidă, deoarece acestea își pot aminti preferințele dvs. (de exemplu, autentificare, limbă), trimițând informațiile pe care le conțin înapoi la site-ul web originar (first-party cookie) sau către alt site web căruia le aparțin (third-party cookie), atunci când vizitați din nou site-ul web respectiv utilizând același dispozitiv final.

2. Cum puteţi controla fişierele de tip cookie

Vă puteți retrage consimțământul privind fișierele de tip cookie în orice moment. În acest scop, puteţi să blocaţi sau eliminaţi fişierele cookie fie prin intermediul setărilor browserului dvs. web sau prin utilizarea unor software-uri puse la dispoziţie de terți, sau urmând instrucţiunile specifice pentru categoriile de cookie din secţiunile următoare. In orice situaţie, pot apărea probleme legate de utilizarea anumitor părți ale site-ului web dacă dezactivaţi fişierele de tip cookie.

În cazul în care doriți să eliminați fișierele de tip cookie stocate pe dispozitivele dvs. și să configurați browserul dvs. web astfel încât să refuze fișiere de tip cookie, puteți să utilizați setările privind preferințele din browser-ul dvs. web. De  obicei, puteți găsi setările de navigare referitoare la fișiere de tip cookie în meniurile „Opțiuni”, „Instrumente” sau „Preferințe” din browserul web pe  care îl utilizați pentru a accesa website-ul nostru. În funcție de browserele web existente, pot fi utilizate mijloace diverse pentru a dezactiva fișierele de tip cookie. Pentru a obține mai multe informații, vă rugăm să vizitați website-ul browserelor dvs.:

  • Setări cookie în Internet Explorer – Internet Explorer;
  • Setări cookie în Firefox – Firefox;
  • Setări cookie în Chrome – Chrome;
  • Setări cookie în Safari – Safari;
  • Setări cookie în Edge – Edge;
  • Setări cookie în Opera – Opera.

Pentru a afla mai multe despre fișierele de tip cookie, vă rugăm să vizitați www.allaboutcookies.org sau să vedeți www.youronlinechoices.eu, care conține informații suplimentare privind publicitatea comportamentală și viața privată online.

3. Fișierele de tip cookie utilizate pe website-ul ciocolatasivanilie.ro

În baza funcției și scopului pentru care sunt utilizate fișierele de tip cookie, acestea sunt, de obicei, clasificate în următoarele categorii, pe care website-ul ciocolatasivanilie.ro le utilizează pe Website-urile sale:

  • Fișiere de tip cookie absolut necesare vă permit să navigați pe Website și să îi utilizați funcțiile de bază. De obicei, acestea sunt instalate doar ca răspuns la acțiunile efectuate de dvs. care echivalează cu o cerere de servicii. Aceste fișiere de tip cookie sunt indispensabile pentru utilizarea website-ului.
  • Fișiere de tip cookie privind funcționalitatea sunt utilizate pentru a vă recunoaște atunci când reveniți pe website-ul nostru și ne permit să vă oferim funcții îmbunătățite și mai personalizate, cum ar fi reamintirea preferințelor dvs.  Aceste fișiere de tip cookie colectează informații anonime și nu pot urmări navigările dvs. pe alte site-uri web. Perioada de expirare a acestor fișiere de tip cookie este de maximum 2 ani.
  • Fișiere de tip cookie analitice și privind performanța ne permit să recunoaștem și să numărăm utilizatorii și să colectăm informații despre modul în care este utilizat website-ul (de exemplu, paginile pe care un utilizator le deschide cel mai des și dacă utilizatorul primește mesaje de eroare de la anumite pagini). Aceasta ne ajută să îmbunătățim modul în care funcționează website-ul nostru, de exemplu, asigurând că puteți găsi ușor ceea ce căutați. Perioada de expirare a acestor fișiere de tip cookie este de maximum 2 ani. În ceea ce priveşte third-party cookies, perioada de expirare poate să varieze şi în unele cazuri poate depăşi 2 ani. Pentru mai multe detalii cu privire la această categorie de cookies, consultaţi Secţiunea 4 de mai jos.
  • Fișiere de tip cookie privind rețelele sociale vă permit să împărtășiți pe site-ul web activitatea dvs. pe rețele sociale, cum ar fi Facebook și Twitter. Aceste fișiere de tip cookie nu sunt controlate de către noi. Pentru mai multe detalii cu privire la această categorie de cookies, consultaţi Secţiunea 6 de mai jos.
  • Alte tipuri de fișiere de tip cookie care pot fi utilizate ulterior. Vă vom informa prin politicile noastre actualizate dacă sunt utilizate orice alte tipuri de cookies.

