Mi-am făcut ieri un sandwich. Bine că sunt eu deștept. Oarecum. Pentru că abia apoi am aflat că e și celebru. Croque madame îi zice, e al francezilor și înțeleg că e foarte apreciat la micul dejun prin bistrourile țării cu pricina.

Și pentru respectarea adevărului istoric trebuie să precizez că sandwich-ul celebru se numește Croque monsieur, doar că la un moment cineva i-a pus pleașcă un ou moale deasupra și l-a transformat în madame. Foarte frumos, mă umplu de invidie că ei au poveștile astea, doar că m-am umplut puțin și de uimire că îl au pur și simplu. Pentru că mi se pare ceva fără de istorie. Dar poate că la mine e problema. Poate că încă nu am eu gusturile formate cum trebuie. Însă pentru că l-am făcut corect, după rețetă, nici nu e greu, pentru că am încredere în gusturile mele, deocamdată subiectul rămâne închis, nu tot ce se pune pe masă în Franța trebuie să fie și spectaculos.

Am luat destul de personal momentul ăla, așa că azi m-am pus la trântă cu un sandwich mai pentru peizani, unul în care cred foarte mult și pe care l-aș da oricând, oricui. Caz în care sigur s-ar găsi cineva care să scrie despre sandwich-ul meu fix ce am scris și eu mai sus despre sandwich-ul francezilor, dar na, de aici cred eu că vine și frumusețea gastronomiei, diversitatea asta infinită a gusturilor care ne face să tot căutăm perfecțiunea din farfurie.

Ingrediente:
(pentru o ciabatta de-aia mai lungă din care se hrănesc două persoane)

  • amestec de ruladă de porc cu pulpă de pui afumată (e la liberă alegere, și cantitatea, dar și combinația, însă asta-i perfectă)
  • ceapă, jumătate, tăiată julien
  • ardei iute (jumătate? unul?, după cât vă lasă conștiința și medicul de familie)
  • usturoi, vreo 3 căței
  • caise – să tot fie vreo 6 bucăți, dacă nu-s cât gutuile
  • unt/ulei de măsline, dar puțin ulei, accentul cade pe unt
  • maioneză (doar de casă)
  • cașcaval (ăla afumat e de aici, din filmul ăsta)
  • roșii uscate, vreo 3 bucăți, tăiate în alte bucăți mai mici
  • varză roșie la borcan, de-aia dulce-acrișoară (aș pune ardei copt, dacă nu aș avea asta)
  • valeriană

Probabil că sar în ochi caisele alea. Sunt demențiale. Le folosesc frecvent atunci când trag carnea în tigaie, am avut la un moment dat un moment de inspirație, le-am pus, am rămas surprins cât de bine se potrivesc, de atunci le tot folosesc.

Roșiile uscate trebuie să fie dintre cele mai bune. Dacă luați una, așa simplă, și vă place, aș zice că testul e deja trecut, înseamnă că merge și în căpița noastră cu franzele.

Maioneza se face atât de ușor, n-o săriți.

Pe varză ar trebui s-o găsiți pe la raionul cu produse internaționale, doar că mare grijă să fie scursă bine înainte, altfel se va duce în pâine și se va chifliși. Cum ar veni.

Am tras ceapa în unt, în care am pus și puțin ulei, cât să evit să nu se ardă untul, aproximativ un minut, foc mediu, a venit ardeiul iute, încă vreo 30 de secunde, carnea, în bucăți cât mai mari, le-am mai învârtit puțin roata pe acolo încă un minut, apoi încă un minut cu toate caisele alea tăiate felii.

Am dat totul la o parte într-o farfurie. Apoi în tigaie, pe care am lăsat-o așa, fără s-o mai spăl, doar am mai turnat puțin ulei, am pus feliile de ciabatta tăiate în două. Adică le-am pus fix cu miezul pe tigaia încinsă.

Pe pâinea încălzită am pus feliile de cașcaval, apoi carnea, roșiile uscate, varza roșie și valeriana. Am închis cu felia capac dată înainte cu maioneză. Dacă ciabatta e proaspătă, o să leșinați și o să-l anunțați pe celălalt că cine termină primul, ajută. Doamne ajută!

sandwich cu rulada de porc si pui afumat, caise si maioneza

Share

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