1. Chiftelăria din Drumul Taberei

Era o chestiune de timp până să avem și o chiftelărie în București. Oarecum București. Suntem în 2019 și încă mai e funcțional haștagul #drumultaberepamantromanesc. Și nu-s semne că ăsta va intra prea curând în istorie, acolo istoria încă se scrie, unirea între cele două regiuni medievale, București – Drumul Taberei, se lasă în continuare așteptată.

Dar e foarte bine că avem fast food chiftelărie, fie chiar și una la capătul lumii. Ba chiar asta e ultima problemă aici, locul e atât de bine ascuns că e posibil să nu dai de el nici dacă stai la blocul din față. Vii acolo pentru că-l știi și sunt mari șanse să revii pentru că ți-a plăcut.

Bănuiesc că e destul de clar ce veți găsi la o chiftelărie. Plus mici nuanțe, dar cu carne. Cum ar fi o pleșcaviță. Pe asta n-am încercat-o, eu m-am dus chitit pe chiftele, în afară de varianta pentru vegetarieni, am luat din toate. Câte două. Plus variantele cu sos. Dacă la astea adaug și gena mea de chiftelar, să zicem că nu mi-e rușine să-mi dau cu părerea.

Mi-au plăcut și voi trimite cu toată încrederea acolo pe oricine are bucuria experienței culinare. Pun experiența în față pentru că se iese din zona tradițională și se iese chiar binișor. Ceea ce mi se pare un risc al celor de acolo. Pe care eu îl apreciez și aplaud, dar nu știu câți sunt ca mine. De când am devenit foarte atent la reacțiile culinare ale oamenilor din jurul meu, pot spune că în momentul ăsta al existenței nostre încă suntem prinși între două lumi care nu se întâlnesc niciodată. Experiment și conservatorism. Ne cam place, în general, ce se întâmplă prin restaurantele astea noi, simțim chiar că am putea să facem o figură frumoasă cu noul val de bucătari, dar totul până la sarmale. Și fasole. Și mămăligă. Sau chiftele. Nu te apuci să rescrii Biblia! Ce-i al nostru e pus deoparte și dacă nu e la fel cu mâncarea pe care o știu eu de la mama, zbang!, rapid o steluță review pe Facebook. Nu vă indignați, sunt mulți sandamariniști printre noi. Chifteaua face parte din bagajul nostru culinar profund emoțional. Pentru mulți, orice abatere de la calea cea sfântă e o blasfemie care trebuie combătută.
Sunt multe condimente prin chiftelele alea, dacă preferi cărările deja bătătorite, sunt mari șanse să te rătăcești ușor. Altfel, experiența s-ar putea să fie una surprinzător de plăcută. Și da, există printre ele și celebrele pârjoale, mult diferite de orice am mâncat eu în copilăria mea moldovenească, dar culmea, astea mi-au plăcut și cel mai mult.

În concluzie, până nu or face ăștia metroul, nu mă văd a doua oară plecând cu taxiul de la Victoriei până la Favorit ca să mănânc chiftele la prânz. Dar e la câțiva metri distanță de Pardon Cafe, unul dintre cele mai mișto pub-uri din București pe timp de vară, am toate motivele să cred că voi mai ajunge acolo mult mai devreme de inaugurare. Mai ales că e deschis în weekend până seara.

Și încă ceva. Ăsta e un fast food. Să nu mergeți acolo cu așteptări de fine dining.

Pagina de facebook, cu tot cu adresă și meniurile zilnice, o găsiți aici

chiftelarie - drumul tabarei

2. Jamie gătește în Italia

Iar ce a gătit Jamie în Italia puteți găti și voi acasă. E vorba de o nouă carte cu rețete, semnată de Jamie Oliver, una pe care simt eu că vreți s-o atârnați trofeu printre rafturile din bucătărie. Eu am câteva zeci de cărți cu rețete acasă, dar cred că asta e cea care mi-a dat cele mai multe provocări pe care să-mi fi propus să le duc până la capăt. Am început deja zilele trecute cu cacio e pepe, rețeta de bază a pastelor italiene. Mă rog, una dintre cele 2 800 000 de rețete de bază ale pastelor italiene.

Dar e departe de a fi o carte despre paste, chiar dacă și astea își au locul lor aici. E despre o bucătărie italiană rurală și profundă uneori, curajoasă și exotică pe alocuri, prezentată în niște imagini perfecte care te pun grav la încercare, dar o bucătărie care poate reprodusă fără mari probleme și aici.

Și ca să vă dau peste cap orice așteptare, vă mai spun doar că una dintre rețetele astea e cu chifle pentru burger și înghețată pe post de sandwich. Da, știu, parcă nu-i chiar genul de preparat cu care să te întâlnești la Întorsura Buzăului, dar se pare că asta ar fi o mare bucurie printre sicilieni. N-o să vă mint, mi-au placut pozele, m-a lăsat rece rețeta.

Cartea a apărut la editura Curtea Veche și poate fi comandată online de aici, printre altele.

jamie oliver gateste in italia

3. Fotografii cu mâncare pe Insta

Am câteva pagini pe care le urmăresc cu religiozitate pe Instagram. Un loc în care nu am crezut multă vreme și pe care îl consideram definiția perfectă a superficialului contemporan. Parțial, încă mai cred lucrul ăsta. Dar, ca aproape orice lucru cu care te intersectezi constant, uite că în timp am ajuns să-l diger mult mai ușor și chiar să-l inserez în consumul meu zilnic de junk food din online. Îmi place pe Insta, am câțiva prieteni cu care mă mai intersectez și pe Facebook, în rest doar munți de poze cu mâncare. 

Și pentru că sunt un om bun, împart mai departe cu voi unul dintre locurile în care mă pierd uneori peste zi. Chiar și de mai multe ori pe zi. Chiar dacă acolo nici nu apare nimic nou. Îi iubesc pe oamenii ăștia, aș vreau să fiu în mintea lor. 

foodartchefs sunt aici

Share

5 COMENTARII

  1. Rușinicăăăă!!!!
    Am intrat pe articol pentru o rețetă de chiftele de la strămoșii tăi moldoveni, și când colo, ce să vezi: adrese, cărți de bucate și Instagram! Vezi ca te reneg! Vino-ți în fire și lasă hipsterismele! :))

LĂSAȚI UN MESAJ