Selgros Caută Pasiunea și în 2018, și foarte bine face, e un proiect început anul trecut și care se dezvoltă foarte frumos, mi-e foarte drag, voi face și anul ăsta parte din el, ceea ce vă doresc și vouă, sunt multe lucruri minunate care se întâmplă aici, cum sper să fie și povestea acestor coaste de mai jos. Cu tot cu rețetă. 

Într-un dicționar alternativ al limbii române, în dreptul cuvântului coaste ar trebui să existe o singură definiție: preparat culinar pregătit îndeosebi la grătar sau cuptor, la finalul căruia consumatorul își linge degetele de fericire.

Drumul către fericirea asta nu e însă întotdeauna chiar atât de simplu pe cât crede multă lume. Dacă mă veți însoți s-ar putea să aflați lucruri interesante.

În România, coastele de porc sunt numite, adeseori, scăricică. Pentru multă lume, între coastă șiscăricică nu e nicio diferență. Parțial corect, lucrurile sunt însă ceva mai nuanțate, există mai multe tipuri de coaste și cred eu că ele merită cunoscute. Chiar dacă au denumirile în engleză. Un măcelar bun va ști despre ce vorbiți dacă îi veți cere coaste în cunoștință de cauză. Nu garantez că o să le și găsiți prea curând în toate formele astea, mai întâi trebuie să-l găsiți pe acel măcelar cu care să puteți vorbi aceeași limbă. Și o să le iau pe rând.

În primul rând, avem baby back ribs. Sunt cele mai cunoscute și cam cele mai dorite de către cunoscători. Baby back ribs sunt bucăți din partea superioară a coastelor. Cea dinspre șira spinării. Sunt destul de ușor de recunoscut, au formă ceva mai arcuită, ca niște bărcuțe. Au mai puțină grăsime, tocmai de aceea sunt și atât de apreciate. Dar nu de toată lumea.

Pentru că urmează spare ribs, coastele din zona pieptului, care-s mai lungi, au mai multă carne, dar și ceva grăsime în plus. Ceea ce presupune și un timp mai mare de gătire față de baby back ribs. Tocmai datorită grăsimii există destui fani și ai acestui tip de coaste. În Statele Unite sau în Australia, de exemplu, țări cu tradiție în barbecue, sunt tabere foarte puternice și bine delimitate ale celor două tipuri de coaste.

Însă lucrurile nu se opresc aici. Coastele spare ribs, la rândul lor, au subcategorii, în funcție de tăietură, cum li se spune în limbaj specific.

Tot din zona de spare ribs provine și scăricica româneascăÎnsă, spre deosebire de coastele normale, scăricica este mult mai încărcată de carne și, teoretic, ar trebui să fie fără șoric. Și totuși, în multe măcelării sau magazine, tot scăricică li se spune și coastelor subțiri. Dar, în mod tradițional, coastele de tip scăricică au, cum ziceam, strat gros de carne și grăsime. Lucrul ăsta l-am înțeles abia după ce am stat de vorba cu măcelari pe care îi cunosc și în care cred.

Din păcate, pe internetul românesc e extrem de puțină informație, chiar spre deloc, despre scăricică. Și, în general, despre coaste. Și mai rău decât atât, în foarte multe cazuri, informațiile se bat cap în cap.

Dacă vreți să înțelegeți și mai bine structura coastelor, vă recomand filmul de mai jos. Iar dacă vreți să facți și niște coaste gustoase, tot mai jos găsiți și o rețetă pe care aș adăuga-o ca exemplu la definiția de care spuneam la început. Aia cu linsul pe degete. Și fericirea.

Ingrediente:

  • aproximativ 800 g -1 kg coaste (dacă-s baby back sunt cele mai bune)
  • sucul de la două portocale mari și coapte
  • sucul și coaja de la o lămâie
  • 50 ml ulei de măsline
  • 1 linguriță rozmarin tocat
  • 1 linguriță și jumătate cimbru tocat
  • 3-4 căței de usturoi tocat
  • 40 ml sos de soia sau 60 ml bere neagră (alegera îți aparține, pe ambele variante le-am încercat, se potrivesc perfect)
  • 30 g zahăr brun
  • 15 g unt
  • sare (dacă folosiți bere. dacă va fi soia, eu n-aș mai insista cu sarea)

Primul lucru pe care trebuie să-l faci, după ce speli carnea cu apă rece, e să îndepărtezi  membrana de pe coaste și abia apoi le porționezi individual. Una câte una.

Într-un bol încăpător amestecă sucul de portocale, sucul de lămâie, coaja de lămâie, uleiul de măsline, rozmarinul, cimbrul și usturoiul. Pune și sare, după gustul tău, dacă ai decis că vrei cu bere. Pe care o s-o folosești mai târziu. Amestecul se toarnă peste coaste, bolul se acoperă cu o folie alimentară și se pune la frigider pentru câteva ore bune. Ideal ar fi chiar peste noapte.

Cuptorul se încinge la 160 de grade.

Pentru coacere ai nevoie de o tavă adâncă cu grătar. Se umple cel puțin jumătate din tavă cu apă, coastele se pun pe grătar și se acoperă cu o folie de aluminiu. Știu că unii oameni nu agreează aluminiul la gătit, un compromis aici ar fi să înveliți carnea cu hârtie de copt, însă pe deasupra tot veți avea nevoie de o folie de aluminiu pentru etanșeizare.

Dacă nu aveți o tavă specială cu grătar, deși ar fi ideal, puteți face același lucru cu grătarul cuptorului. Cu condiția ca dedesubt să existe acel vas în care se află apă din abundență.

Se lasă la cuptor pentru două ore.

Între timp pregătește glazura. Marinada în care ai ținut carnea se pune pe foc mic, adaugi sosul de soia sau berea și lași să fiarbă până scade la jumătate. O să-ți ia cel puțin 10 minute. Adaugă zahărul brun, mai fierbe două-trei minute, încorporează untul și lasă deoparte să se răcească.

Scoate coastele din cuptor și unge-le cu glazură pe toate părțile. Asigură-te că sunt toate cu partea plină de carne în sus. Deschide flacăra de sus a cuptorului și lasă din nou tava la cuptor timp de 7-10 minute. Sunt ideale când li se formează o crustă ușor arsă, dar nu exagera cu asta. Poți să exagerezi doar după ce le scoți de la cuptor și să le mănânci pe toate. Oricum va fi foarte greu să te oprești.

coaste de porc la cuptor

coaste de porc la cuptor

Share

1 COMENTARIU

  1. Vă rog nu mai folosiți cuvântul „tăietură”, introdus de cei ce nu știu bine nici bucătărie, nici engleză. Româna are cuvantul perfect valabil și împământenit „tranșă”, chiar dacă înseamnă același lucru.

LĂSAȚI UN MESAJ