Lumea mă cunoaște de țuicar. Ceea ce e adevărat, am lipit chiar și un pahar cu țuică pe fruntea acestui site, ca oamenii să știe. Doar că ăsta e un adevăr parțial. Iubesc și vinul la fel de mult. De altfel, în ultimii ani eu mi-am strâns cam toate dopurile sticlelor de vin pe care le-am băut. O joacă pe care am găsit-o simpatică la început, dar care a devenit foarte serioasă pe parcurs. S-a muncit mult la colecția asta de dopuri pe care le țin chiar la vedere, în niște damigene, ca pe niște trofee. Dar uite că așa mult cât a fost, vinul e în continuare un domeniu față de care mă simt încă nesigur. Cu cât beau mai mult vin, cu atât îmi dau seama că, în mod paradoxal, ar trebui să beau și mai mult pentru a înțelege cu adevărat băutura asta. Ceea ce, să-mi fie cu iertare, da’ asta și intenționez să fac.

Sunt în momentul actual un consumator care își face alegerile mai degrabă în funcție de preț, etichetă și poate brand. Îl simt aproape ca pe un handicap, dar pe care mă străduiesc să-l depășesc. Și când zic că mă străduiesc, păi chiar asta fac. Cam de câteva ori pe săptămână.

A venit la fix invitația celor de la Vincon de a petrece o zi cu ei și de a le cunoaște vinurile pe care le știți sub denumirea de Beciul Domnesc. O zi foarte plină, care mi-a schimbat mult perspectiva în fața sticlelor cu vin. Așa am avut parte de prima degustare din viața mea, un dans lung și, recunosc, cam amețitor între Feteasca Albă, cu arome de flori de câmp, Rieslingul de Rhin, cu nota sa fructată de ananas, Cabernetul Sauvignon, vinul care-ți umple gura cu aroma fructelor de pădure, sau Feteasca Neagră, cu nuanțele sale de prune sau vanilie. Acuma să nu credeți că toate aromele astea le-am descoperit singur. Eu încă nu prea le descopăr nici cu ajutor, darămite singur. Doar că am fost suficient de inspirat încât să-mi iau reportofonul cu mine.

Beciul Domnesc - crama, vin, podgorie

M-am ales și cu un obicei, după momentul degustării, un test pe care îl poate face oricine, e testul secundelor de calitate prin care puteți evalua singuri calitatea vinului din pahar. În momentul în care este înghițit, trebuie doar să numeri cât timp îți rămâne vinul ăla în gură. Și asta e tot.  În limbaj de specialitate, secundele astea se numesc caudalii și definesc persistența gustativă. Așa-numitul after taste. Un vin care are peste 6 caudalii e un vin foarte decent, iar un vin care are 9, 10 și chiar peste, e un vin pe care ar fi bine să-l ții minte, o să-ți prindă bine în viață.

Sunt multe astfel de modalități prin care poți cunoaște sau recunoaște vinul pe care îl bei. Și care, prin experiență, te pot duce în punctul în care să înțelegi că vinul nu se judecă niciodată după preț, etichetă sau producător, care sunt și ei factori importanți, dar nu decisivi, ci se judecă exclusiv după ce ai tu în pahar.

Beciul Domnesc - crama, vin, podgorie

Cum spuneam, ziua aia fost lungă. Pe lângă rotația de pahare a vinurilor, am ajuns și într-unul dintre cele mai frumoase locuri de pe pământ. Nu din România, ci de pe pământ. Sau de sub pământ, ca să fiu cât mai precis în amplasarea gps-ului emoțional.

Am fost în Beciul Domnesc, celebra cramă a Vrancei. Loc istoric, construit pe vremea lui Ștefan cel Mare, cu un trecut complicat, dar care în prezent și-a găsit liniștea.

Sunt peste 100 de mii de sticle care se odihnesc aici, iar cele mai vechi dintre ele există de pe vremea în care începea Colectivizarea în România, iar în Statele Unite se acordau primele premii Emmy. Adică 1949.

