A trebuit să dau de niște smochine ca să mă pot lăuda cu cel mai bun desert făcut de mine vreodată. Și nu e deloc o concluzie abuzivă, nu există marjă de eroare în afirmația asta, pur și simplu m-a atins pe mine în niște zone sensibile de pe cerul gurii. A fost unul din momentele alea din bucătărie în care bucuria gustului încă a rămas intactă la zile bune după ce am încercat rețeta. O recomand mai ales pentru zilele în care vreți să faceți ceva rapid și de efect pentru niște oameni care vă trec pragul.

E de inspirație “ramseyană” rețeta, iar smochinele sunt luate din magazinul Selgros Băneasa. A devenit, de când am început proiectul selgroscautăpasiunea, locul meu de încredere și de ajutor în momentele în care vreau să merg la sigur.

N-aș vrea să trec așa ușor peste detaliul ăsta, al smochinelor, e vital ca ele să fie coapte și moi. Orice altă variantă mă tem că va arunca desertul într-o zonă de incertitudine din care e posibil să nu se mai revină vreodată. Și ar fi păcat să se încheie așa povestea asta.

E un desert foarte, foarte dulce, probabil multă lume se va opri la o singură smochină, însă eu sunt mai generos, așa că am pus două la porție. Sunt 9 smochine în total, 4 porții, una să zicem că-i rămâne bucătarului pentru test.

Ingrediente

  • 8-9 smochine
  • 3 bețe lungi de rozmarin
  • 100 gr zahăr tos
  • 30 gr unt
  • 25 ml oțet balsamic
  • 100 ml apă
  • 500 grame ricotta (este ingredientul care echilibrează perfect partea dulce a desertului, e esențial în combinația asta)
  • un pumn cu miez de nucă, sfărâmat grosier, sub cuțit, de exemplu
  • coaja rasă de la o lămâie
  • zahăr pudră și oțet balsamic

smochine cu caramel și rozmarin

Dacă n-or fi și nu s-or găsi bețele alea de rozmarin, e ok și cu niște bețe pentru frigărui. Dar ele au rostul lor, nu doar ca aspect, însă vor influența puțin și aroma finală. Bețele se curăță și se înfig în smochine, cât mai spre vârf, câte 3 pe fiecare băț, apoi, puse pe o farfurie, se presară zahăr pudră până devin albe, cam ca pământul după prima zăpadă. Se stropesc cu oțet balsamic și se lasă câteva minute pentru ca smochinele să-și tragă noile arome.

Într-o tigaie cu fund gros se întinde uniform zahărul, peste un foc binișor încordat, adică puțin peste mediu. Fără a se amesteca, se lasă în tigaie până când își schimbă culoarea, un reper aici ar fi culoarea aia roșcat-maronie a chihlimbarului. Esențial e ca zahărul să nu fie lăsat să se înnegrească, devine amar, caz în care, aia e, ar trebui să zicem stop-joc! și eventual o luăm de la capăt. Dar eu zic că nu va fi cazul, nu e complicat de ținut în frâu caramelul din tigaie.

Se pune untul peste zahăr, se amestecă – folosiți un tel metalic -, se pune oțetul, apoi apa, se mai lasă un minut la fiert, apoi vin smochinele. Care vor sta în tigaie vreo două minute, timp în care se îmbălsămează continuu cu sosul caramel din tigaie. Folosiți o lingură metalică și în acest caz. Nu faceți greșeala să băgați lemn la caramel. Niciodată. Se desprinde foarte greu, nu e cazul să vă complicați viața.

Tigaia pleacă apoi în cuptorul încins la 180 de grade, dacă tigaia permite lucrul ăsta, sau se toarnă totul într-o tavă ceramică și se dă  timp de 10-12 minute la copt.

Asta e tot, mai trebuie doar ornat, din ricotta se fac bulgări cu o lingură, se presară coajă de lămâie, miezul de nucă zdrobit, vă mai trebuie un cuțit și o furculiță și niște oameni pe care să-i așezați la masă, cărora să le faceți poze când li s-or întinde zâmbetele pe față. Apropo, se iau multe like-uri pe un asemenea plating.

smochine cu caramel și rozmarin
smochine cu caramel și rozmarin

Share

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