budapesta culinară – 10 exemple de urmat

M-am dus cu multă foame în mine la Budapesta. Și nu vorbesc doar de foamea aia, deși probabil că asta se va înțelege din pozele de mai jos, cât mai degrabă de foame în suflet. Am stat patru zile în capitala Ungariei ca un câine hămesit care primește dintr-odată multă mâncare. Și crapă în el de parcă ar fi ultima oară când i s-ar întâmpla asta.

Recunosc, eu nu am fost până acum mai departe de Bulgaria. Și asta pentru mine e o altă povară pe care am dus-o destul de greu în viață. Nu e simplu să vezi, să trăiești și să visezi la lumea mare de afară doar din poveștile altora. Ce-i drept, am și muncit mult ca asta să se întâmple.

Teama mea viscerală de zbor m-a făcut întotdeauna să găsesc motivații foarte puternice pentru a evita orice călătorie mai lungă în afara țării. O teamă pe care de curând am reușit parțial să o înving. Probabil că așa o să și rămână, doar parțial.

Prima oară a fost să fie Budapesta. O ofertă Tarom în toamnă, am ales Budapesta dintr-o listă mai lungă cu orașe, fără o motivație anume, n-aveam repere concrete pentru capitala vecină, am tot auzit că e frumos, că merită și că trebuie mers măcar o dată-n viață. Dacă sunteți în aceeași situație, vă confirm și eu mai departe același lucru. Budapesta e a naibii de frumoasă, merită toți banii pe care o să vi-i ia pentru a fi văzută și trebuie mers de cât mai multe ori în viață. Pentru că un weekend, fie el și prelungit, va fi mult prea puțin.

Să vă spun mai întâi ce nu mi-a plăcut. Prima impresie a fost ușor devastatoare. Când am ajuns, zona în care urma să locuiesc, zonă ultra-centrală, era invadată de munți de gunoaie. Străzi întregi cu tone de gunoaie. A fost destul de evident că asta face parte dintr-o acțiune asumată, ceea ce s-a dovedit perfect adevărat a doua zi când totul a era strâns. Însă efectul a fost năucitor. Înțeleg că lucrul ăsta se întâmplă lunar acolo și, mai mult de atât, înțeleg că asta se întâmplă în mai multe țări europene. Eficient, într-adevăr, dar totuși horor. Dacă s-ar întâmpla și la noi așa ceva, probabil ne-am obișnui destul de repede. Dar tot mă bucur că obiceiul ăsta n-a ajuns și la noi. 

Nu mi-a mai plăcut că e plin de oameni ai străzii. În unele stații de metrou tabloul e de-a dreptul dezolant. Mi-a adus aminte de imaginile văzute anul trecut cu refugiații din Europa. La un moment dat am fost agățat de un băiet dispus să ne arate insistent cum să folosim un automat pentru bilete. Mi-a adus aminte de parcagii noștri.

Prima călătorie cu metroul, pe linia albastră, m-a cam destabilizat puțin. Abia ajunsesem, am dat peste un tren vechi, cam jegos, care a trecut prin niște stații suspect de urâte. (Lucrurile aveam să aflu că stau însă cu totul altfel pe linia galbenă, pe care vă și recomand să vă plimbați.)

Încă un lucru trist la vecini e faptul că și ei au făcut compromisul dublării emisiunilor de la tv. Am ajuns la concluzia că asta pleacă dintr-un soi de mândrie naționalistă. Nu doar la ei, ci la toți cei care fac asta. E doar o prostie fără margini, fără vreo legătură cu nevoile consumatorului. Sper ca noi să rămânem cât mai mult cu subtitrarea filmelor.

Și nu mi-a mai plăcut că am fost atât de neispirat încât să-mi pun vacanța în, probabil, cel mai friguros weekend din această iarnă. Bine, asta e exclusiv problema mea, dar tot neplăcut a fost. 🙂

Ce mi-a plăcut. Mâncarea, evident. 10 locuri vizitate, 10 experiențe fantastice, toate detaliate mai jos.

Apoi, un fapt ciudat la ungurii ăștia, un fel de handicap la nivel locomotor, în timpul deplasărilor cu mașina, setarea claxon se pare că le-a fost extirpată. Nu știu dacă oamenii sunt neapărat mai calmi decât noi, probabil așa am funcționa și aici dacă s-ar circula în condiții civilizate. M-aș muta într-un oraș mare doar și pentru liniștea din trafic.

Transportul în comun e dublat în limba engleză. Un alt detaliu care spune atât de multe despre viziunea acestor oameni asupra turismului. De asemenea, în magazine cam toată lumea vorbește engleza. Iar asta e foarte liniștitor pentru o țară în care oamenii folosesc limba maghiară pentru a comunica. E fascinant că ei reușesc să se și înțeleagă. În maghiară.

