Cred că lumea asta în care trăim s-ar schimba semnificativ dacă fiecare om ar fi obligat (ştiu, e un cuvânt neplăcut) să intre la un anumit moment al vieții sale într-un program de reabilitare în ceea ce priveşte atitudinea față de mâncare. Ca la armată. Două săptămâni, măcar o dată la vreo trei ani. Prima săptămână să fie una la limita postului negru. Apoi, a doua săptămână, porții mici de mâncare. Din toate, dar puțin. Câte puțin. Nu ştiu dacă aşa oamenii ar deveni mai buni, dar tind să cred că ar deveni mai atenți. Şi mai corecți față de ceea ce mănâncă. Şi mai ales cât.
Mă gândeam la scenariul ăsta – aparent imbecil şi complet nepopular – în timp ce vorbeam cu un prieten despre bucuria de a mânca în studenție. Despre fericirea aia colosală a cartofilor prăjiți la reşou. Înecați în mujdeiul de usturoi. A dispariției unui lot întreg de zacuscă între două respirații. Zacuscă trimisă de acasă de către părinți pentru (în capul lor) urmatoarea săptămână. A ouălor ochi cu roşii şi mărar. Mic-dejunul campionilor tocilari care n-au ei timp de toate fandoselile unuia care e pasionat de gătit. Sau doar pentru că atât au avut bani.
Însa a mânca simplu nu exclude bucuria fluturilor din stomacul gol. Poți să pocneşti de fericire după două vinete coapte corespunzător, cu ceapă şi ulei. Sau nişte şuncă uşor afumată cu boia şi usturoi.
Pe câtă de complexă e discuția asta, pe atât de simplă e rețeta oaselor cu măduvă la cuptor. Pe care o să mă concentrez acum.
Cea mai complicată etapă e găsirea unor oase potrivite. Cel mai probabil veți găsi prin vreo măcelărie de cartier. La Obor, spre exemplu, am găsit (doar) întregi, mi le-a tăiat un nene cu satârul, nu mi-au plăcut, le-am pus la supă stock. Apropo, și de acolo puteți extrage măduva, doar că asta la cuptor e mai bună, totuși.
Cum ziceam, ideal ar fi să găsiți inele de oase, gata tăiate. Nu doar că vă va face munca mai ușoară la scobit, dar mai mai contează și cum arată, mai ales dacă aduci oameni la masă. Și aduci, că ar fi păcat să ții doar pentru tine.
Tot ce trebuie să faci e să dai oasele astea la cuptor pentru vreo 30 de minute. 230-250 de grade ar trebui să fie suficiente.
Sunt două variante pe care le știu eu și care merg a fi consumate. Cu usturoi sau cu hrean. Pentru mine, diferența e majoră, în sensul că hreanul câștigă detașat. Dacă nu e hrean, merge și cu usturoi făcut la cuptor. Dar ar fi păcat să nu existe hrean. Care oricum el ar merita să-i dăm mai multe șanse în viață, din princpiu.
Și încă două sfaturi și cu asta gata, închei. Folosiți pâine prăjită pentru uns, în primul rând, peste care ungeți nu foarte multă măduvă, în al doilea rând. E o mâncare, cum să zic eu, excesiv de consistentă. Și tare, tare bună.
ne aflam intr-o zona gen „carciumioara langa carciumioara” din Paris, aproape de Montmartre, unde am servit acest „os du moelle”… a fost adus la masa chiar de catre cea care il preparase: o frantuzoaica trupesa, trecuta de 60 de ani si extrem de zambareata…. portia consta intr-un os lung, de vreo 15-20 cm taiat pe longitudinala, dar inainte de a fi preparat, intrucat ambele parti de maduva aveau un fel de crusta crocanta deasupra; a fost servit cu felii de paine calda, unse cu usturoi si verdeturi si cu un pahar…. cred ca au fost chiar doua… de cabernet. ma bucur ca mi-ai reamintit de asta, acum… merci !
Si unde le gasim gata inele totusi?:D
Recomand Mircea Măcelaru. O să te bucure mult ce o să găsești acolo. Dă o căutare pe net.
Mircea Măcelarul la 1 mai, măcelăria arabeasca de lângă Lidl Crângași (genială), măcelăria de la Trapezului. Gata inele sau cereți și vi le vor tăia cu circularul.
Ar trebui să-mi pun like-uri la comentarii. 🙂
E delay la comentarii. Al tău nu era când am postat eu 🙂
Eu iau tot timpul de la Mega-Image (alea care au contract cu Angst). Cele pe care le știu sunt 1. la blocul Eva, pe Magheru, și 2. pe Mendeleev 9 sau 11, Piața Amzei.
Suna prea bine. O sa se bucure sotul meu cand o sa-i propun sa facem reteta asta.
Seul bémol (vorba francezului): in loc de poza cu oasele scoase din cuptor as fi preferat sa vad una cu pasta propriu-zisa intinsa pe o felie de paine.
Întâmplarea a făcut că am avut niște prieteni la mine atunci. Ne-am luat cu gustatul, am tot încercat combinațiile să văd care e cea mai bună, am uitat de poze. 🙂
🙂 Important e ca v-ati bucurat. Abia astept sa vad ce mai pui la cale in bucatarie si nu numai.
Bai mi s-a facut o pofta si-un dor de piata si macelarii de nu mai am stare pe scaun!!! De cand am nascut si m-am si intors la job, treaba cu „shoppingul” la piata, la macelarii, la magazinase cu chestii deosebite s-a cam schimbat in „fac lista si merg la Carrefour”. Pentru o indragostita de gatit si mancare, cum sunt, simt ca ma insel pe mine insami cu Carrefouru’ asta :)) Domnu’ Muntele, tot respectul meu pentru felul in care scrieti. Imi aduceti putin aminte de Hadean, si el are un stil asemanator prin care-si descrie retetele, iti vine sa aleri acasa si sa aprinzi cuptorul, nu alta :)) Multa bafta!
Dacă zici că-ți plac măcelăriile, Mircea Măcelaru e un loc foarte fain, de acolo am luat oasele, dar merită o vizită pentru tot ce-i acolo.
Recunosc ca la cuptor nu am mâncat, dar vine pachetul sâmbătă și încerc 🙂 Și ai dreptate, hreanul e cel mai bun. Uff acu mi e pofta și de niște rasol de vita cu hrean. Mi ai făcut meniul pt weekend end ul asta.
eu am gasit la Auchan dar trebuie sa recunosc ca a fost o intamplare rarisima, adica am gasit o singura data oase de vita taiate rondele. inelele cu maduva le-am facut la cuptor iar capetele le-am pus la ciorba de burta. doua dintr-o lovitura!! si ambele delicioase!!