Beciul Domnesc - crama, vin, podgorie

E o senzație stranie să fii între toate sticlele alea, într-o atmosferă rece și ușor claustrofobică, la câțiva metri sub pământ. O hrubă imensă construită din piatră ponce, cărată din râul Milcov, aflat la vreo 200 de metri distanță. Totul e făcut doar prin îmbinare naturală, fără pic de liant. Pietrele se autosusțin, nu tu mortar, nu tu un glet, niște ciment micuț acolo, ceea ce face ca beciul să fie un imens puzzle.Totul e ventilat natural, prin guri de aerisire rămase din construcția inițială. Interesant e și faptul că aici temperatura e mereu constantă, între 8 și 10 grade, indiferent câte de cald sau frig e afară. Iar umiditatea nu sare de 77 la sută. Ceea ce, dacă s-ar întâmpla, n-ar fi tocmai plăcut, dopurile ar mucegăi, vinul ar păli, lumea ar suferi, da’ uite că asta nu se întâmplă, de mai bine de jumătate de secol. Când vezi cât de zdravăn și cu cap construiau oamenii în vremurile alea, ajungi să te întrebi dacă nu cumva noi, contemporanii, n-am greșit cumva planeta.

Cel mai vechi vin care poate fi cumpărat din Beciul Domnesc e o Fetească Neagră din 1952 și cred că indiferent de an, ăsta ar putea putea fi unul dintre cele mai frumoase cadouri pe care ai putea să le primești în viața asta. Nu știu ce ar înseamna pentru mine experiența unui vin din 1979. Probabil m-aș conecta mai întâi la toate evenimentele mari ale acelui an. Când Nadia Comăneci câștiga, pentru a treia oară consecutiv, titlul european absolut la gimnastică, metroul circula pentru prima oară în București sau când, pur și simplu, părinții mei se bucurau de vinul anului nașterii mele. Aș chema în jurul meu oamenii dragi mie și ne-am bucura de viață. Mi se pare aproape magic să poți bea vinul vârstei tale, din strugurii culeși de pe câteva dealuri mai jos de locul în care te-ai născut. Ceea ce cred că voi și experiementa în viața asta, ceea ce vă doresc și vouă.

Pe lânga experiența degustării și a beciului istoric, mai mulți oameni din  vinificatie si productie Vincon au stat cu mine o zi întreagă doar ca să-mi explice, cu drag și multă răbdare, întregul proces dintre strugurii care pleacă din vie și sticlele care pleacă din fabrică. Despre ce e vinul, despre cum se bea vinul, despre cine face vinul, despre struguri, dar mai cu seamă despre bucuriile și tristețile care se nasc în fiecare an în jurul unei podgorii. M-am simțit ca un șef de stat în timpul vizitelor de lucru prin fabricile țării. S-a vorbit, dar s-a și băut. Sante, Beciul Domnesc!

Beciul Domnesc - crama, vin, podgorie

 

Share

4 COMENTARII

  1. Minunat! Ce de informatie pretioasa! 🙂 Si eu la fel, cu vinul si cu dopurile de vin si deja nu mai stiu pe unde sa le pun sau ce proiect sa fac cu ele ca am umplut suficiente carafe prin casa :))
    Amu, n-o fi kosher sa vorbesc de alte vinuri la articolul asta, da’ eu mi-s fana mare Purcari (Pinot Noir, in mod deosebit), Sarica Niculitel cu ai lor cai de la Letea (am fost si la podgorie, dar inca nu se organizeaza degustari acolo) si Nachbil (Blaufrankisch, mi-l cumpar in fiecare an de ziua mea).
    Si recomand un drum pe la manastirile din Dobrogea. De la manastirea Cocos am luat vin rosu si roze cum se face la mine la tara cand eram mica, iar de la manastirea Saon am luat cel mai bun Aligote pe care l-am baut vreodata. Aproximativ 12 lei litrul costa in ambele locuri, deci aur curat 🙂

LĂSAȚI UN MESAJ