Că nici nu știu cu ce să încep, nu-i ușor să scrii despre salata de vinete, așa că am să sar direct la concluzie. Previzibil, câștigă grătarul. Făcut afară (sper), la cărbuni.
Am avut curiozitatea asta să văd singur care-s diferențele dintre cărbuni și flacăra aragazului, dacă ele chiar există. Am pus în același timp două vinete pe grătarul din curte, alte două pe tabla încinsă pe aragaz, mi-am desfăcut un cico (încă nu beau alcool) și am făcut cărare între cei patru stabilopozi.
La final, le-am întins în aceeași cantitate de ulei, puțină zeamă de lămâie, ceapă și un cățel de usturoi. Și sare. Și pâine proaspătă. Și cel mai important, FĂRĂ ma io ne ză. Știți ce a însemnat asta pentru mine? Revoluție, asta a însemnat! A fost pentru prima oară în viața mea când am gătit salata de vinete fără maioneză. Și partea teribilă abia acum vine. Au fost delicioase.
Am renunțat la maioneză pentru că am pus experimentul înaintea gustului. Am vrut să le păstrez cât mai aproape de gustul lor natural, fără să inhib aroma de fum din timpul arderii.
Pentru mine, câștigătoare a fost salata de vinete venită de afară, de pe cărbuni. Nu sunt niște diferențe spectaculoase, dar, puse una lângă alta, te prinzi imediat că-s din filme diferite.
Și s-a mai întâmplat ceva în premieră în viața mea. Ceva ce n-o să uit niciodată. Lângă vinetele alea de pe grătarul încins, am trântit și niște ardei. Din care a ieșit o salată de ardei. De-aia clasică, ulei, oțet, sare. Ardei pe care i-am combinat cu salata de vinete. Frățioare, dar eu în ce beznă am putut trăi până acum? Evident că salata de vinete cu roșii sunt mâncarea lui Dumezeu. Dar tocmai am descoperit că salata de vinete cu salată de ardei copți sunt însuși Dumnezeu! Ferească, în ce hal au putut să fie de bune!
Cu roșii, cu ardei, cu maio, cu o salată de vinete toți suntem datori. Așa că lucrurile se fac în felul următor.
Vinetele se coc, se curăță, se lasă la scurs, se toacă, se amestecă uleiul, ceapa, usturoiul, sare și ce simplu să fie asta tot. Nu, nu e.
Vinetele, vreo 4 bucăți, se pun la copt până coaja lor e arsă cât mai uniform. Aveți încredere în cuvântul “arsă”. Când sunt gata, se sparg vinetele pe lungime cu un cuțit ceramic sau o furculiță de lemn pentru a lăsa zeama din interior să se scurgă. Cât mai mult lemn, e una dintre regulile pentru salata de vinete. Încălcarea ei aduce ghionion, igrasie în baie și furnici în bucătărie. Nu vă jucați cu așa ceva. Vinetele se curăță cât mai repede din momentul în care sunt luate de pe foc, niciodată sub/în apă, apoi se lasă la scurs pe un tocător înclinat, într-o strecurătoare de plastic sau pur și simplu într-un castron, poate fi de plastic, lemn, sticlă. Și acum să lămurim puțin treaba asta cu metalul. Legenda spune că vinetele + metal = oxidare. N-am încercat, n-am riscat, probabil că puse într-o strecurătoare de aluminiu, spre exemplu, s-ar putea să dea niște chimie nefavorabilă.
Perioada în care vinetele trebuie lăsate la scurs ar trebui să fie de cel puțin o oră. Chiar două. Salata de vinete nu e chiar mâncarea pe care să o pregătești rapid pentru niște prieteni care vin în vizită. Și mai durează, că nu se termină lucrurile așa ușor.
După ce s-a eliminat toată zeama aia amară din ele, vinetele se pun la tocat cu un cuțit dintr-ăla de lemn, făcut special pentru așa ceva. De atâtea ori l-ai văzut prin piață, de atâtea ori te-ai întrebat dacă să-l iei, uite că i-a venit timpul. E bun și poți să-l lași la nepoți, e clar că nu va fi chiar piesa ta de rezistență în bucătărie.
(Pauză: Dacă nu e cuțit de lemn, folosește fără probleme un cuțit obișnuit, rezultatul va fi același.)
Toacă bine, de câteva ori, ca părintele Veniamin care bătea toaca. Pune salata în castron, toarnă ulei fir, recomand din toată inima uleiul de floarea soarelui, și amestecă bine, cu forță, cu un linguroi de lemn. La măcar vreo două kile de vinete (vorbim de alea cântărite cât încă sunt luate de pe tarabă, nu știu exact care-i cantitatea cu care o să te alegi după curățare) ar trebui să pui măcar 100 de grame de ulei, poate mai mult, poate mai puțin, de-aia zic, toarnă fir, amestecă, mai gustă din când în când și decide singur cât ulei ai să dai pe gât.
Pune și zeamă de lămâie după gust. Nu exagera însă, ia-o încetișor, potrivește lămâia după gustul, chipul și asemănarea ta.
Pune ceapa tăiată mărunt, cel mult o ceapă medie, pune și cățelul de usturoi zdrobit sub cuțit și apoi hăcuit în mii de bucăți, dă-i cu sare, iar în momentul ăsta ia-ți repede o oglindă, uită-te la ea și minunează-te de ce zâmbet mare și tâmp ai.
Doar că, surpriză, încă nu ești gata. Urmează și ultima regulă pe care dacă o încalci, nu doar că te alegi cu igrasie și furnici, dar un vecin o să pună manele în următoarele 24 de ore și eu chiar cred că nu meriți necazul ăsta, mai bine eviți și lași salata de vinete la frigider. E ca la salata boeuf, caldă și rece sunt două mâncăruri diferite. Asta e tot.
