Spune-mi ce emoție îți transmite o bucată de slană afumată cu ceapă ca să-ți spun cât de repede o să leșini după ce vei mânca pastă de slănină. De plăcere sau, dimpotrivă, de la amețeală. Fie iubești mâncarea asta, fie te dărâmă. Știu bine ce zic, nu e chiar pentru oricine.

E simplu de făcut și îți permite puțin să improvizezi. Cu mare grijă, totuși, ceapa și slana afumată au gusturi foarte intense, restul ingredientelor ar trebui doar să le echilibreze, nu să intre în război cu ele.

E o mâncare ardelenească, i se spune chisătură, care în varianta originală, așa cum am găsit-o eu, avea doar slană, ceapă și ou. Am ajuns la varianta de mai jos după o serie de teste pe câțiva prieteni. Toți sunt vii și par în continuare că au o viață normală. Și de fiecare dată rămân surprins cum la o masă plină de farfurii cu mâncare, asta dispare prima oară.

pastă de slănină cu ou

INGREDIENTE:

  • 200-220 g slănină afumată (fără șoric)
  • 80-100 g pulpă afumată (poate fi mușchi sau ceafă, de exemplu, dar să fie și ele afumate)
  • 3 ouă fierte tari
  • o ceapă roșie medie
  • un cățel de usturoi
  • o linguriță de paprika
  • sare

E mijlocul iernii, frigiderele și cămările ni-s pline, sper, cu afumături. Restul se găsesc oricum la magazinul din colț. Practic, e nevoie doar de o mașină de tocat.

În care se pun la tocat toate ingredientele și de aici mai departe își reglează fiecare pasta după gustul său. Doar sarea și paprika le-aș lăsa pentru final.

Așa cum am spus mai sus, rețeta e testată exact pe cantitățile astea, singurele observații au venit doar de la ceapă. Unii vor mai multă, de obicei, însă eu, care-s mai degrabă pe ADN de usturoi, consider că asta e cantitatea potrivită.

Se servește musai pe o felie de pâine prăjită. Una de-asta, două păhărele de palinkă înainte și după, aproape că-mi vine mie deja să vă urez de pe acum La mulți ani!

pastă de slănină cu ou

Share

4 COMENTARII

  1. Interesantă combinație! Eu făceam ceva asemănător, dar din jumări, doar din jumări. Și-i puneam și o lingură de muștar. Mulțumesc pentru idee! 🙂

    • Să-ți spun sincer, dacă aș avea niște jumări acum în casă, dar de-alea bune, de la țară, le-aș scoate pe masă, cu niște usturoi, cu o pâine bună și m-aș uita cu drag la ele. O perioadă, că tare poftă mi-e de combinația asta simplă.

  2. Mă tem că nu e tocmai normal să salivez la descrierea asta, dacă abia am mâncat ou și slănină. Am să consum o țuică rapid, să mai dispară din teamă, totuși.

LĂSAȚI UN MESAJ