pancakes cu cel mai bun sos din lume. sos caramel

Din punct de vedere jurnalistic, rețeta asta de clătite americane e fix cum trebuie să fie, are cele trei surse credibile și verificate în prealabil, ulterior testate și de oameni cu capul limpede, dar stomacul gol. După ce le-am desăvârșit cu sosul ăla de caramel, am decis că măcar o dată-n viață orice om normal la cap și stomac ar trebui să încingă o tigaie și să dea pe print măcar vreo 10-12 pufoșenii de-astea. Nu vă pierdeți în detalii pentru început, mergeți pe calea bătătorită și urmați fix instrucțiunile de mai jos. Totul e simplu și de efect. Și bun. Vive l’Amérique!

INGREDIENTE

Pancakes
– 225 de grame de făină albă
– un pliculeț praf de copt
– o linguriță de zahăr
– două ouă bătute
– 30 de grame de unt – topit și apoi lăsat la răcit
– 300 ml de lapte
– sare, o pișcătură

Sosul de caramel
– 100 grame de zahăr tos
– 100 grame de unt – 82% grăsime
– 150 de ml de smântână lichidă pentru frișcă, de-aia grasă, 30% grăsime

Luați un castron mare – el e Marele Castron al casei – și un tel, mai întâi amestecați ingredientele uscate – făina, praful de copt, zahărul și sarea. Apoi, într-un alt vas, separat, amestecați ingredientele lichide, adică ouăle, laptele și untul topit și ulterior răcit, după care faceți unirea cea mare cu molozul rămas în așteptare în Marele Castron. Și bateți. Și amestecați. Și iar amestecați. Cu drag, cu răbdare, cu telul.
Când v-ați asigurat că tot ce-i în Marele Castron a rămas fără cocoloașe, luați un polonic și de aici încolo ascultați-vă instinctul. Clătita n-ar trebui să aibă mai mult de 10-12 cm în diametru. Cum vă dați seama de dimensiunea corectă? Din ochi. Sau găsiți și voi o ruletă prin casă ori un centimetru dintr-ăla de hârtie. Cam dubios, dar eficient. Mi-au ieșit în final 12 bucăți, două au intrat în marja de eroare, adică le-am halit înainte să ajungă la sfânta îmbălsămare cu sosul de caramel.

Și că tot veni vorba de sos. Concentrați-vă, ce urmează e foarte simplu, dar mai ales poate fi complicat dacă vă stă mintea la alte prostii. Într-o oală de inox am pus zahărul și untul la topit, în același timp. Foc mediu. Nu vă dau timpi, din nou insist să vă folosiți instinctul. O rugăminte am, totuși, nu folosiți lingură de lemn la amestecat, nu întrebați de ce, doar credeți-mă pe cuvânt. Și nici de plastic, Doamne feri! Una normală, de inox, e foarte bună.
Lăsați să fiarbă pasta aia până când ajunge la culoarea ochilor Zorei. Ăștia. Acum e momentul să turnați smântâna de gătit pe care ați încălzit-o și pe ea, separat, înainte. Puneți totul înapoi pe foc și amestecați. O să bolboroseacă, așa că fiți cu mare băgare de seamă. Nu vreți zahăr fierbinte caramelizat pe mână. Niciodată. Mestecați în continuare încetișor pentru a încorpora bine sosul ăla, scopul e să adunați tot caramelul de pe oală și să-l integrați în absolut. Vreo 2-3 minute, cam așa.

Faceți pe o farfurie turnulețul foamei cu clătitele alea, turnați caramel, așezați peste ele felii de banane și presărați artistic niște fulgi de migdale pe care i-ați tras înainte foarte rapid în tigaia încinsă, uscată și curată. Dacă nu luați măcar 100 de like-uri la poza finală, aia e. Da’ eu zic că luați.