înfruntă-ți demonii, rade hrean, suferă și pune-l la borcan

Dacă nu ai pus singur hrean la borcan până acum, textul ăsta sper să fie un moment bun de dat un reset complet și să rezolvi acest neajuns. Anumite experiențe culinare chiar trebuie încercate măcar o dată-n viață. Cum ar fi să cureți hrean tu singur, cu mâna ta. Nu promit că o să fie bine. Promit că vei avea însă un răspuns clar apoi. Fie de aici înainte o să faci doar tu hrean la borcan, fie doar vei cumpăra pentru totdeauna.

Da, poate fi o provocare ușor traumatizantă pentru cineva care n-a mai făcut asta până acum. Dar poate fi la fel de bine o experiență ca oricare alta, există și cărări care să evite dramele.

Înainte de toate, hreanul ăla trebuie să fie soi bun, adică să-l aibă pă dracu’ gol în el. Să fie iute de să-ți dea lacrimile doar și când îl miroși. Problema e că iuțeala hreanulului poate avea o scară a intensității destul de largă. Eu am luat la un moment dat din Obor (da, chiar din piață de la Obor) o porcărie fără gust, fără miros, fără iuțeală. Am înțeles ulterior că era importat. Nu mă pricep atât de bine la hrean, nu știu să-l recunosc pe cel mai iute, asta e, mergem pe încredere. În general hreanul e iute. 

Problema cu hreanul ține doar de felul în care e el curățat. Compromisul ar fi să folosești un chopper/robot de bucătărie. Dacă ai așa ceva prin casă și dacă ți-e teamă sau nu știi nimic despre hrean ras, poate ar fi mai bine să începi cu un astfel de dispozitiv. Grijă mare, chiar și așa, hreanul va lovi. Mult mai puțin, dar va lovi. Nimeni nu scapă, fii pregătit pentru asta. 

După mai multe încercări, eu prefer varianta cu hrean ras prin răzătoare, de mine, ochiul mic. Are o textură mai fină, însă dincolo de asta, mie îmi și place lupta. Pentru varianta manuală, recomand niște ochelari de înot, aer liber sau măcar balcon, unii folosesc chiar și cârlige pentru nas, ideea e să inhalezi cât mai puțin spre deloc. 

Cam astea ar fi datele problemei, dacă acum consideri că vrei să mergi mai departe, crede-mă că după ce faci rost de ingrediente, totul mai e o chestiune de doar câteva minute. 

INGREDIENTE:

• 500-600 gr hrean
• 200 ml apă
• 100 ml oțet (9 grade)
• două lingurițe rase cu zahăr
• 1 linguriță rasă cu sare
• 2-3 borcane de 200/300  ml

Înainte să te apuci de treabă, vreau să înțelegi puțin proporțiile. La o cantitate de jumătate de kil de hrean, după curățare – capete și coajă – poți rămâne cu vreo 300- 320 de grame. Poate chiar mai mult, poate chiar mai puțin, depinde cât de adâncă e curățarea, cât de mari sunt zonele stricate din hrean pe care trebuie să le arunci, dar cu o aproximare destul de relaxată, umpli sigur două borcane de 200 ml la jumătate de kil de hrean. 

Hreanul ras se așează în borcane și se presează.  Nu atât de tare încât iasă ciment, dar nici să-l faci pat de flori.

Se duce până la punctul de fierbere apa și oțetul, cu tot cu zahărul și sarea într-însele, lași vreo două minute de bolboroseală și oprești. După ce se mai răcește (după ce se răcește chiar binișor), se toarnă în borcane. Treptat, încet, câte puțin, pentru a avea timp ca zeama asta să pătrundă peste tot hreanul. Nu trebuie pusă zeamă până sus, e suficient ca hreanul doar să băltească în borcan. Cel mai probabil, din toată cantitatea asta de apă și oțet o să mai și rămână pe lângă.

Se strânge bine capacul, se dă la cămară, iar după ce desfaci capacul și dai iama în el, ține-l la frigider. 

Pentru cei care încă își caută calea în relația cu hreanul, merge foarte bine cu smântână, iese un sos perfect pentru friptură. Sau cu sfeclă coaptă. Mănânci de crăpi. Pentru ultrași, hreanul merge cu orice. Iute să fie.

Apropo, știți cu ce-ar fi fost trasă sania lui Moș Crăciun dacă ar fi trăit în România? Cu hreni, normal. Crăciun Fericit!