Peste tot pe unde am mâncat, bacșișul a fost inclus în nota de plată. E eliberator amănuntul ăsta.

Atât cât am apucat să văd, oamenii stau pe partea dreaptă a scărilor rulante. Eu credeam că așa ceva e doar o legendă.

Arhitectura e copleșitoare. Mai ales că e și multă. Dacă ajungeți aici, luați-vă timp și pentru a descoperi orașul la pas. Clădirile istorice, care vin una după alta, or să vă umple sufletul de bucurie.

Dunărea, la fel, e exploatată la maxim. Mi-a fost recomandată o croazieră, în special pe seară, e singurul lucru pe care îl regret a nu-l fi făcut în excursia asta. Un bun motiv să revin. O plimbare pe faleză e însă obligatorie, indiferent de vreme.

Mi-a plăcut atmosfera orașului, colcăie de turiști străini, iar asta îi dă Budapestei un aer foarte special. Magazinele, cafenelele, cofetăriile, restauranetele, servirea, totul e impecabil, cel puțin în zona centrală în care m-am învârtit eu.

Tot ce am văzut, mâncat, încercat zilele astea a venit exclusiv pe baza recomandărilor primite în mod direct. Le găsiți în postarea de aici. Și mai găsiți un articol bun aici. Și aici. Sunt recomandări bune de tot, puneți-le deoparte, or să vă prindă la timpul potrivit.

Bonnie Restro. Îl găsiți aici.
E singurul loc în care am ajuns fără să știu nimic despre el. Mâncare bună, însă detaliul aici cade pe cantitate. Am avut un burger, varianta small. Nu vreau să știu cum arăta varianta large. Aici a fost și prima întâlnire cu gulașul, a urmat o quesadilla cu brânză și legume, plus o salată de rucola cu un sos roșu pe care mi-ar fi plăcut să-l fac și eu, dacă aș fi știut cum. Locul nu e wow, dar dacă ajungeți seara târziu, s-ar putea să fie o opțiune foarte bună. Apropo, crâșmele acolo se închid destul de devreme. Bucătărie open, bucătari foarte tineri, mâncare bună cu atenție pe detalii, păcat că acasă hainele miroseau puțin a mâncare. Puțin cam tare. 

A table Madach 1. Îl găsiți aici.
Am ajuns la fața locului la ora 9.30. Am fost cam primii, la 10 era deja plin și lumea făcea cale întoarsă la ușă pentru că nu mai existau mese libere. E micuț și e perfect pentru micul dejun, dar și pentru un început de călătorie culinară prin Budapesta.
Recomand milles-feuilles, pentru iubitorii de cremă de vanilie. Însă vă rog eu mult de tot, nu-l mai comparați cu cremșnitul nostru. Sunt lucruri atât de diferite, iar faptul că ambele au multă cremă de vanilie (milles-feuilles poate avea mai multe tipuri de creme, dar acum ne referim la vanilie) nu înseamnă că sunt similare. E ca și cum ai spune că pizza e la fel și cu aluat, dar și cu felii de pâine, câtă vreme pui ce trebuie
Or să vă facă multe lucruri cu ochiul, o să vă placă mult, locul e bine cotat pe tripadvisor, are 5 stele, de fapt, doar și pentru asta și tot ar trebui să mergeți acolo din convingere.

Fakanal Restaurant. Link-ul e aici.
Când veți ajunge în Piața Centrală, pentru că veți ajunge, poposiți obligatoriu și la crâșma asta. Dincolo de experiența locului, vă recomand meniul cu gulaș. Sunt 3 porții, nu foarte mari, cu 3 feluri complet diferite ale acestui preparat. Asta e o bună ocazie pentru cei care cred că gulașul e de un singur fel, iar cel mai bun gulaș din lume e ăla pe care îl știu ei făcut de o doamnă în etate din inima Transilvaniei. Există zeci de tipuri de gulaș recunoscute oficial în gastronomia ungurească, opțiunea exclusivă pentru un anumit fel de gulaș ține doar de puținătatea experiențelor culinare. Iar asta e valabil nu doar pentru gulaș. Puține lucruri sunt atât de deranjante în aprecierea față de mâncare precum absolutismul pentru o anumită rețetă. Un subiect care merită dezvoltat separat. Revenind, în cele trei rețete de gulaș din meniu, una dintre ele mi s-a părut desăvârșită. Varianta cu spaetzle e divină. Suferi că se termină. Pentru mine e în top 3 lucruri încercate în toată experiența maghiară.

