Mi-a luat cinci zile, atât. Ajunsesem pe la jumătatea traseului când mi-am sunat soția acasă și i-am spus. A fost ca o spovedanie momentul ăla, am dat tot dintr-o dată, ca pe un lucru pe care îl ții pe suflet, care te apasă, de care vrei să scapi și care odată rostit cu voce tare avea să-ți aducă liniștea. Doar că în cazul ăsta, liniștea care a urmat a fost extrem de relativă.
I-am spus că în viața asta, nu știu când, dar la un moment dat, cândva, voi pleca pe ViaTransilvanica. E decizie finală.
Probabil pentru că știe ce poamă are acasă, mi-a zis că se aștepta la vestea asta, că se bucură pentru alegerea mea și că, iar asta a fost cu adevărat liniștitor pentru mine, mă susține.
O mică inițiere pentru cei care nu știu ce e ViaTransilvanica.
Teoretic, e un drum de 1400 de km prin România. Practic, ar putea fi cel mai greu, cel mai spectaculos, dar și cel mai de ajutor drum pe care îl vei fi făcut vreodată prin mintea și sufletul tău.
Traseul pornește de la Putna și continuă de-a lungul a 1400 de borne, înfipte, desigur, dintr-un kilometru într-altul. Ai să știi că ai ajuns la final abia când ai să vezi Dunărea. Acolo, în Drobeta-Turnu Severin, e borna cu numărul 1400. Și poate cel mai important, e un drum care se face la pas. Bicicleta sau mașina sunt opțiuni complementare.
Evident, ăsta e un traseu pe care îl poți parcurge în 3 forme. Pe bucăți și pe săritelea, ceea ce mi se pare perfect viabil, poate fi un pretext bun pentru turismul la firul ierbii, prin care poți să descoperi locuri noi din România, poate fi făcut integral pe segmente, în timp, sau poate fi făcut integral, cap-coadă, dintr-o bucată. Caz în care pregătește-te pentru un concediu de vreo două luni. Cam asta ar fi media. Și de fapt cam de aici pleacă marea provocare. E la limita imposibilului să găsești fereastra asta de timp, de aproape opt-nouă săptămâni, în care să te rupi definitiv de lume, de lumea ta de proximitate, ca să te poți cupla în totalitate și exclusiv la lumea de afară. Iar la întoarcere să fii sigur că nu rămâi fără job, iar acasă nu dormi pe preșul de la ușă. Asta în cazul în care mai găsești preș.
Recunosc că mă interesează doar varianta a treia, tocmai de-aia nici nu merg mai departe cu planurile acum. În momentul ăsta al vieții mele, din perspectiva resurselor organizatorice, ViaTransilvanica e la limita imposibilului. La nivel de intenție, adică resurse fizice și emoționale, traseul ăsta l-aș face începând de mâine.
O călătorie de asemenea dimensiuni ar trebui să fie rezultatul unei decizii foarte intime. În care știi exact ce urmează să faci, de ce vrei să faci, cât poți să faci și în care îți asumi totul. De la logistică până la riscurile inerente care vin la pachet.
Pentru cine vrea să aprofundeze povestea asta, am să las mai jos o serie de linkuri. Ar putea fi un început bun.
Am să pun însă mai întâi în context scurta mea existență de zece zile pe ViaTransilvanica.
S-a întâmplat în vară, în cadrul proiectului Zi de România, susținut de Cronicari Digitali și Raiffeisen Bank, proiect care a avut ca intenție asumată descoperirea bornelor nevăzute de pe ViaTransilvanica. Borne care au însemnat peste 50 de obiective de patrimoniu și care au dus în final la realizarea primei monografii digitale a Via Transilvanica.
Rolul meu aici a fost acela de observator culinar. Sau și mai exact, de observator-degustător, că dacă rămâneam doar la observație, cred că m-aș fi ales doar pozele drăguțe și cam atât. În final, am scris în trei articole despre experiența gastronomică de pe Via.
- Ce, cât, dar mai ales cum mâncăm bine pe ViaTransilvanica:
https://cronicaridigitali.ro/gastronomie/amazonul-gastronomiei-via-transilvanica/
- Unde am mâncat cel mai bine pe ViaTransilvanica:
https://cronicaridigitali.ro/gastronomie/bubuind-de-fericire/
- Ce mi-a plăcut cel mai mult din ce am mâncat pe ViaTransilvanica:
https://cronicaridigitali.ro/gastronomie/lichiul-de-saschiz-by-doamna-daniela/
Și de fapt, ăsta ar cam fi doar începutul finalului, pentru că eu de acolo am venit și cu niște rețete pe care am să le urc și aici, pe blog.
Dincolo de experiențele mele, recomand următoarele surse despre acest proiect.
- Un articol care explică în mare proiectul ViaTransilvanica, de la vis la realizarea lui:
- Site-ul oficial:
https://www.viatransilvanica.com/
- De pe site-ul oficial recomand secțiunea Ghidul Drumețului, care include un PDF cu toate informațiile utile, punctual, pe zile și locuri, de-a lungul traseului.
https://www.viatransilvanica.com/ghid
- De asemenea, recomand grupul de Facebook dedicat acestui traseu, unde constant oamenii deja împărtășesc acolo din experiența directă:
https://www.facebook.com/groups/242101223702139
- Las la final, pentru detalii și savoare, o secțiune de web dedicată primei monografii digitale a Via
Transilvanica. Aici poti să citești o serie de povestiri, ai și fotografii sau video despre Oamenii pe
care îi poți vizita pe drum, Arhitectură, Natură, Meștesuguri, Istorie, Comunităti Etnice și
Gastronomie, toate generate de experiențele noastre directe de pe Via.
Ce frumoş ai povestit şi ce fotografii cu suflet, mulţumesc pentru imagini.
Mi se pare că şi oamenii pe care i-ai întâlnit sunt acele persoane cu care poţi sta la poveşti și chiar visa împreună. Intenţionez să fac şi eu măcar o parte din acest trase. Eu zic să ne bucurăm de această „Via Transilvanica”, să mergem, să vizităm. Mergeți oameni buni cu familiile dumneavoastră pe acest traseu-școală de turism activ.
Multă sănătate tuturor şi putere!
No asta-i cea mai tare firgura de om pofticios https://cronicaridigitali.ro/wp-content/uploads/2021/09/1-10.jpg