Vă rugăm să observați că website-ul ciocolatasivanilie.ro utilizează serviciile terțelor-părți pentru a obține informații cu privire la utilizarea de către dvs. a website-ului nostru pentru a optimiza experiența dvs. de utilizator. Aceste terțe-părți (inclusiv, de exemplu, furnizorii de servicii externe, cum ar fi serviciile de analiză a traficului web) pot, de asemenea, utiliza fișiere de tip cookie, asupra cărora nu exercităm niciun control.

 

4. Fișiere de tip cookie utilizate în scopuri statistice și pentru monitorizarea traficului web

Google Analytics

Website-urile noastre utilizează Google Analytics, un serviciu pentru analiza web, furnizat de Google. Google Analytics utilizează fișiere de tip cookie pentru a ajuta un anumit Website să analizeze modul în care utilizați respectivul Website. Informațiile generate de fișierele de tip cookie cu privire la utilizarea de către dvs. a Website-ului (inclusiv adresa dvs. IP)  vor fi transmise și stocate de Google pe servere care pot fi localizate în UE, SEE şi/sau Statele Unite. Google va utiliza aceste informații în scopul evaluării utilizării de către dvs. a Website-ului, elaborând rapoarte cu privire la activitatea Website-ului pentru operatorii Website-ului și furnizând alte servicii referitoare la activitatea Website-ului și la utilizarea internetului. De asemenea, Google poate transfera aceste informații către terți în cazul în care are această obligaţie conform legii sau în cazul în care acești terți prelucrează informațiile în numele Google. Google nu va asocia adresa dvs. IP cu alte date deținute de Google.

Puteți renunța la Google Analytics fără a afecta modul în care puteți vizita site-ul nostru web.

Informații detaliate cu privire la Google Analytics și protecția datelor cu caracter personal (inclusiv modul în care puteți controla informațiile trimise către Google) pot fi găsite la: https://policies.google.com/privacy/partners.

Pentru a împiedica monitorizarea prin acest tip de cookie, puteți instala un add-on pe browserul dvs. web (http://tools.google.com/dlpage/gaoptout).

5. Fișiere de tip cookie privind rețelele sociale

Pe website-ul nostru, terţe părţi care furnizează aplicaţii prin intermediul acestor  Website-uri pot plasa propriile lor fişiere de tip cookie în vederea monitorizării performanţei aplicaţiilor lor sau pentru a-şi personaliza aceste aplicaţii pentru dvs. De exemplu, atunci când distribuiţi un articol utilizând un buton de distribuire în reţelele de socializare (e.g., Facebook or Twitter) disponibil pe un Website, platforma reţelei de socializare asociată butonului respectiv va înregistra acest lucru. Pe website-ul nostru poate de asemenea să existe conţinut integrat („embedded”), de exemplu conţinut video al unor terţe părţi precum YouTube, şi, în acest caz, aceşti terţi pot să-şi plaseze la rândul lor propriile fişiere de tip cookie.

Asemenea fişiere de tip cookie nu pot fi accesate de website-ul ciprianmuntele.ro.

***

Ultima actualizare: 02 Septembrie 2021.

Putem actualiza această Politică din când în când și vă vom notifica orice modificare prin postarea noii variante pe Website-urile noastre. În cazul în care ne-ați furnizat datele dumneavoastră de contact și ne-ați autorizat să vă contactăm, vă vom anunța dacă modificăm această Politică în mod substanțial. Vă rugăm să consultați periodic această Politică pentru orice modificări.