Hoții la gorgoaaazeeeeeee!
Probabil cel mai puternic strigăt de luptă al copiilor de demult (frumoși, dar mai ales liberi), asta pe vremea când un copac în grădina blocului putea însemna și ascunzătoare, dar și turn de control.

La mine pe stradă, gorgoazele se numeau orice verzitură cu sâmbure lemnos. Gorgoazele puteau fi cireșe, vișine, caise, corcodușe, prune, zarzăre, toate însă în varianta verde crud. Mâncam până ni se umfla capul de acreală. Și vitamina C, credeam noi. Mâncam chiar și împotriva voinței noastre, mai ales ca gest de confirmare a luptei date pentru obținerea prețioaselor smaralde.

Niciodată nu luam gorgoazele din grădinile noastre, întotdeauna bătălia se dădea pe fronturi cât mai depărtate din cartier, doar că existau și riscuri, ba chiar foarte mari, însă întotdeauna asumate. Se primea frecvent ba o găleată cu apă în cap, uneori și fiartă, ba câte o roșie, un cartof, un borcan, dar de cele mai multe ori scăpai doar cu obișnuitele trimiteri către Dumnezeu, Paște, Hristoși, ceapă și mamă.

Să fi fost prins la furat de gorgoaze echivala cu un eșec apăsător, nici o notă proastă la școală nu putea egala sentimentul ăla de neputință. Cum în fiecare din noi exista un ninja mai mic, le cam luam destul de personal. Ne trecea însă destul de repede, sistemul imunitar funcționa la alți parametri în perioada aia.

Sunt vremuri complicate și cam triste în ziua de azi, îmi vine să plâng în pumni când văd fructe neculese care se strică în grădinile din București. Nu condamn pe nimeni, înțeleg unde am ajuns, în ce hal am ajuns, nu-mi rămâne decât să mă simt privilegiat că am prins din plin perioada aia de tarzanism sălbatic.

ciorba acrita cu corcoduse

Bate spre sfârșit de iunie, să știți că încă mai sunt gorgoaze la piață (corcodușe sau zarzare se numesc ele în partea asta de țară, așa o să le găsiți la tarabe), nu sunt scumpe și credeți-mă pe cuvânt că măcar o dată-n viață merită să acriți o ciorbă cu ele. Ceea ce și urmează mai jos.

 

Ingrediente:

  • 500 grame până al 1 kilogram de corcodușe (o să explic mai jos ce-i cu diferența asta de gramaj)
  • 2,5-3 litri apă
  • o ceapă mare (poată două medii, prea multă ceapă într-o ciorbă nu e niciodată)
  • un morcov sănătos
  • țelină și păstârnac
  • un ardei gras
  • un dovlecel
  • varză albă, vreo 200 de grame
  • cartofi, tot vreo 200 de grame
  • fasole verde, eu am pus 200 de grame de-aia congelată (am uitat să iau din Obor, scuuuuze!), a fost foarte bună
  • vreo două roșii proaspete
  • smântână
  • un ou
  • leuștean
  • sare/piper

Să vă zic de corcodușe, că astea-s cele mai importante. Se fierb în apă până încep să se spargă, se chiflișesc, cum s-ar zice la Moldova de dincolo. O să vă prindeți din ochi când îs gata. Se scot într-o sită, sub care puneți un castron. Și se apasă peste ele cu o lingură. O să iasă din sita aia o pastă îngrozitor de acră. Ce rămâne în sită, sâmburii, cozile și pielița, astea se aruncă. Din 500 de grame de corcodușe mie mi-au ieșit inițial cam 200 de grame de pastă (178 mai exact, am și pus pe cântar). La cantitatea de apă folosită la ciorbă, sincer, n-are cum să fie bine. S-a simțit acreala, dar mai era nevoie. Am mai pus încă 500 de grame la fiert, ce a ieșit de aici a completat numa bine nivelul de acreală.

Ceapa se taie mărunt, iar morcovul, țelina și păstârnacul tăiate mai pe genunchi, adică mai ca la stână. No finesse, că nu e cazul.

Le-am călit pe rând în ulei, se poate sări etapa asta de călit legumele, eu însă aici o consider importantă. Am pus apoi apa și am lăsat la fiert, la foc molcom, între 10 și 15 minute (din momentul în care fierbe).

Apoi am adăugat ardeiul gras tăiat mărunt, dovlecelul curățat de semințe și tăiat cubulețe (se taie în sferturi pe lung și apoi tot pe lung se taie partea cu semințele care se îndepărtează), varza tăiată și ea fideluță, cartofii cuburi și fasolea verde.

Când sunt fierte toate legumele urmează roșiile decojite (se face o crestătură în cruce cu un cuțit pe burta lor, se opăresc în apă clocotită vreo 30 de secunde, se despielițează și aia e), se taie bucăți, apoi se acrește cu corcodușele. Se mai dau două clocote, se adaugă smântâna, oul bătut, sarea și piperul fac casă bună cam în acest moment, încă două clocote și asta-i tot. Leuștean și ardei iute după gust și simț de răspundere.

ciorba acrita cu corcoduse

 

Share

4 COMENTARII

  1. Mmm, bunica de la tara facea o ciorba din asta. Imi aduc aminte cum pasa “bardacele” (cum le spunea ea in acel colt de Moldova) prin sita. Iesea o ciorba de verzituri si de legume de al carei gust imi amintesc intotdeauna cu dor. E gustul copilariei, al vacantei de vara, al vietii fara griji si al ruperii totale de betoane. Gustul acelei ciorbe va fi intotdeauna legat de o alta lume, una a lampii cu “gaz”, a focului in vatra si a mesei rotunde de lemn pe trei picioare, masa pe care bunica intorcea mamaliga aburinda ca s-o taie apoi bunicul , cu gesturi de ritual, cu ata luata din cuiul din perete. Ata asta si opincile pe care le purta, facute de mana lui, din piele de porc, sunt elemente esentiale ale tablouui.

  2. Chiar acum am oprit ciorba. Îți multumesc pentru reteta! Uitasem de ea, azi am sa mănânc cu gândul la bunica.
    P.S. Eu am pus și o mâna de corcodușe întregi la final, așa îmi amintesc ciorba bunicii.

LĂSAȚI UN MESAJ