Când am să mă fac eu mai mare o să-mi deschid cabinetul meu de terapie. Va fi un cabinet
neconvențional, n-o să pun nici canapea, nici fotolii și nici măcar scaune. Însă ne vom uita unii în ochii celorlalți și ne vom exprima pe rând emoțiile, iar la final toată lumea va pleca fericită. Știu sigur că va fi așa.
În cabinetul meu vor exista, în primul rând, multe cuțite și tocătoare. Va fi multă tensiune, enormal ca oameni să-și poată descărca nervii în voie. Uneori, în cabinetul meu, se va plânge, dar asta doar pentru că se va tăia și ceapă. Cabinetul nu va fi umplut de cărți, dar va fi plin de oale. De castroane și farfurii. Nu vor fi flori, dar vor fi mereu ghivece cu cimbru, rozmarin, mentă și busuioc.

Am visat frumos, zilele trecute, la tot scenariul ăsta, cu ochii deschiși, terapeutic, atunci când, după câțiva ani, am intrat din nou într-o bucătărie profesională. De data asta, a fost să fie în bucătăria restaurantului Mica Elveție, condusă impecabil de terapeutul-chef Jakob Hausmann.

În ziua respectiva, acolo s-a consumat etapa finală a concursului Chef pentru o zi în București. Un concurs “Selgros Caută Pasiunea” pe care l-am
anunțat încă din primăvară și care, de-a lungul anului, și-a consumat etapele finale  în mai multe orașe din țară.

Ștefan Dobroiu a fost câștigătorul din București, iar unul dintre premii i-a permis să gătească pentru opt dintre prietenii săi în bucătăria de la Mica Elveție. El a fost, de fapt, eroul serii. De data asta, eu doar am stat deoparte și m-a bucurat de întâlnirea asta cu un om foarte pasionat și atent la ce se întâmplă în bucătărie. Rețeta cu care a câștigat e aici și vă asigur că e minunată, e simplu de făcut și merită încercată.

Dincolo de surpriza pe care le-a făcut-o prietenilor săi, Ștefan a plecat acasă și cu un robot de bucătărie profesional. Și îmi place mie să cred că a plecat de acolo mai ales cu bucuria
experienței unei zile printre profesioniști.

chef pentru o zi finala chef pentru o zi finala chef pentru o zi finala chef pentru o zi finala chef pentru o zi finala chef pentru o zi finala chef pentru o zi finala chef pentru o zi finala chef pentru o zi finala

Share

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