piept la cuptor. cam de porc, cu dulceață de ardei iute

Ceea ce trebuia să fie aici cea mai frumoasă poză cu coaste la cuptor din istoria internetului, a ieșit în cele din urmă cea mai bună friptură de piept de porc pe care am făcut-o eu vreodată. Sau poate pentru că n-oi fi făcut eu chiar atât de multe fripturi la viața mea, și asta e posibil. Dar vă asigur că a fost fragedă, suculentă, aromată până în măduva ei de friptură cu șoric, carne grasă, macră, os și iar macră. Așa că follow me, că nici nu știți ce pierdeți.

Ar fi trebuit să fie, cum ziceam, coaste, în sensul în care eu acasă am citit inițial 284 (de mii) de rețete cu coaste la cuptor, apoi am plecat convins până la hprmrktul de peste drum să le iau, n-aveau, așa că m-am descurcat și eu cum am putut, iar ce am putut a fost doar o bucată frumoasă de piept de porc cu tot cu șoric, pe care am pus-o la marinat de cu seară, am chemat a doua zi niște prieteni care au leșinat și au înviat și ne-am iubit apoi creștinește ca frații. Le-am dat să bea și țuică, a fost bine.

Apropo, pentru coaste la cuptor apasă tasta 1.

INGREDIENTE:
– 1,5 kg piept de porc – cu șoric, se poate și fără, se poate și mai puțin un kil jumate, evident, asta e mai mult varianta pentru musafiri.
– 50 de grame unt pentru masaj, să fie la temperatura camerei, adică moale
– 6 căței de usturoi
– 2-3 linguri ulei de măsline
– două lingurițe vârf cu muștar
– două lingurițe vârf cu pastă de tomate
– două lingurițe vârf de boia afumată
– două lingurițe cu scorțișoară
– două linguri cu miere de albine
– zeama de la o lămâie
– două-trei-patru-cinci linguri de vin alb, sec/demisec
– 10 frunze de salvie
– trei-patru lingurițe cu dulceață de ardei iute (asta e piesa de rezistență, fă să fie bine și ține la îndemână un borcan dintr-ăsta, e tare bun la casa omului)
– sare
– cimbru proaspăt de pus mai la urmă
– un păhărel cu țuică

Se poate fără vreunul dintre ingredientele de mai sus? Sigur că se poate, se poate orice pe lumea asta, important însă ar fi să nu neglijezi pieptul de porc, în primul rând, fix pe ăla parcă nu l-aș sări. Și parcă n-aș sări nici dulceața de ardei iute. Știu că nu e chiar cel mai des întâlnit lucru în casele oamenilor, dar va trebui să mă crezi pe cuvânt, dacă vrei să fim prieteni pe viață, fă rost de un borcan. Cu dulceață de ardei iute. Folosit cum trebuie, o să mănânci și o să mă pomenești. Iar de data asta e cum trebuie. N-aș renunța la boiaua afumată, la salvie, la muștar, la usturoi, n-aș renunța la nimic, de ce să mint. Maglavaisul ăsta e bun așa, în combinația asta.

Evident, nu e musai să fie piept de porc bucată întreagă. Așa l-am găsit eu, prin magazine e plin de piept de porc gata feliat, ambalat direct în caserole. Alea cântăresc mai puțin, sunt undeva pe la vreo 800 de grame, cu sau fără șoric, se poate adapta apoi gramajul.

Am îmbălsămat feliile de carne în untul încălzit la temperatura camerei (dacă totuși vine direct de la frigider, se poate încălzi vreo 20 de secunde în cuptorul cu microunde), apoi le-am pus la dospit într-un vas în amestec cu toate ingredientele din lista de mai sus. Iese o mâzgă cleioasă care s-a lipit corespunzător de carne. Am acoperit cu folie alimentară și am lăsat totul în bezna frigiderului vreo 12 ore. Adică peste noapte, că eu dorm ca dragonii, 12 ore.

Când somnul e gata, cuptorul se încălzește undeva pe la vreo 160 de grade. Se poate folosi o oală de fontă cu capac, dar la fel de bine, dacă îți permite religia, se poate folosi o tavă de friptură de-aia cu pereții înalți peste care se trage niște folie de aluminiu. Oricare variantă se folosește, obligatoriu, înainte de a fi dată la cuptor, se mai pune niște apă cu vin, sau doar vin, sau doar apă, cam o cană, e nevoie de niște zeamă cât stă carnea la cuptor.

Cam asta e tot, adică aproape tot, pentru că ăsta e momentul în care intervine partea cu țuica. Asta, atenție, se bea! În cazul în care cineva avea dubii.

Se bagă în cuptorul deja încins, se lasă cam 80 de minute, apoi se scoate oala sau tava, se dă capacul sau folia jos și se pune cu o lingură sos peste carne, luată din tavă. Și se pune din belșug. Tot acum vine și cimbrul. Eu l-am lăsat mai la urmă ca să și pot înțelege ceva din el în pozele de aici. Se poate pune, desigur, de la început.

Se poate și gusta, e momentul primului fior, dar carnea merge în continuare la cuptor, așa descoperită, se urcă  focul spre spre 190 de grade, iar după vreo 10 minute se verifică din nou friptura,  și iar se stropește cu sos din tavă, și tot așa până când consideră fiecare că e suficient de făcută. În mod normal, cam jumătate de oră ar trebui să mai dureze partea de final, depinde însă cât de groase au fost feliile, cât de mult s-au dus gradele în sus sau în jos peste cele recomandate de mine.

Și asta chiar e tot. Aproape. O singură precizare mai trebuie făcută. Cât durează tot procesul gătirii, miroase prin casă de te zdruncină până-n temelii, oricât de puternic ai fi. Așa că ține câinii departe, ăștia atacă. Sau poți să-i liniștești cu niște țuică, normal.