În ciuda unor puternice și cam nedrepte aparențe, să știți că există viață și dincolo de terasa cu mici din Obor și care, punctual, poate aduce bucurii foarte intense, de-ale bune, sănătoase, trebuie doar să știi unde să le cauți.

Oborul, în fond, e doar o piață ca oricare alta din orașul ăsta, însă are avantajul unor mici comori care nu-s deloc ascunse dacă ești suficient de atent și inspirat ca să dai de ele. Oborul e un fel de extensie a lui PokemonGo, doar că nu e cu monștri, e mai degrabă cu eroi aflați de partea bună a Forței.

Una dintre bucuriile astea e și unul dintre multele motive pentru care merg atât de des acolo. Jumările de gâscă, despre ele e vorba, sunt un alt test cu care vă puteți verifica prietenii din jur atunci când vine vorba de emoții culinare. Pentru mine (și îmi asum blasfemia asta) sunt chiar mai bune decât jumările de porc, asta și pentru că nici nu prea am mai mâncat jumări de porc cum știam eu că se făceau cândva, la țară. Și sunt foarte bune când vă vin prietenii la meci, de exemplu, merg foarte bine cu bere după, dar se topesc și mai bine dacă se unge gâtlejul cu țuică înainte. Unii vor rămâne reci la experiența asta, tot chips-uri la pungă or să vă ceară, aia e, nu putem fi toți perfecți.

Vi le recomand cu drag, dacă o fi să ajungeți în piața aia, le găsiți în hala nouă, la etaj, sunt mereu puse într-un coș de răchită, la vedere, nu prea aveți cum să le ratați, vedeți poza de mai jos. Și mai vedeți că au și de porc, cum e posibil să aibă și jumări de gâscă vidate, în cutii mici, trase în țiplă, pe alea lăsați-le acolo, la locul lor, mergeți pe încredere.

Apropo, se pot face foarte ușor și acasă, condiția e să fii printre fericiții care încă mai primesc de la cei dragi câte o pasăre de-aia sănătoasă, din curte, cu grăsime. O să scriu despre asta la timpul potrivit.

Nu uitați de țuică!

jumări de gâscă
magazin obor jumări de gâscă
Share

2 COMENTARII

  1. jumari de ceafa de gasca…
    Prima data cand am auzit de ele a fost din gura lui Matei Oprina,povestea cum i-ai aratat tu Oborul vazut de tine,prin ochelari de Munte.Era super fascinat de jumarile astea.Trebuie sa ma duc in Obor.Vesnicia s-a nascut in Obor,clar.

LĂSAȚI UN MESAJ