Costes Downtown. Îl găsiți aici, nu uitați să faceți rezervare.
O stea Michelin. Una dintre cele patru pe care ungurii le au în prezent. E varianta cea mai accesibilă ca preț, pentru două meinuri am plătit puțin peste 200 de euro. Însă a meritat pe deplin, o experiență care cred că mi-a schimbat puțin viața. Despre ce înseamnă servire, despre ce înseamnă gust, despre ce înseamnă vinuri de calitate și cum se potrivesc ele cu anumite mâncăruri. Au fost în total 6 oameni care au avut grijă de noi. Starterele, felul principal, vinurile, desertul, hainele, debarasarea, de toate astea s-au ocupat mica armată de oameni instruiți până la perfecțiune. Și nu a fost nimic exagerat aici, nu m-am simțit sufocat, nu am avut deloc impresia că aș fi copleșit de atenție.
Am mâncat cea mai bună și fragedă vită din viața mea. Cred că am întâlnit budinci mai tari decât friptura asta. Nu vreau să vă conving eu să mergeți aici. Asta ar trebui să fie o decizie exclusiv personală. Când oamenii au pretenții, devenim supect de diferiți. Aș vrea doar să punctez faptul că pentru mine experiența a fost peste așteptări. Și aveam așteptările destul de ridicate. Îmi pare rău că pozele nu sunt mai bune, însă lumina e foarte slabă acolo.

Gerbeaud Cafe. O găsiți aici.
Dacă sunteți băutori de cafea, mergeți în acest loc. Obligatoriu. Eu sunt consumator ocazional, adică amator, dar tot pot să spun din convingere că aici am băut cea mai bună cafea din viața mea. Însă nu doar pentru asta. Interiorul e grandios. O să plecați de acolo cu o stare de bine pe care o s-o mai căutați în viața asta.
Și da, ăla de mai jos e doboș tort. Unul foarte bun.

Fuego. Îl găsiți aici.
Am ajuns în locul ăsta fără să-mi fi propus, după două încercări eșuate la Bors BasztroBar. Un alt loc cu 5 stele pe tripadvisor și care mi-a fost recomandat insistent. De Bors Gasztrobar zic. Am eșuat pentru că era de fiecare dată foarte aglomerat, pentru că acolo e mâncare de tip street food și pentru că n-am vrut să îngheț la minus 9 grade cu sandwich-ul în mână pe stradă. Acum parcă-mi pare puțin rău, prea îl vorbește toată lumea de bine, dar poate că altfel n-aș fi ajuns la Fuego. Care-i peste drum de Bors.
Și revenind la Fuego, asta e o rotiserie cu multă lume, dar și mai multe mese. Aici o să și găsiți loc. Dacă o să-mi fac vreodată o crâșmă, să știți că sunt mari șanse ca ea să semene cu ce am găsit la Fuego. Carne de pui gătită meseriaș la rotisor, cu multe codimente, cu sosuri excelente, dacă prinzi un vad bun, nu prea ai cum să dai greș cu așa ceva.
Dacă ajungeți aici, și nu văd vreun motiv pentru care nu ați ajunge, musai să încercați sosul cu afine și paprika. Și cartofii casei.

Mazel Tov. Îl găsiți aici.
E în partea evreiească a Budapestei, o zonă care merită ea însăși o vizită separat.
Puteți face rezervare sau puteți să așteptați la intrare până când se va elibera o masă. Sunt multe și aici, probabil n-o să stați foarte mult. Eu am așteptat cel mult 10 minute. M-am simțit tare bine și foarte răsfățat, am dat peste un ospătar care și-a permis să-mi deturneze alegerea la vin, considerând că mă dusesem pe o pistă falsă. Și bine a făcut. Dacă aș merge mâine în Budapesta pentru două ore, aș face tot posibil să ajung din nou aici pentru supa marocană cu linte și năut. Te dai cu capul de masă fără să înțelegi exact de ce faci asta. Festival de arome, însă grijă mare că e cu coriandru. Știu că unora le ies bube pe creier de la planta asta. Să nu ziceți că n-ați știut.

Espresso Embassy. E aici.
Foarte recomandată cafenea, am băut doar o cafea cu două croissante. Bune ambele, dar locul nu mi-a zis mare lucru. Nu înseamnă că m-am simțit aiurea, dimpotrivă, să zicem că într-o cafenea pe care mi-aș face-o eu nu ar exista scaune la o masă înfiptă într-un perete.
No pics.

Stand 25 Bistro. Îl gasiți aici.
Când veți ajunge aici, o să înțelegeți foarte mult din perspectiva pe care o au maghiarii asupra locurilor cu mâncare. Stand 25 e chiar un stand într-un mall gastronomic.
În afară de desert, care nu e chiar punctul forte al locului, mâncarea a fost excelentă. Cu încă un gulaș pe care eu l-am considerat perfect.

Da, știu, e cam multă perfecțiune de-a lungul textului meu, însă chiar așa am și perceput eu experiențele culinare, pe unele dintre ele. Oamenii ăștia chiar știu să facă mâncare. Iar Budapesta chiar e o destinație culinară. Adică locul ăla în care mănânci și vrei să revii. Ceea ce la noi… Sau nu, hai mai bine să vă mai arăt niște poze de prin Budapesta.