Pe 23 iunie, anul trecut (detaliu important), puneam o poză pe Facebook în care scriam cu convingere despre ceea ce credeam eu că va fi prima postare pe blog. Am mai scris atunci, și chiar am crezut în asta, că e unul dintre cele mai bune și simple lucruri făcute de mine și pe care le-am mâncat vreodată. Nu mi-am schimbat părerea.

E deja 2017, îmi asum abaterea gravă de la promisiune, ăsta să-mi fie marele păcat pe blog. Însă ceea ce am scris atunci rămâne valabil și azi și așa va rămâne pentru totdeauna:

“Am călit o jumătate dintr-o ceapă în puțin unt și ulei de măsline, am pus vreo 300 de grame de galbiori, bine spălați înainte și lăsați vreo 10 minute la scurs, trași împreună cu ceapa aia până când s-a mai dus din zeama pe care au lăsat-o, și o să lase, nu vă faceți iluzii, apoi, spre final, pus usturoi după gust – eu am pus un vagon -, sare, piper proaspăt, iar la final de tot din nou unt pentru desăvârșirea aromei. În maxim 10 secunde untul ăsta își dislocă toți atomii prin tigaie, așa că nu insistați. Peste două felii mari de pâine rumenite în prealabil pe tigaia grill am turnat în mod egal toată cumințenia asta a pământului, am împrăștiat ca o ploaie de vară niște parmezan ras, nu foarte mult, brânza asta e foarte puternică, e păcat a se mototoli gustul ciupercilor, după care am încheiat procesul tehnologic cu niște pătrunjel cules personal de la magazinul din colț. Am servit cu niște vin roșu de la frigider, pe motiv de caniculă afară. Să bea oenologii vinul la temperatura camerei pe vremea asta.”

img_1097

Share

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