Aoleu, ba nu! PÂINEA! Dacă nu e proaspătă, ți-ai bătut joc de toată munca ta.
Roșii coapte și cu gust sau ardei copți? De aici încolo, se pare că voi avea o mare dilemă în viață.
Data viitoare vine și varianta cu maio, restabilim echilibrul.
1.Vinetele se coc pe flacara aragazului, pe un gratar
2. Zeama de lamaie mai bine nu
3. Am avut ocazia sa mananc vinete batute intr-o conserva de tabla, de atunci sa nu mai aud de metal la vinete
Vinetele se coc ȘI pe flacăra aragazului. Iar zeama de lămâie, mai bine, după gustul fiecăruia.
aproape ca nu pot sa cred ca n-ai mincat salata de vinete fara maioneza pina acum:)))….aia e adevarata salata de vinete…nu am incercat pina acum cu lamaie si usturoi, dar in rest subscriu la tot – curatate fierbinti, lasate la scurs pe un fund de lemn, tocate cu tocatorul special de vinete (mamaia mea nu-l folosea la altceva), frecate cu ulei si drese cu ceapa taiata marunt, marunt….si paine calda pe vatra (cei de-o varsta cu mine stiu ce vreau sa spun)….super!!!
Fără maio am mai mâncat, pe la alții, doar că n-am făcut eu. Sunt ultras vinete cu maio. 🙂
Incearca o data sa pui uleiul încins.
Din păcate nu prea poti sa-l pui fir si nici nu poti estima cat sa pui la încins. Salata devine fermă si se deschide la culoare, ca la maioneză.
De lămâie, nuș’ ce sa zâc, dar cu juma’ dă gură, am sa incerc.
Nu pun maioneza in salata de vinete nici moarta, are maioneza treaba ei in alte chestii, dar nu in vinete, e pacat sa schimb gustul acestei salate. Daca metalul este inox, vinetele nu au nici o problema, vezi ce ai spus despre folosirea unui cutit obisnuit la tocat. Am folosit linistita strecuratoare de inox la scurs, nu si-au schimbat nici culoarea, nici gustul.
Din punctul meu de vedere, salata asta este despre vinete coapte direct pe flacara pana se ard, curatate FARA APA, la 1 minut de cand le-am luat de pe foc, am degete de azbest, scurse, frecate bine cu sare neiodata si ulei de floarea soarelui si mancate cu paine calda sau prajita. Uneori pun si ceapa, uneori nu, incearca si fara, sa vezi ca sunt chiar mai bune, gustul e pur. Usturoiul nu exista, pentru mine e blestem in salata asta. Iar langa, o rosie mare si zemoasa, cu sare si un strop de ulei de masline si niste ardei copti cu tot cu zeama lor. Unul din lucrurile minunate ale verii, altfel de canicula m-as lipsi.
Cred ca ai pornit foarte multe pasiuni cu aceasta reteta simpla, dar mancarea lui Dumnezeu, cum spui tu 🙂
Eu o fac mereu fara maioneza si cu zeama de lamaie, doar ca recomand ulei de masline. Si chestia cu ardei copt, ohooo… atunci e next level 😀
Pe de alta parte, cand vreau sa-mi mint jumatatea mai pofticioasa care le prefera cu maioneza, amestec si un avocado copt bine si facut pasta. Works like a charm 🙂
Ah! Si daca dupa ce le-ai racorit la frigider, ai gata si paine ta fara framantare, well… 😀
Salata de vinete cu maioneza e un furculision. Desi cine face asa ceva jura (sau baga mana-n foc) ca stie reteta de la mama, de la bunica, povestea e mai recenta si adaptata dupa metoda „las’ ca stiu eu cum e mai bine”.
Asadar, prin anii ’70 (pana-n ’75 sigur) intr-un almanah al revistei Flacara au aparut cateva retete extrase din cartea „Sophia Loren – In cuccina con amore, 1971”.
Reteta suna cam asa: se coc vinetele pe foc, se curata, scurg, toaca bine si, reci, se amesteca cu o cantitate (abundenta, in original) de maioneza. Maioneza = galbenus, sare, ulei. Se potriveste de sare si se mai adauga ceapa tocata fin (eu prefer data pe razatoarea mica, cel mult o jumatate de lingurita.(Am asistat oripilat la prepararea unei maioneze pentru salata de vinete in varianta romaneasca, maioneza facuta cu mustar (stii, asa nu se taie sigur!). Asociind in gand vinetele cu mustarul m-au lovit herpesul si indigestia). Revenim. Se da la frigider. A doua zi, pe felii de paine prajita, peste un strat generos de amestec (sa nu-i spunem salata de vinete cu maioneza!) se pun, dupa gust, cateva fileuri de ansoa in ulei. Alaturi un vino frizante bine racit.
De aici si pana la a noastra salata de vinete cu maioneza e o distanta cam mare.
Incercati, va recomanda cu caldura!
Dan, recunosc că am citit de două ori mesajul tău, am înțeles clar că refuzi ideea de muștar în maioneză. Dar tot nu m-am prins dacă e ok sau nu cu maio în salata de vinete.
E foarte OK dar, spun eu, in varianta originala, verificata de mine, adica cea a Sophiei Loren. Doar vinete si maioneaza – scuzati, nu. In plus, maioneza inseamna doar galbenus, sare ulei. Mustar era „o masura de siguranta” pentru gospodinele de dinainte de 1990. Dar asocierea mustar (chiar in maioneza!) – vinete, nu suna ciudat?
Am uitat un detaliu important!
Doua oua fierte rascoapte, maruntite ca bobul de piper, se adauga impreuna cu maioneza.